El e românul care vrea să-l învețe judo pe Eminem

344 0

Ioan Dzitac va participa săptămâna viitoare pentru prima dată în carieră la Mondialele de judo pentru seniori

La doar 21 de ani, Ioan Dzitac este una dintre speranțele României la Campionatele Mondiale de judo pentru seniori care vor începe duminică, la Abu Dhabi. Pasionat de motoare, dar și mare fan Eminem, pe care ar vrea să-l învețe să se lupte pe tatami, sportivul născut la Lugoj și-a făcut „încălzirea” la Naționalele de sub 23 de ani, unde a cucerit aurul.

Ioan merge cu încredere la Mondiale, mai ales că în luna martie a reușit să cucerească medalia de bronz la categoria 73 de kilograme în cadrul Grand Prix-ului Upper, din Austria.

„A fost o experiență nouă, a fost primul Grand Prix pentru mine. Am avut 6 meciuri și a fost totul bine. A fost foarte mare bucuria, a fost prima medalie și a fost și familia mea acolo. Sora, cumnatul și nepoțelul sunt stabiliți la Viena. Am avut două concursuri în Austria și au venit la amândouă. M-am bucurat, pentru că mă simt foarte bine cu ei în tribune” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

Tot în Austria, sportivul nostru a acordat și primele autografe din carieră. Recunoaște că a avut emoții, dar și că s-a simțit mândru, pentru că era apreciat de copiii din tribune.

„Chiar la Grand Prix-ul Upper am dat autografe. Am avut ceva emoții, dar a fost o experiență nouă și foarte plăcută” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

Pentru sportivul nostru aceasta va fi prima participare la un Campionat Mondial de seniori și de aceea simte câteva emoții. Dar Naționalele Under 23 de la Izvorani au fost exact ce avea nevoie pentru a-și pune la punct toate procedeele.

„Naționalele a fost un concurs de pregătire pentru mine, că urmează Campionatul Mondial de seniori. Am ceva emoții. E prima participare pentru mine și sper să fac o treabă cât mai bună” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

I-ar fi plăcut să joace cu Bruce Lee într-un film de acțiune

Mai tot timpul pe drumuri, Ioan spune că singurul lucru care nu trebuie să-i lipsească din geantă, pe lângă kimono, sunt căștile.

„Căștile nu-mi lipsesc niciodată, că ascult des muzică. Îmi place Eminem și mi-ar plăcea să îl învăț judo” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

Ioan recunoaște și că, în viitor, după ce va termina cu sportul de performanță, i-ar plăcea să participe la emisiunea Asia Express.

„Ar fi o experiență plăcută Asia Express. Chiar mi-ar plăcea să lupt într-un film de acțiune. Mi-ar fi plăcut să joc cu Bruce Lee” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

Iubește motoarele

Când nu e în sala de antrenament, Ioan Dzitac are o pasiune specială: motociclismul.

„Înainte de concursul ăsta am visat că mă dădeam cu motorul, dar am același vis de trei zile încoace. Îmi place enduro. Nu mă duc în concusuri, am fost în expediții, pe munți, prin păduri. Judo m-a ajutat foarte mult judo în afara sălii. Te ajută și să cazi” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

Evident, dacă iubește adrenalina, iubește și Formula 1. Ioan e fan al lui Lewis Hamilton și recunoaște că dacă ar putea, l-ar plimba pe multiplul campion mondial cu motocicleta lui.

„Mă uit și la Moto GP și la Formula 1. Favoriții mei sunt Hamilton și Marc Marquez. Nu-mi place de Verstaapen. Pe Hamilton l-aș lua pe motor. Mi-ar plăcea și să fac un meci de judo cu el” – Ioan Dzitac, campion național judo U23.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *