La Muereasca, zilele acestea, se asfaltează încă 6 străzi

152 0

Ion Ungureanu, primarul comunei Muereasca, a anunţat că, pe lângă proiectul privind modernizarea străzilor comunale, prin P.N.I. „Anghel Saligny”, încă două lucrări se vor derula în perioada imediat următoare. Este vorba despre amenajarea unor spaţii de joacă pentru copiii de la grădiniţele din satele Muereasca şi Andreiesti, ce vor fi executate cu fonduri europene şi guvernamentale. „Revenind la infrastructura rutieră, vreau să precizez că, zilele acestea, continuăm să facem lucruri bune pentru noi şi copiii noştri. Am început să aşternem stratul al doilea de asfalt (de uzură) în satul Şuta, pe Strada Teiului, după ce am finalizat lucrările de consolidare cu ziduri de sprijin, rigole, podeţe şi terasament. După finalizarea acestei lucrări, în zilele viitoare, ne ocupăm de celelalte străzi – Plopului, Cireşului, Gaiculesti, Trandafirului, Bisericii, Lunca Steleşti şi Salcamilor. Obiectivul este ca, până în luna septembrie, să finalizăm. Fac precizarea ca am început lucrările de proiectare pentru modernizarea străzilor Cimitirului, Grui, punctul Paceloaia -Troiță Mesteceni, Socului şi Bauleci. Aşadar, şi aceste străzi vor fi incluse în programul de modernizare a infrastructurii rutiere locale”, a mai transmis lon Ungureanu, primarul comunei vâlcene Muereasca.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *