La Palatul Suțu se deschide o expoziție despre istoria palatelor voievodale de la București și Târgoviște

311 0

Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” vă invită la vernisajul expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), joi, 20 iunie 2024, ora 17.00.

Acest proiect muzeal explorează parcursul pe care cele două orașe le-au avut în perioada medievală şi istoria bogată a acestor reședințe domnești folosite, fie concomitent, fie alternativ, de domnii munteni, între a doua jumătate a secolului al XIV-lea și până în secolul al XVIII-lea.

Evoluția celor două capitale a fost marcată, fără îndoială, de personalitatea și interesul câtorva mari domnitori ai Țării Românești, printre care Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mircea Ciobanul, Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu. Sunt cei care au scris cu piatră, cărămidă și mortar file în istoria celor două capitale. Lucrarea lor a dăinuit veacurilor și ne-a rămas nouă mărturie a priceperii și a voinței lor.

Alegerea celor două nuclee de putere de la Târgoviște și București, nu este întâmplătoare. Cele două Curți Domnești au funcționat aproape concomitent în funcție de contextul istoric în care se aflau domnitorii, a căror amprentă și influență se evidențiază în fazele constructive identificate de arheologi.

Expoziția propusă este o îmbinare a datelor istorice, cartografice și documentare, ajutate de arheologie. Obiectele alese pentru expunere, cea mai mare parte fiind descoperiri arheologice, au rolul de a introduce vizitatorul în contextul epocii feudale.

De asemenea, expunerea va oferi vizitatorilor ocazia de a afla date noi despre istoria acestor fortificații și semnificația lor în epoca medievală, dar și despre rolul pe care aceste centre politice l-au avut în dezvoltarea viitoarelor centre urbane de astăzi.

Scurtele narațiuni creionate sintetic pe panouri au ca subiect istoria monumentelor Curților medievale de la București și Târgoviște, cu provocările prin care ruinele sau edificiile au trecut sau încă mai trec. În ambele cazuri, curțile domnești sau palatele reprezintă epicentrul dezvoltării urbane și polul care atrage și oferă stabilitate.  Expoziția MMB oferă un crâmpei din evoluția și dinamica celor două capitale.

Un obiectiv adiacent al expoziției „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală” a fost ca, ajutată de perspectiva oferită de muzeografie și arheologie, atenția opiniei publice să fie îndreptată și către soarta monumentelor bucureștene sau târgoviștene de care se leagă perspectiva reformării și a edificării unor complexe muzeografic coerente, importante pentru comunitate prin implicațiile cultural-educative pe care le oferă.

Prezentarea expoziției aparține curatorilor: Theodor Ignat, Sorin Cleșiu și Irina Cîrstina.

Expoziția „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală” va putea fi vizitată la Palatul Suțu în perioada 20 iunie 2024 – 30 noiembrie 2024.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *