Anna Besenyei face parte din lotul național de triatlon al României și a terminat anul I la Queens University, aceeași facultate pe care a absolvit-o și Felix Duchampt, sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.
De un an, Anna Besenyei, triatlonistă în lotul național al României, trăiește visul american! Tânăra sportivă a intrat cu bursă la Queens University din Carolina de Nord.
„M-am gândit din timp să aplic, am dat BAC-ul american pe lângă cel românesc, iar ei mi-au oferit bursa atât sportivă, cât și academică” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
Annei nu i-a fost ușor să obțină bursa americană.
„Am învățat destul de mult și pentru BAC-ul american, am încercat să am un CV cât mai bun și cât mai complex pentru a primi cât mai mulți bani” –-Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
Universitatea la care românca este studentă este aceeași pe care a terminat-o și Felix Duchampt, sportiv calificat pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de triatlon.
„Felix trebuia să vină anul acesta la noi, am avut o activitate în facultate, unde veneau toți olimpicii sau toți cei care au avut rezultate importante în sport. Din păcate el nu a putut să își întrerupă pregătirea pe Jocurile Olimpice și nu a putut să ajungă, dar va veni anul viitor” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
La Queens University, Anna studiază Management-ul și continuă cu triatlonul.
„Pot să spun că este foarte diferit, pentru că acolo concurez pentru echipă și cu echipa, ceea ce aici în România, nu făceam. Triatlonul este un sport individual și niciodată nu te-ai gândi că tu trebuie să ajuți echipa sau cumva să te ajuți cu concurenții tăi. Dar acolo trebuie să ne ajutăm și la antrenamente și în afara antrenamentelor, și în concursuri” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
Triatlonista povestește că la început i-a fost greu departe de casă și de părinți dar acum s-a obișnuit.
„Era diferența de fus orar, 7 ore, când puteam eu să vorbesc acasă, părinții mei dormeau” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
Când nu merge la cursuri și la antrenamentele și concursurile de triatlon, Anna își petrece timpul alături de colegii ei.
„Avem un loc liber, cu iarbă unde stăm și ne jucăm sau mai mergem să vizităm împrejurimile. În fiecare seară mergem la bibliotecă, de obicei ne facem temele, dar mai și povestim” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
După facultate, Anna s-a hotărât ce va face.
„Vreau să lucrez în străinătate ca manager, nu știu încă domeniul, dar îmi doresc să găsesc ceva legat de sport” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
În august va concura la Campionatul European din Turcia
Cât timp a fost plecată în America, Anna a ținut legătură cu antrenorul său, Flabio Carmona și cu sportivii de la lotul național.
„Mi-a fost dor de ei, de când m-am întors am participat la campionatul național și la câteva concursuri de triatlon” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
Acum se pregătește de o competiție foarte importantă, Campionatul European din Turcia, de la Balikesir, care va avea loc între 9-11 august .
“Va fi chiar de ziua mea, pe 9 august! Este prima mea participare la un campionat european și îmi doresc o clasare cât mai bună și abia aștept să concurez în proba de ștafetă” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.
În America, sportiva a concurat la Campionatele Naționale de Club.
„Am obținut locul 8 la prima participare și am câștigat cu echipa combinată de fete și băieți locul 2 la fete, la cea mai mică diferență de până acum” -Anna Besenyei, componentă a lotului național de triatlon al României.