Echipa feminină de gimnastică a României și Andrei Muntean au avut parte o slujbă specială înaintea plecării la Paris. Sportivii au asistat emoționați la momentul în care pe lângă rugăciuni, în lăcașul sfânt, corul a intonat „Deșteaptă-te, române!”
Înaintea plecării la Jocurile Olimpice, Carmencita Constantin, președintele Federației Române de Gimnastică, le-a oferit sportivilor săi un moment plin de emoție și încărcătură.
Împreună cu staff-ul federației, gimnaștii au fost prezenți la o slujbă organizată special pentru ei de părintele Laurențiu Lazăr, la Parohia Iancu Nou -Bălăneanu.
„Rugăciunea este cea care face bunul început al tuturor lucrărilor din viața noastră. Evenimentul de astăzi a fost pentru noi cu o emoție în plus pentru că s-au aflat în biserică membri lotului olimpic de gimnastică al României” – Părintele Laurențiu Lazăr.
Pe lângă rugăciunile citite special pentru gimnaste și pentru Andrei Muntean, în timpul slujbei, aceștia au avut parte și de un moment inedit. Li s-a cântat “Deșteaptă-te române!”.
Icoane, cărți de rugăciuni și brățări pentru sportivi
Părintele Laurențiu Lazăr i-a chemat pe sportivi lângă el, în fața altarului și le-a ținut un discurs încărcat de emoție.
„De muncit ați muncit mult și sunt convins că dacă sunteți aici pe podiumul acesta duhovnicesc, aici nu calcă decât preotul și cei care se împărtășesc. Dacă sunteți aici, deja sunteți pe podium. Asta înseamnă că mintea și sufletul vostru trebuie să vibreze. Trebuie să zvâcnească a România, a limba română, a roșu, galben și albastru” -Părintele Laurențiu Lazăr.
La finalul slujbei, sportivii au primit binecuvântarea părintelui și mici cadouri bisericești pe care să le ia cu ei în bagajul de Paris.
„Fiecare membru al lotului olimpic ca și fiecare membru al staff-ului a primit din partea parohiei câte o carte de rugăciuni, o icoană și o brățară pe care să o poată purta la mână și care să îi însemneze pe ei ca fiind și cu România și cu biserica cu Hristos”- Părintele Laurențiu Lazăr.
Un preot pasionat de sport
Preotul Lazăr nu este străin de sport. Cunoaște și trecutul de aur al gimnasticii românești!
„Am urmărit gimnastica, știu despre performanța Nadiei din 1976 de la Montreal, apoi am urmărit Olimpiada de la Los Angeles din 1988, acolo unde româncele noastre au performat foarte bine” -Părintele Laurențiu Lazăr.
El dezvăluie că știe ce va face în zilele în care fetele și Andrei Muntean vor concura!
„Voi fi cel dintâi care se va așeza în fața televizorului și voi urmări evoluția sportivelor și a lui Andrei. Îi aștept cu medaliile la biserică” –-Părintele Laurențiu Lazăr.
Ei sunt gimnaștii români calificați la Jocurile Olimpice Paris 2024
Delegația României de la gimnastică va merge la Paris cu 6 sportivi, 5 fete: Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lili Cosman, Amalia Ghigoarță și Andreea Preda, și un băiat, Andrei Muntean.
Ei vor pleca spre capitala Franței pe 21 iulie, urmând ca pe 27 iulie să aibă loc calificările în proba masculină, iar pe 28 calificările în cea feminină, cu echipa.
Finala feminină pe echipe va avea loc pe 30 iulie, cea la individual compus masculin pe 31 iulie, iar pe 1 august, finala la individual compus feminin.
Pe 3 august vor fi finalele la sol și cal cu mânere masculin și sărituri, feminin. Pe 4 august, cele la inele și sărituri la masculin și paralele la feminin. Și pe 5 august vor fi finalele la paralele și bară la masculin și bârnă și sol la fete.