Cosac a început recondiţionarea Bazei sportive „Stejarul” – Vlădeşti

415 0

Aşa cum a promis, zilele acestea, Adrian Cosac, primarul comunei vâlcene Vlădeşti, a început demersurile pentru recondiţionarea bazei sportive „Stejarul”. Astfel, în următoarele săptămâni, aici, se vor investi peste 30 de mii de euro de la bugetul local pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi înfrumuseţarea spaţiilor. Contractul de execuţie a fost câştigat de o companie de la Potcoava (Olt), Mădă Star Calitative SRL, care a avut cea mai bună ofertă din punct de vedere tehnic şi financiar. Referindu-se la acest subiect, primarul de la Vlădeşti a explicat că, la ora actuală, nu există bani pentru tot ceea ce ar dori să facă la stadion, dar pe măsură ce vor fi identificate soluţii financiare optime, lucrările vor continua. În acest sens, o documentație a fost depusă de ceva vreme la CNI. Recent, proiectul a fost inclus în lista sinteză a instituţiei şi, în mod firesc, cel târziu până la finele anului, ar trebui să intre la finanţare.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *