Lucrăm și, în curând, vom redeschide Drumul Oaselor!

669 0
Ne ținem de cuvânt și lucrăm pentru redeschiderea circulației pe Drumul Oaselor (DJ 676 E), drum închis de peste 20 de ani.
Colegii de la RAJDP Vâlcea au început lucrările, prin defrișarea zonelor împădurite, decolmatarea șanțurilor și frezarea terenului pe o distanță de cca 10 km.
De săptămâna trecută, s-a început și asfaltarea pe un sector de 1,5 km, în zonele locuite. În scurt timp, se va putea circula în condiții de siguranță, pe acest drum, între Berbești și Copăceni.
Pentru anul viitor, avem în plan continuarea lucrărilor și pe sectorul Copăceni-Popești, astfel încât să redeschidem circulația în totalitate pe Drumul Oaselor.
Drumul Oaselor face legătura între Berbești și Popești și este un drum important pentru vâlcenii din această zonă, întrucât scurtează cu peste 20 km distanța până la Râmnicu Vâlcea.

Articole asemănătoare

Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., constructorii care vor realiza lucrările Secțiunii 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești. Am discutat despre comandamentele lunare pe care le vom face împreună, începând din luna martie, despre avizele și autorizările pe care aceștia sunt pe cale să le obțină, precum și despre sprijinul legal permanent pe care am fost și sunt pregătit să îl ofer, din punct de vedere instituțional. De asemenea, am vorbit despre cutremurul devastator care a luat mii de vieți în țara lor și a lăsat fără adăpost zeci de mii de oameni și mi-am exprimat compasiunea față de poporul turc, care trece prin momente extrem de grele. Le-am transmis condoleanțele mele pentru suferințele pricinuite de această dramă și mă rog să treacă cu bine peste această grea încercare a vieții. Suntem alături de ei, de reprezentanții grupului industrial Coskunoz (care investeşte în construcţia unei fabrici la Drăgăşani), precum și de toți investitorii turci din județul Vâlcea și din România. ♦️În cursul zilei de astăzi mă voi deplasa la București, unde voi fi și mâine, pentru mai multe întâlniri la nivel guvernamental, în vederea rezolvării unor probleme importante pentru județul nostru. Voi reveni cu detalii! O zi bună vă doresc!

Postat de - 8 februarie, 2023 0
Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *