De la Cluj, în campionatul american de baschet via Australia!

329 0
 
Dragoș Lungu, MVP-ul Campionatului European U20 Divizia B desfășurat la Pitești, are un traseu impresionant în baschet. De la juniorii lui U-BT a ajuns la Global Academy din Australia, unde a jucat doi ani, pentru ca acum să evolueze în campionatul din Statele Unite ale Americii.
Dragoș Lungu este unul dintre performerii naționalei de baschet U20 care a câștigat Campionatul European Grupa B, promovând astfel în primul eșalon european. Sportivul, desemnat MVP al turneului de la Pitești, a început baschetul dintr-o întâmplare.
„Totul a început când aveam 8 ani, tatăl meu ne-a dus pe mine și fratele meu să ne dea la karate, era atunci un antrenament de baschet și ne-a zis că ne lasă acolo. Așa că am început dintr-o întâmplare” – Dragoș Lungu, component al naționalei  de baschet U20 a României.
 
Sportivul mărturisește că nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl are atunci când joacă pentru naționala României.
„Emoții multe, jucând pentru națională tot timpul am avut emoții, să joci pentru țara ta este o onoare.
Toată lumea din echipa noastră se aștepta să câștigăm turneul, nu știu dacă și publicul” – Dragoș Lungu, component al naționalei  de baschet U20 a României.
Puștiul originar din Cluj a făcut pași uriași spre baschetul de peste Ocean. Junior fiind la U-BT el a primit o bursă de studiu la Global Academy din Canberra, pentru care a evoluat 2 ani.
„O experiență de neuitat în campionatul din Australia, minunată. Mi-a fost mai greu la început să mă acomodez, eu fiind în România jucătorul principal, să merg la academia aceea cu jucători la fel de buni sau mai buni, mi-a fost greu să cred”- Dragoș Lungu, component al naționalei  de baschet U20 a României.
Românului i-a plăcut atât de mult la Antipozi, încât își vede viața acolo.
„Am vizitat cele mai mari orașe din Australia, fiind plecat cu echipa mult prin țară, am putut să merg peste tot. Îmi place extrem de mult, sincer, m-aș muta acolo” – Dragoș Lungu, component al naționalei  de baschet U20 a României.
 
Pentru că a făcut un progres imens și a impresionat atât la națională, cât și în Australia, Dragos a primit o bursă la University of San Diego Athletics și visează cu ochii deschiși la NBA!
„Vorbind de baschet, americanii joacă foarte rapid, având și talie, totul se întâmplă repede. Baschetul din Australia semănă mult cu cel din Europa, se joacă mult tactic. Vreau să mă văd în draft, jucând în NBA” – Dragoș Lungu, component al naționalei  de baschet U20 a României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *