Ref: Asociația Vâlceană a Elevilor își mărește echipa!

143 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Asociația Vâlceană a Elevilor este unica organizație independentă de elevi din județ care luptă pentru drepturile acestora, atât la nivel local, cât și național. Ne propunem să fim alături de elevi, oferindu-le șansa de a se implica activ în sfera educațională și nu numai –AVE deschide oficial perioada de recrutare.

 

Vedem noile începuturi ca fiind esențiale pentru succes și schimbare, deoarece implicarea elevilor în reprezentare contribuie la consolidarea unui cadru educativ mult mai variat. AVE are ca și scop dezvoltarea tinerilor și încurajarea acestora să se implice activ în apărarea drepturilor lor. În acest sens, suntem încântați să anunțăm deschiderea oficială a noului sezon de recrutare! Invitația noastră este adresată tuturor tinerilor care sunt dornici să se alăture echipei noastre, să participe la inițiativele aduse în întâmpinarea lor și să aducă o schimbare pozitivă în comunitatea acestora. Dacă ești pasionat de domeniul educațional, te încurajăm să participi la interviul susținut în perioada 11-13 octombrie, atât fizic, la Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul”, cât și online, prin intermediul platformei ,,Gooogle Meet”. Accesând rețelele noastre de socializare poți afla mai multe detalii despre munca depusă până acum de către noi ( Instagram: asociatiaelevilor.vl ; Facebook: Asociația Vâlceană a Elevilor ).

 

Ne propunem să oferim elevilor un cadru în care să își dezvolte abilitățile de leadership, să își facă vocea auzită și să contribuie la crearea unui sistem educațional mai echitabil. În acest sens, elevii vor avea ocazia să participe la diverse proiecte și inițiative care le vor stimula creativitatea, încurajându-i să gândescă critic și să abordeze problemele din perspective diverse. Implicarea civică constituie o multitudine de abilități care îți întăresc abilitățile, fiind pus în ipostaza de a aspira spre noi domenii. Inițiativele marcate de asociație aduc în evidență concepte de informare și orientare pentru elevi, cum ar fi ,,Caravana AVE”, ,,Generația #Putem”, podcastul ,,The AVE Archives” și ,,Silent Debate”.

 

Echipa noastră este formată din tineri elevi care, prin dedicarea și implicarea lor în comunitate, au devenit o adevărată familie. Ne mândrim cu faptul că fiecare membru contribuie la succesul și coeziunea grupului nostru. Vă invităm să vă alăturați echipei AVE, unde veți găsi un mediu stimulativ și sprijinitor, care vă va permite să vă dezvoltați și să vă puneți în valoare abilitățile.

Alăturați-vă nouă pentru a trăi o experiență deosebită și pentru a face parte dintr-o comunitate dedicată schimbării în educație.

Poți deveni chiar tu vocea elevilor, implicându-te în Asociația Vâlceană a Elevilor!

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

 

     AVE este unica asociație independentă a elevilor din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, aceasta asigură protejarea drepturilor acestora încă din anul 2018, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și al colaborării cu celelalte asociații de elevi din România, AVE reuşeşte să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire, atât la nivel local, cât şi la nivel național. Printre demersurile asociației se numără procesul sesizat Curţii Constituționale a României (CCR) cu privire la OUG 50/2021 referitor la transportul gratuit al elevilor, obținerea materialelor de igienă în unităţile de învățământ din județ, acordarea burselor şcolare, numeroase discuții referitoare la educație cu autoritățile competente, rezolvarea problemelor întâmpinate de către elevii vâlceni în şcoli prin intermediul inițiativei „Linia de Urgență a Elevului”, dar şi proiectele cu un puternic impact, precum: „Opportunity Fair”, menit a introduce adolescenții în lumea voluntariatului şi a reprezentării, respectiv „ABC-ul Carierei”, venit în ajutorul tinerilor din întreaga țară pentru a-şi alege profesia potrivită.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *