Congresul European al Fermierilor și Coopertivelor 2024 organizat în România: AGRICULTURA, RESURSA CHEIE PENTRU VIITORUL EUROPEI

201 0

În perioada 23-25 octombrie 2024, Bucureștiul a devenit capitala agriculturii europene, găzduind Congresul European al Fermierilor, un eveniment de importanță majoră organizat de COPA-COGECA în colaborare cu Alianța pentru Agricultură și Cooperare din România. Acest congres, organizat o dată la doi ani în alt stat membru UE, a reunit peste 450 de participanți, inclusiv fermieri, autorități, reprezentanți ai mediului asociativ din agricultură și ai mediului academic , care s-au angajat în dezbateri esențiale pentru viitorul competitiv și durabil al agriculturii europene. Peste 40 de experți și lideri din domeniul agricol au susținut paneluri și ateliere, contribuind la dialogul strategic și schimbul de idei.

Într-un context politic nou, în care provocările sectorului agricol sunt accentuate de instabilitatea geopolitică, schimbările climatice, inflația, costurile inputurilor și alte presiuni economice, evenimentul a subliniat nevoia unui efort unitar din partea guvernelor europene pentru a sprijini competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii europene.

Congresul Fermierilor Europeni, a fost deschis de Florentin BERCU, directorul executiv al UNCSV și vicepreședinte COGECA, care a evidențiat importanța cooperativelor agricole ca model pentru o agricultură durabilă și competitivă prin inovare. A accentuat rolul crucial al noilor tehnologii, precum agricultura de precizie și biotehnologia, în creșterea eficienței și durabilității producției agricole. De asemenea, a subliniat necesitatea unui cadru de reglementare favorabil inovării și sprijinirii fermierilor. În cadrul atelierului, participanții au explorat cum cooperarea și inovarea pot contribui la consolidarea unui sector agricol european rezilient și ecologic.

Ziua 1: Paneluri și Ateliere pe teme de actualitate agricolă

În prima zi, dezbaterile au început cu Atelierul „Cooperativele Agricole: Un model de agricultură durabilă și competitivă prin inovare”, dedicat importanței cooperării între fermieri și aplicării inovației tehnologice și a soluțiilor pentru schimbul de generații, incluziune și sprijinirea femeilor și tinerilor în agricultură.

Cel de-al doilea atelier, „Cultivarea rezilienței în gestionarea apei în agricultură”, a abordat provocările privind resursele de apă, analizând soluții de digitalizare, reutilizare a apei, scheme de circulație și importanța unor planuri bugetare multianuale pentru creșterea rezilienței agroecosistemelor europene.

Panelul final al zilei, „Bioeconomia circulară – soluții pentru creșterea valorii adăugate a producției agricole”, a evidențiat beneficiile economiei circulare prin reducerea deșeurilor, crearea de locuri de muncă și contribuția la independența economică a Europei prin producție locală și practici sustenabile.

Cea de a doua zi a Congresului a fost deschisă de Ionel ARION, în calitatea sa de Președinte PRO AGRO, subliniind importanța unității fermierilor europeni prin organizația Copa-Cogeca, care apără și promovează interesele lor la nivel european. În contextul PAC, dl. ARION a atras atenția asupra cerințelor stricte care deseori conduc la pierderi financiare pentru fermieri și a evidențiat necesitatea unor strategii de reglementare mai flexibile, adaptate specificităților fiecărei regiuni europene. De altfel, a subliniat că fermierii europeni contribuie semnificativ la protecția mediului, investind aproximativ 30% din bugetul lor în inițiative climatice.

Alături de participanți, în cea de a doua zi a Congresului, a fost prezent Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț BARBU, care a subliniat importanța sprijinirii fermierilor români prin simplificarea procedurilor și accesul mai facil la resurse, pentru a asigura stabilitatea veniturilor și competitivitatea acestora. A accentuat necesitatea unui buget european sporit pentru Politica Agricolă Comună, care să compenseze pierderile cauzate de secetă și efectele războiului din Ucraina, propunând extinderea ajutoarelor financiare pentru fermieri până în 2025. Totodată, ministrul Barbu a menționat importanța zootehniei pentru securitatea alimentară și a cerut includerea animalelor de reproducție în investițiile eligibile ale Fondului European pentru Agricultură. Ministrul a susținut o abordare echitabilă în relațiile comerciale cu țări terțe și a subliniat necesitatea reglementărilor clare privind protecția fermierilor de dăunători și schimbările climatice.

Ziua 2: Sesiuni Plenare și Dezbateri Strategice

Cea de-a doua zi a Congresului a fost dedicată sesiunii plenare, structurate în patru paneluri care au abordat teme fundamentale pentru agricultura europeană. Acestea au inclus:

Provocările și oportunitățile pentru agricultura europeană: Discuțiile s-au concentrat pe responsabilitatea decidenților politici de a oferi condiții de viață decente în mediul rural și soluții pentru atragerea tinerilor în agricultură.

Echilibrarea securității alimentare cu sustenabilitatea în UE: Participanții au subliniat nevoia de mecanisme eficiente pentru a face față cerințelor pieței și de a susține tranziția ecologică.

Lideri în tranziția spre sustenabilitate a lanțului agroalimentar: Dezbaterile au acoperit importanța unor politici integrate pentru a susține fermierii și asigurarea predictibilității pe termen lung.

Agricultura europeană pe scena mondială: A fost subliniată necesitatea coerenței între politici și a unui buget crescut pentru PAC după 2027, alături de renunțarea la acorduri comerciale care afectează competitivitatea sectorului.

Cea de a doua zi a Congresului Fermierilor a fost încheiată de doamna Liliana PIRON, directorul executiv LAPAR, care a subliniat că ambițiile pentru viitor trebuie să țină cont de evoluțiile și provocările actuale. Deciziile trebuie luate printr-o abordare de jos în sus, cu o implicare activă a fermierilor și cooperativelor. De asemenea a transmis că Alianța pentru Agricultură și Cooperare este pregătită să colaboreze cu Comisia Europeană pentru a identifica cea mai bună cale către o viziune de viitor pentru agricultura UE. Totodată, Liliana Piron a evidențiat că protestele recente au evidențiat necesitatea unei participări reale a fermierilor și cooperativelor în procesul decizional, pentru ca politicile să fie simplificate și adaptate la nevoile din teren. Avem așteptări mari ca această Viziune să integreze aceste aspecte esențiale.

Ziua 3: Vizite Tehnice pentru Schimb de Experiență

Congresul s-a încheiat cu vizitele tehnice organizate în ferme din apropiere de București, oferind participanților ocazia de a descoperi exemple de bune practici în agricultura românească:

Agroindustriala Pantelimon – Ferma Animalelor – Un model de integrare a producției de lactate de înaltă calitate cu practici de sustenabilitate.

Ferma ALVALEX, Cooperativa Tinoasa și Distileria Măgura Zamfirei din județul Teleorman – Acestea au demonstrat aplicarea celor mai avansate tehnologii în cultivare și procesare, asociere cu rol economic, exemplificând modelul unei agriculturi integrate și sustenabile.

Ferma Exclusiv Legume SRL din Vărăști, județul Giurgiu – Fermă de familie, cu culturi diverse și tehnologii moderne de monitorizare, o abordare sustenabilă și certificare GLOBAL GAP.

Congresul European al Fermierilor din București a oferit, astfel, o platformă esențială pentru crearea unei viziuni comune a viitorului agriculturii în Europa, subliniind că provocările actuale pot deveni oportunități prin colaborare și inovație. România este un exemplu de angajament pentru un viitor agricol durabil și competitiv.

***

 

Despre organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare

LAPAR – Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România este o organizație profesională, neguvernamentală și independentă, constituită în anul 2001 prin asocierea voluntară dintre asociații profesionale și societăți comerciale. LAPAR reprezintă interesele producătorilor agricoli în relația cu instituțiile Administrației centrale, precum și cu alte asociații și federații, interne și internaționale, responsabile cu gestionarea politicilor și programelor pentru agricultură, respectiv cu atragerea fondurilor destinate activității din agricultură. LAPAR este co-fondator Alianța pentru Agricultură și Cooperare, care este membră COPA-COGECA. LAPAR este, de asemenea, membru fondator OIPA Cereale, membru în Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și membru EURAF. Pentru informații suplimentare: www.lapar.ro.

 

PRO AGRO Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raport cu instituţiile europene şi naţionale, publice sau private. Scopul Federației Naționale PRO AGRO este atins prin participare activă ca și partener de dialog în procesul de legiferare, dar și prin inițierea de acte normative atunci când se impune. Pentru informații suplimentare: www.federatiaproagro.ro.

UNCSV Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal este o organizație profesională umbrelă a cooperativelor din sectorul vegetal înființată în 2017, care răspunde provocărilor cu care se confruntă membrii săi din cele 63 de cooperative agricole. Aceasta reprezintă și apără interesele cooperativelor agricole din sectorul vegetal în relația cu autoritățile statului, organisme naționale și internaționale. Scopul ei primordial este susținerea și promovarea valorilor cooperatiste, inclusiv prin exemple de succes și schimburi de experiență, a mijloacelor și metodelor de creștere a eficienței economice a cooperativelor agricole, de specializare, dezvoltare, consolidare și concentrare a activității cooperativelor agricole autohtone pentru a contribui concret la echilibrarea pozitivă a balanței comerciale cu produse agroalimentare din România. Pentru informații suplimentare: www.uncsv.ro.

Asociația Forța Fermierilor (AFF) este o organizație profesională legal constituită și care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. AFF se luptă pentru drepturile și interesele legitime a peste 20.000 de membri înscriși direct sau care fac parte din organizații afiliate la Asociația Forța Fermierilor. AFF acordă gratuit membrilor consultanță juridică și pentru accesarea fondurilor europene, precum și suport mediatic și de petiționare pentru toate problemele sesizate de către membri. AFF este partener de dialog instituțional al autorităților publice centrale și locale, pentru atingerea obiectivului membrilor noștri de a pune agricultura în ofensivă. Pentru informații suplimentare:  www.fortafermierilor.ro.

Despre COPA COGECA

COPA (Comitetul organizațiilor profesionale agricole, înființat în 1958) reprezintă peste 22 de milioane de agricultori europeni și membrii familiilor lor.

COGECA (Confederația Generală a Cooperativelor Agricole, înființată în 1959) reprezintă 23.000 cooperative agricole care au peste 607.000 salariați.

COPA și COGECA colaborează din 1962 și în prezent reunesc 96 de organizații profesionale ale fermierilor și cooperativelor din 28 țări, ai căror membri exploatează împreună cca. 130 milioane ha și Unități Vită Mare: https://copa-cogeca.eu/about-us

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *