Asfaltăm la Runcu!

187 0
Fiindcă vremea ține cu noi lucrăm pe mai multe drumuri județene.
Astăzi, am fost prezent pe drumul județean care duce la Runcu, unde colegii de la RAJDP asfaltează un tronson important, chiar de la intersecția cu DJ 703 L, la Fedeleșoiu.
În această zonă, drumul avea probleme de stabilitate și a fost nevoie de lucrări de compactare și de reabilitare a rigolelor. Vom interveni și în alte zone și vom continua asfaltarea, kilometru cu kilometru, astfel încât să avem și acest drum modernizat.
Totodată, cu fonduri de la Guvern, lucrăm și pe DJ 703 L, mini-centura ocolitoare a Râmnicului – așa cum îmi place mie să îi spun.
Pentru anul viitor, avem un program îndrăzneț și pregătim noi lucrări de modernizare pe drumurile județene.

Articole asemănătoare

Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., constructorii care vor realiza lucrările Secțiunii 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești. Am discutat despre comandamentele lunare pe care le vom face împreună, începând din luna martie, despre avizele și autorizările pe care aceștia sunt pe cale să le obțină, precum și despre sprijinul legal permanent pe care am fost și sunt pregătit să îl ofer, din punct de vedere instituțional. De asemenea, am vorbit despre cutremurul devastator care a luat mii de vieți în țara lor și a lăsat fără adăpost zeci de mii de oameni și mi-am exprimat compasiunea față de poporul turc, care trece prin momente extrem de grele. Le-am transmis condoleanțele mele pentru suferințele pricinuite de această dramă și mă rog să treacă cu bine peste această grea încercare a vieții. Suntem alături de ei, de reprezentanții grupului industrial Coskunoz (care investeşte în construcţia unei fabrici la Drăgăşani), precum și de toți investitorii turci din județul Vâlcea și din România. ♦️În cursul zilei de astăzi mă voi deplasa la București, unde voi fi și mâine, pentru mai multe întâlniri la nivel guvernamental, în vederea rezolvării unor probleme importante pentru județul nostru. Voi reveni cu detalii! O zi bună vă doresc!

Postat de - 8 februarie, 2023 0
FacebookTwitter Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *