Comuna Stănești are în componență nouă sate: Bărcănești, Cioponești, Cuculești, Gârnicetu, Linia Dealului, Stănești, Suiești, Valea Lungă, Vârleni și este administrată, de primarul Mugurel Bușe, începând cu anul 2024. Vârleni este primul sat al cărui nume este evocat într-un document din 17 ianuarie 1469. În urmă cu 556 de ani!
Stănești este înscris într-un document din 12 iunie 1526 și Bărcănești pe o hartă din 1722. Pe teritoriul comunei a fost descoperit un tezaur alcătuit din 779 de monede romane de argint, utilizate în secolele doi și trei după Hristos. Dintre cei născuți în comuna Stănești îi amintim aici pe scriitorul și ziaristul Alexandru Cerna Rădulescu (Alexandru Pistol, 1920-1990) și pe Justinian Marina (1901-1977), al treilea patriarh al Bisericii ortodoxe române, în perioada 1948-1977.
Unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice din județul Vâlcea se află în satul Suiești din comuna Stănești și are o vechime de peste 365 de ani. Este o biserică în stil maramureșean, construită inițial în anul 1658, în satul Gâlgăul Almașului din Sălaj și mutată în 1939 în Breaza (Prahova), dăruită ulterior de Patriarhul Justinian consătenilor săi din Suiești și sfințită la 1 mai 1951, cu hramul Sf. Cuvioasa Parascheva. Zenovia Zamfir și Aneluța Becheru au publicat la editura Fortuna, în anul 2008, „Monografia comunei Stănești”, o sursă valoroasă de documentare pentru cei care vor să privească mai adânc în istoria satelor și a comunității celor care trăiesc și muncesc la Stănești.
La mulți ani, Stănești, la cei 556 pe care îi împlinești acum!