Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are două nominalizări la ediția din acest an a Galei Premiilor UNITER 2025

46 0

 

O veste extraordinară pentru Teatrul Anton Pann a venit în seara zilei de 18 februarie, când pe site-ul UNITER s-au afișat nominalizările Galei Premiilor UNITER 2025.

Spectacolul ”Dragoste”, produs de Teatrul Anton Pann în co-producție cu Unteatru, a fost nominalizat la două categorii: ”Cel mai bun actor în rol secundar” și ”Cea mai bună muzică originală și sound design”. Cele două nominalizări sunt pentru:

-Codrin Boldea, actorul Teatrului Anton Pann, nominalizat la categoria ”Cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolurile din spectacolul „Dragoste”, după povestiri de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturica

-Mihai Dobre, compzitor și membru al formației Șuie Paparude, nominalizat  la categoria ”Cea mai bună muzică originală și sound design pentru muzica spectacolului „Dragoste”, după povestiri de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturica.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale. Faptul că din nou Teatrul Anton Pann este prezent la acest eveniment de referință din lumea teatrului românesc este onorant pentru comunitatea vâlceană și pentru județul Vâlcea. La ceremonia decernării premiilor care va avea loc pe 26 mai 2025, la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, din nou numele Teatrului Anton Pann va fi strigat alături de teatre mari și cu tradiție din România. Putem spune că Octavian Costîn, managerul Teatrului Anton Pann, a reușit. Datorită unui management eficient a reușit să ducă teatrul la cele mai importante două manifestări de gen: Gala Premiilor UNITER (Oscarul teatrului românesc) și Festivalul Național de Teatru(FNT).

Gala Premiilor UNITER aduce în prim-plan cei mai talentați artiști ai momentului. Printre ei se află Codrin Boldea, actor la Teatrului Anton Pann, pe care-l felicităm sincer. Datorită jocului său a atras atenția juriului de nominalizări, juriul care anul acesta a fost alcătuit din criticii de teatru: Daria Ancuța, Doru Mareș și Maria Zărnescu. Aceleași felicitări și pentru Mihai Dobre, cel care a realizat muzica spectacolului ”Dragoste” spectacol regizat de Andrei și Andreea Grosu. Valoarea și recunoașterea actorilor Teatrului Anton Pann se vede din nou, aceasta este cea de a șasea nominalizare la Gala Premiilor UNITER, ultima fiind în 2024.

 

Premiile Senatului și Nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2025

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *