Disputate la Blaj, finalele competiției KO s-au disputat cu „casa închisă” pentru prima dată în ultimele decenii
A fost spectacol total la Blaj, la finalele Cupei României la volei. Primii au intrat în scenă băieții, iar brașovenii, deținătorii titlului național, au învins cu scorul de 3-1 (25-21, 26-24, 31-33, 15-18) pe SCM Zalău.
MVP-ul partidei, centrul Coronei, Ștefan Lupu, se gândea deja ce muzică să pună în autocar, el fiind și DJ-ul echipei.
„E foarte mare bucuria. Să fim în două finale, cea a Cupei României și a campionatului, să intrăm cu dreptul în ele și să aducem cupa la Brașov e minunat. Știm cât de mult am muncit, câte meciuri am avut în acest sezon, inclusiv în cupele europene. E o încununare a muncii noastre și mă bucur că putem sărbători și că am mai pus ceva în vitrină. Probabil că vom sărbători cu muzică bună și în seara asta cu un Jidvei. Eu pun muzica, eu mă ocup, am boxă, eu sunt băiatul cu muzica. Sunt DJ-ul echipei” – Ștefan Lupu, jucător Corona Brașov.
Pentru Laurențiu Lică, antrenorul formației din Brașov, aceasta e prima Cupă a României obținută ca tehnician, după ce a mai cucerit una și ca jucător, cu Craiova, acum doi ani.
Atunci, el era coechipier chiar cu actualul lui elev, Ștefan Lupu, care poate face astfel o comparație obiectivă între cum era jucătorul și cum e antrenorul Laurențiu Lică.
„Acum, ca antrenor, Laurențiu e un pic mai abținut, mă refer la cât de nervos era în teren. Cred că asta e singura diferență între jucătorul și antrenorul Lică. În rest, își face treaba foare bine, ne motivează, va fi un antrenor mare” – Ștefan Lupu, jucător Corona Brașov.
În ceea ce-l privește, Lică a avut un debut fantastic în meseria de antrenor. În primul an pe bancă a cucerit titlul cu Corona, iar în cel de-al doilea, pe care-l traversează acum, a obținut Cupa României și va juca din nou în finala campionatului.
„Ridic din nou Cupa după doi ani, e fantastic. Nu m-am gândit vreodată când am început cariera de antrenor că voi reuși să ridic trofeul pentru campionat și apoi o cupă imediat. Chiar nu mă așteptam. E o plăcere deosebită, Cupa României rămâne o competiție specială pentru mine” – Laurențiu Lică, antrenor Corona Brașov.
Amână petrecerile
Pentru Corona nu e timp de sărbătoare, pentru că vineri și sâmbătă va juca, la București, primele două meciuri ale finalei Diviziei A1, contra lui Dinamo.
Campioni en-titre, brașovenii știu cum vor sărbători dacă-și vor adjudeca al doilea titlu consecutiv: cu o petrecere de 7 zile și 7 nopți!
„Va fi o finală echilibrată și pentru noi și pentru Dinamo. Avem timp doar o zi și mâine să ne bucurăm și trebuie să ne întoarce la treabă. Sper ca această cupă să ne fi dat și mai multă încredere. Dacă învingem, petrecem 7 zile și 7 nopți. Dar până atunci, trebuie să fim pregătiți, apți, să ducem până la capăt o astfel de finală” – Laurențiu Lică, antrenor Corona Brașov.
Volei Alba Blaj a cucerit pentru a cincea oară Cupa României la volei
Trofeul feminin a fost câștigat de Volei Alba Blaj, care a dispus cu scorul de 3-1 (25-22, 22-25, 25-21, 15-11) de CSO Voluntari, după un meci foarte disputat. Pentru jucătoarele din Blaj aceasta a fost prima din cele trei finale în care este calificată în sezonul acesta.
Marți au returul finalei Cupei CEV – în tur, Novara s-a impus cu 3-1 – iar în weekend vor disputa primele meciuri din finala campionatului, care se joacă după sistemul „cel mai bun din 5 partide”.
Ele speră ca publicul să le împingă din nou de la spate, ca în Cupa României.
„Mă bucur enorm de această victorie și de șansa de a cuceri singurul trofeu intern care-mi lipsea, Cupa României. A fost un meci frumos, ne așteptam să fie greu, nu am cuvinte. Mă bucur că am avut suporterii aproape, a contat foarte mult pentru noi. De când sunt la Blaj, e cel mai frumos public din țară și se simte de fiecare dată susținerea suporterilor” – Raisa Ioan, jucătoare Volei Alba Blaj.
Pentru liberoul Blajului, Diana Vereș, meciurile cu CSO Voluntari au o încărcătură aparte, pentru că ea a jucat anul trecut la formația de lângă București. Recunoaște că-i e puțin ciudat să le întâlnească pe fostele colege în meciuri decisive.
„Nu cred că m-am gândit la asta, dar da, e oarecum ciudat să le am ca adversare. Însă am lăsat deoparte acest aspect și m-am concentrat doar pe jocul meu și pe echipa mea. În sală a fost o atmosferă superbă și pentru asta vrem să le mulțumim tuturor care au venit să ne susțină. A contat foarte mult pentru noi și vrem să le mulțumim” – Diana Vereș, jucătoare Volei Alba Blaj.
Volei Alba Blaj și CSO Voluntari au fost cele mai valoroase echipe ale acestui sezon. Cele două vor fi adversare și în finala play-off-ului, la fel ca și anul trecut. Atunci, ilfovencele au cucerit titlul chiar la Blaj.
„Da, e o dorință de revanșă. Acesta e următorul nostru obiectiv și sperăm să se întâmple așa cum ne dorim. Oricum, plecăm cu încredere la drum” – Raisa Ioan, jucătoare Volei Alba Blaj.
„Dacă întrebăm lumea, ar spune că da, noi suntem favorite în finala campionatului, însă noi nu vrem să ne gândim așa. Vor fi meciuri grele și trebuie să rămânem concentrate. Va fi greu, însă ne luptăm și ne jucăm șansa până la capăt” – Diana Vereș, jucătoare Volei Alba Blaj.
2.000 de fani au fost în tribune
Finalele de la Blaj s-au disputat în fața unei săli arhipline. Biletele s-au epuizat în doar câteva ore, astfel că peste 2.000 de fani au asistat la cele două partide.
A fost o premieră pentru voleiul românesc în ultimele decenii.
„Tot evenimentul a fost la un alt nivel. Faptul că am avut public a dus la un nivel superior tot ceea ce am făcut noi până acum. Pentru mine a fost un vis, să văd atâția spectatori. Mi-aș dori ca de acum înainte să fie numai așa. Atunci pot spune că va fi un vis cu adevărat împlinit” – Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Președintele Federației Române de Volei spune că voleiul românesc a crescut mult în valoare, iar acest lucru se vede și prin calificarea constantă a echipelor noastre de club în fazele superioare ale cupelor europene.
Marți, de la ora 18.00, Volei Alba Blaj va juca returul finalei Cupei CEV, a doua competiție europeană inter-cluburi ca valoare. În prima manșă, româncele au fost învinse cu 3-1, astfel că pentru a lua trofeul, ele sunt obligate să se impună cu 3-0 sau cu 3-1 și apoi să câștige și „setul de aur”.
„Suntem vizibili la nivel superior, pentru că de ceva timp echipele de club ajung în semifinalele unei competiții europene, mai puțin Liga Campionilor, desigur. Avem participare continentală de top, lucru care ne-a adus satisfacții, dar și multe laude la nivel european că în țara noastră calitatea jocului de volei a crescut și că România e una din țările cu un volei ridicat” – Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Pentru finalul de sezon, marcat de finalele campionatelor, șeful voleiului românesc își dorește ca în continuare fanii să umple sălile la meciuri.
„Mă aștept ca meciurile să fie de un nivel ridicat. Totul să se termine pe plan sportiv, să câștige cei care merită, dar totodată ne-am dori ca aceste finale să fie unele cu public foarte numeros. Ridică foarte mult calitatea spectacolului sportiv” – Adin Cojocaru, președinte Federația Română de Volei.
Foto: facebook- frvolei