Pe 20 mai, s-au sărbătorit 637 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Călimăneşti

20 0

La mulţi ani! Sărbătorim astăzi 637 de ani de la prima apariţie a numelui nostru într-un document oficial. Călimăneşti. „Am voit domnia mea de am ridicat din temelie o mănăstire în numele Sfintei Troiţe, în locul ce se cheamă Călimăneşti, la Olt”, a scris şi a semnat domnitorul Mircea cel Bătrân în 20 mai 1388, la două zile după sfinţirea Mănăstirii Cozia. Cuvintele acestea sunt primele dintr-un lung şir de evocări, din ce în ce mai importante pentru istoria localităţii noastre.

Despre Călimăneşti au vorbit de-a lungul secolelor scritori şi artişti, călători impresionaţi de frumuseţea locului şi turişti găzduiţi aici pentru refacerea sănătăţii şi pentru odihna de peste an. Apele noastre minerale sunt primele care ne-au adus faima naţională şi internaţională în ultimele două sute de ani. De la Călimăneşti au pornit însă în lumea largă personalităţi ale literaturii şi artei naţionale, medici, sportivi şi oameni politici, implicaţi în mari evenimente ale istoriei noastre.

Aici s-au stabilit şi s-au desăvârşit profesional medici români de prestigiu, administratori locali şi înalţi prelaţi. Ne mândrim cu toţi oamenii pe care Călimăneşti i-a dat culturii şi societăţii naţionale şi cu aceia care au venit aici să slujească şi să contribuie prin talentul şi ştiinţa lor la evoluţia localităţii şi a medicinii balneare româneşti. Eu însumi am iniţiat un program de comunicare publică a biografiilor şi a performanţelor obţinute de oamenii Călimăneştilor de-a lungul timpului. Invit pe toată lumea să multiplice şi să contribuie la această formă de respect pe care o datorăm celor mai buni dintre noi. Astăzi, ca în fiecare an, vom omagia aici una dintre aceste personalităţi, acordând post-mortem titlul de Cetăţean de onoare coregrafului fără egal care a fost Adina Cezar.

Timpul n-a mai avut răbdare – cum se spune – şi ne-a răpit-o înainte de a face acest gest firesc. Oamenii, aceasta este bogăţia noastră locală cea mai de preţ. Marile noastre personalităţi, dar şi oamenii simpli, cei care au grijă ca oraşul Călimăneşti şi capacităţile sale sociale, balneare, comerciale, sportive şi culturale să funcţioneze zi după zi, la cel mai bun nivel. Astăzi se împlinesc 637 de ani şi pentru oamenii care au dus pe umerii lor acest oraş ajutându-l să fie localitatea modernă şi prosperă în care trăim acum. Lor le spun, în primul rând, mulţumesc, pentru munca voastră de zi cu zi şi La mulţi ani fericiţi! La mulţi ani, Călimăneşti! (Florinel Constantinescu, primar)

sursa: arenavalceana

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *