Acesta nu este tocmai un subiect de vacanță. Este însă unul dintre subiectele care nu suportă amânare. Aș zice chiar că el trebuie discutat de urgență, și în familie și la nivel național, nu doar pe ici pe colo, fără o asumare serioasă, așa cum ar trebui.
Ca orice problemă gravă, ea trebuie mai întâi recunoscută. Recunoscută, că o avem. Recunoscută, că nu ne ocupăm de ea cum s-ar cuveni. Recunoscută, că nu luptăm împotriva ei, zi de zi. Avem și am avut dintotdeauna o problemă cu violența în general, cu violența în familie, cu violența bărbaților asupra femeilor, în particular.
De câteva luni, buletinele de știri abundă de crime de acest tip. Bărbați de toate vârstele ucid cu sânge rece femei de toate vârstele. Zi, după zi, după zi. Soții își ucid soțiile. Amanții își ucid amantele. Iubiții își ucid iubitele. Bărbații, ca mine și ca tine, devin ucigași peste noapte din motive pe care nu le pot gestiona.
Sentimentele și situațiile care îi conduc pe acești indivizi la crimă fac parte din viața multora dintre bărbați. Toate pot fi soluționate cu bărbăție, cu un minim de rațiune și folosindu-ți modul civilizat de a acționa în secolul în care trăiești. Crima n-a rezolvat niciodată nimic. Dimpotrivă. Civilizațiile s-au prăbușit când au ajuns să-și rezolve problemele prin crimă. Popoarele care au comis crime poartă pentru veșnicie anatema acestei vinovății. Grupurile umane participante la crime se scufundă în propria mocirlă, iar indivizii care iau viața altora putrezesc în sine zi după zi. Nu-i înțeleg niciodată pe ucigași. Pe aceștia dintre noi, care își ucid cu sânge rece partenerele în fața copiilor, sau le crapă capul cu un topor de tăiat lemne și alte obiecte aflate la îndemână nu-i pot asocia niciodată cu un om. Cu un animal, poate, deși animalele au întotdeauna o problemă de supraviețuire atunci când sunt nevoite să ucidă. Indivizii aceștia care ucid femei lipsite de apărare sunt sub limita animalelor care își apără puii de pericol.
Nu sunt, în principiu, de acord cu revenirea la pedeapsa cu moartea pentru subanimalele care se prezintă ca oameni printre noi. Nu crima e soluția pentru crimă. Dar nici cu derapajul acelora dintre noi care văd în atitudinea victimei o posibilă scuză pentru ucigași. Îmi amintesc și astăzi de adolescenta care a trebuit sa-și părasească satul în care a fost violată de un grup de băieți, considerată vinovată de săteni după pronunțarea sentinței de condamnare. Aceasta este o problemă adevărată pe care o avem de rezolvat fiecare dintre noi. Nu există scuză pentru criminali!
Trebuie să ne însușim acest principiu o dată pentru totdeauna, întorcându-ne din când în când la regulile elementare care ne definesc ca oameni. Să nu ucizi este o poruncă, nu o recomandare, cum cred unii dintre noi.
Deputat,
Eugen Neața!