Ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea

103 0

INFORMARE DE PRESĂ Referitor la ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea

din 24 iulie 2025

 

 

Sub conducerea domnului prefect, Mihai Oprea, au avut loc astăzi, 24 iulie 2025, ședințele membrilor Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea și Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea.

 

În cadrul reuniunii lunare a Colegiului Prefectural Vâlcea, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, domnul Paul Ene a prezentat o analiză a activităților desfășurate pentru semestrul I al anului 2025. Potrivit informării prezentate, în primul semestru al acestui an, un număr de 4.117 persoane noi au primit servicii de informare și consiliere profesională. Dintre beneficiarii acestor servicii, 329 de persoane s-au angajat exclusiv prin serviciile de consiliere. De asemenea, specialiștii SPO (Serviciului Public de Ocupare) au recomandat unui număr de 408 persoane schimbarea ocupației, astfel încât noile competențe să le ajute, pe termen scurt, în ocuparea unui loc de muncă.

 

            Până la data de 30 iunie 2025 a fost înregistrate convenții (angajamente legale de plată) semnate, cu finanțare din bugetul asigurărilor pentru somaj, pentru 1.519 persoane:

  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri cu vârsta de peste 45 de ani: 1262 persoane;
  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri unici susținători ai familiilor monoparentale: 2 persoane;
  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri tineri NEET: 223 persoane;
  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri de lungă durată: 4 persoană;
  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri care mai au 5 ani până la pensie: 18 persoane;
  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă absolvenți de învățământ: 5 persoane;
  • acordarea de subvenții angajatorilor care încadrează în muncă șomeri cu handicap: 5 persoane;

În prezent mai sunt în evaluare alte 402 solicitări, iar până la data de 30 iunie au fost emise decizii de respingere pentru alte 13 solicitări. Efortul bugetar necesar acestor măsuri este de aproximativ 10.854.000 lei.

 

Stimulentele financiare acordate firmelor și șomerilor din evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă:

  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui șomer cu vârsta de peste 45 ani;
  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui șomer – persoană cu handicap;
  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui șomer – întreținător unic al familiei monoparentale;
  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui șomer care mai are 5 ani până la pensie;
  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui șomer de lungă durată;
  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui tânăr NEET (16 – 30 ani);
  • 2250 lei/lună timp de 1 an pentru angajator, la angajarea unui absolvent, orice formă de învățământ ;
  • 2250 lei/lună timp de 18 luni pentru angajator, la angajarea unui absolvent, orice formă de învățământ – persoană cu handicap;
  • 330 lei/lună pe perioada vacanței, max.60 de zile, pentru angajator, la angajarea unui elev sau student pe perioada vacanței;
  • Maxim 2640 lei/lună timp de minim 1 an, maxim 3 ani, pentru angajator, la angajarea unui șomer marginalizat social cu vârsta cuprinsă între 16-26 ani ;
  • 2250 lei/lună timp de 6 luni, pe perioada de stagiu pentru angajator, la angajarea unui stagiar (absolvent cu studii superioare, debutant în profesie) – art.93ˆ4;
  • 2250 lei/lună pe perioada uceniciei, maxim 3 ani, pentru angajator, la angajarea unui ucenic, cu vârsta de minim 16 ani – Legea nr.335/2013;
  • 586 de lei primă de promovare, după îndeplinirea obligaţiei de menţinere a raporturilor de muncă pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni – pentru angajator, la angajarea în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, cu vârsta de minim 15 ani (Legea 176/2018);
  • 30% din ind. de șomaj, lunar, până la expirare pentru Completarea veniturilor salariale pentru șomerii indemnizați angajați (72);
  • 1980 lei, în 2 tranșe: 990 lei la angajare și 990 lei după ce au trecut cele 12 luni de la angajare, prima de inserție – se acordă absolvenților care se angajează (73ˆ1);
  • 500 lei la angajare și 500 de lei după 3 luni de la angajare, prima de activare – se acordă șomerului neindemnizat,  dacă este în evidență de cel puțin 30 de zile și se încadrează pe o perioadă de peste 3 luni (73ˆ2);
  • 5 lei/km/zi, lunar, timp de 1 an, max. 55 lei/zi, prima de mobilitate (încadrare) , pentru încadrarea șomerilor la peste 15 km de domiciliul/reședința din Planul Național de Mobilitate (Boișoara; Tetoiu; Racovița; Vaideeni; Stănești; Voicești) (cei care fac naveta) – art.74;
  • Minim 12.500 lei, maxim 15.500 lei pentru șomerul căruia i se suportă cheltuielile de instalare, minim 3.500 lei, maxim 6.500 lei – prima de mobilitate (prima de instalare) – pentru schimbarea domiciliului/reședinței șomerului ca urmare a încadrării. Localitatea din care pleacă șomerul sau în care se mută, trebuie să fie din cele cuprinse în Planul Național de Mobilitate (75);
  • 75% din cheltuielile de locuire, max. 900 lei lunar, timp de până la 3 ani – prima chirie pentru încadrarea în muncă a șomerilor la peste 50 km și schimbarea domiciliului/reședinței (76ˆ2).

 

În ceea ce privește activitatea EURES, în perioada 01.01.2025 – 30.06.2025, au fost luați în evidența agenției 101 români reîntorși în țară, care au beneficiat de serviciile de informare, consiliere și mediere și s-au eliberat 156 de adeverințe pentru Inspectoratul General pentru Imigrări, care se referă la angajarea a 1.330 cetățeni străini pe piața forței de muncă din județul Vâlcea.

 

La nivel național își desfășoară activitatea un număr de 45 consilieri EURES, 3 consilieri în cadrul ANOFM și câte 1 consilier EURES în cadrul celor 42 de agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, inclusiv a Municipiului București. Consilierii EURES sunt specializați pe țări UE/SEE, pe teme de mobilitate: securitate socială, servicii oferite angajatorilor, precum și persoanelor în căutarea unui loc de muncă în străinătate, instrumente de comunicare, etc.

 

Printre măsurile active de combatere a șomajului desfășurate de către AJOFM Vâlcea, amintim:

  • campania de informare și consiliere profesională în școli, în special pentru elevii din clasele terminale ale ciclului liceal și postliceal. Au fost realizate 25 sesiuni, la care au participat 2257 elevi, în 13 localități din județ: Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Călimănești, Horezu, Brezoi, Bistrița, Lădești, Grădiștea, Măciuca, Berbești, Băbeni, Bălcești și Băile Olănești.  Scopul acțiunilor a fost acela de informarea și consilierea elevilor cu privire la traseele profesionale disponibile, în funcție de aptitudinile și interesele proprii.

 

  • acțiuni de informare și consiliere profesională, de mediere a locurilor de muncă vacante și acțiuni de recrutare la programele de formare profesională în comunitățile cu persoane din grupurile vulnerabile (cetățeni de etnie romă). Amintim în acest context și acțiunea din luna mai 2025, când reprezentanți ai AJOFM Vâlcea s-au deplasat în comunitatea de romi din comuna Vaideeni unde au participat 53 cetățeni din comunitate, dintre care 37 și-au exprimat interesul pentru locuri de muncă, atât în țară cât și în străinătate, cât și pentru cursuri de formare profesională.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă (23 mai 2025), la acțiune participând 36 angajatori, care au oferit 210 locuri de muncă vacante. La bursă au fost prezenți 736 de cetățeni. AJOFM Vâlcea a avut amenajate în cadrul bursei, diverse stand-uri (EURES, Economie Socială, Formare Profesională, Prestator Casnic, Migranți etc), pentru o bună informare asupra serviciilor pe care agenția le oferă.

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea are în curs de implementare și proiectele:

  • “TOO – Tineri, oportunități, ocupare” (1 iunie 2025 – 31 mai 2028)
  • “FORMACTIV – Formare și muncă activă” (ianuarie 2025 – decembrie 2029)
  • START – Investește în calificare pentru viitor!”
  • “COMPETENT – Format, calificat, competitiv pe piața muncii” (iulie 2025 – iunie 2028).
  • „Promovarea, monitorizarea și evaluarea evoluției economiei sociale și a antreprenoriatului social în România” (1 aprilie 2025- 31 decembrie 2029).
  • “PROACTIV – Sprijin pentru accesul și menținerea pe piața muncii” (01.06.2025 – 31.05.2026)
  • “ActivPlus – Măsuri integrate și personalizate pentru ocuparea tinerilor” (01.06.2025 – 31.05.2026)
  • Prestatorul casnic

 

Prin serviciile oferite (consiliere, formare profesională, medierea muncii, acordarea de subvenții și sprijin pentru angajatori), AJOFM Vâlcea reușește să creeze un impact pozitiv, vizibil, în ceea ce privește creșterea gradului de ocupare și în adaptarea mai eficientă a resurselor umane la nevoile economiei locale. Totodată, colaborarea cu instituții de învățământ, firme și organizații non-guvernamentale demonstrează caracterul dinamic și integrat al abordării agenției față de provocările pieței muncii.

 

 

În cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea, a fost pus în discuție subiectul referitor la asigurarea medicamentelor gratuite și compensate precum și a dispozitivelor medicale, funcționarea rețelei de îngrijire la domiciliu a persoanelor aflate în dificultate, cu detalii prezentate de dr. Gabriela Pădureanu, medic șef, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vâlcea.

Din totalul de 136 de farmacii din județul Vâlcea, centralizate la nivelul anului 2024, un număr de 68 se află în mediul urban și alte 68 în mediul rural. Având în vedere că lista medicamentelor gratuite și compensate este într-o dinamică permanentă, CAS Vâlcea reamintește cetățenilor că începând cu luna mai 2024 au fost introduse pe lista medicamentelor compensate 28 de molecule inovative, dintre acestea 22 total noi, nelistate anterior, iar alte 6 au fost introduse pentru indicatii noi față de cele prevăzute în listă. În luna noiembrie 2024, de asemenea, au fost introduse 19 molecule, dintre care 15 complet noi, iar 4 pentru indicații noi. Noile molecule acoperă tratamente pentru boli severe sau cronice, precum hepatite B/C/D și ciroză, boli neurologice (Parkinson), boli inflamatorii autoimune, boli endocrine și metabolice, afecțiuni renale, oftalmologice, intestinale, reumatologice, afectiuni oncologice, HIV/SIDA.

 

Pentru scăderea presiunii financiare în ceea ce privește asigurarea medicamentelor pentru persoanele aflate în dificultate, atât Contractul-Cadru cât și Normele de aplicare ale acestuia au prevăzut un regim de compensare 100% din prețul de referință pentru următoarele situații:

  • pentru persoanele prevăzute în legile speciale respectiv (persoane cu dizabilități, veterani, revoluționari, beneficiari de ajutor social, persoane persecutate politic)
  • pentru bolile cronice prevăzute de HG 720/2008 în sublista C1 – afecțiuni cardiologice, neurologice, pulmonare, oftalmologice, endocrinologice, etc

 

PROGRAMUL DE COMPENSARE CU 90%

În scopul creșterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor, începând cu data de 1 martie 2009 s-a instituit compensarea cu 90% din prețul de referință al medicamentelor din Lista B, în cadrul programului social al Guvernului. Beneficiarii programului sunt pensionarii cu venituri mici realizate numai din pensii indiferent de alte venituri, pentru care se aprobă compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B.

 

Începând cu luna septembrie a anului 2024 plafonul de pensie până la care se compensează cu 90% prețul de referință al medicamentelor de pe sublista B a crescut de la 1 830 lei la 2 020 lei, conform OUG nr. 105/2024, publicată în Monitorul Oficial. De Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor beneficiază toți pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială sub valoarea menționată, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri.

 

În anul 2024 au fost acordate 55.145 de rețete cu medicamente din lista B cu compensare 90%, unui numar de 9.230 de asigurati pensionari cu pensii sub 2020 lei, consumul fiind în valoare de 6.576.261,66 lei

 

La nivelul CAS Vâlcea se derulează și programe naționale de sănătate, principalele fiind: oncologie, diabet zaharat, ortopedie, dializă. Efortul financiar, respectiv sumele decontate de CAS Vâlcea pentru ultimii 5 ani:

 

Denumire PNS Principalele programe naționale de sănătate

situația cheltuielilor/nr. pacienți, perioada 2020-2024

2020 2021 2022 2023 2024
PNS oncologie 19.285.565,34 22.112.424,46 27.333.710,28 31.982.753,01 41.429.683,02
COST-VOLUM oncologie 12.891.336,97 16.050.576,24 16.685.953,85 19.054.547,00 22.789.285,54
PNS diabet zaharat 23.737.137,02 28.910.131,32 33.006.989,26 38.465.428,04 42.353.358,24
PNS hemofilie şi talasemie 3.695.278,21 3.829.548,19 4.166.884,38 5.515.585,59 5.795.007,84
PNS boli rare 263.014,86 235.007,63 1.106.973,10 3.876.960,02 4.020.370,32
PNS ortopedie 403.182,92 639.976,75 1.223.559,12 1.446.863,59 1.694.256,10
PNS posttransplant 1.030.190,62 1.006.680,78 1.030.946,60 1.117.542,33 1.037.471,84
PNS dializă 22.813.668,98 21.686.434,35 23.476.083,56 24.633.794,23 26.899.390,28
Radioterapie a bolnavilor oncologici 0 0 0 1.438.080,00 5.639.176,00
Servicii conexe acordate persoanelor cu tulburări din spectrul autist 0 0 0 0 871.695,00
Tratamentul bolnavilor cu tuburări depresive majore 0 0 0 25.391,32 443.527,57
TOTAL 84.119.374,92 94.470.779,72 108.031.100,15 127.556.945,13 152.973.221,75


            Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă pe bază de recomandare pentru îngrijiri medicale la domiciliu, ţinând seama de starea de sănătate a asiguratului şi de statusul de performanţă ECOG al acestuia. Un asigurat poate beneficia de 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu şi de 90 de zile de îngrijiri paliative la domiciliu, în ultimele 11 luni; numărul total de zile de îngrijiri medicale şi îngrijiri paliative la domiciliu nu poate fi mai mare de 180 de zile în ultimele 11 luni.

 

În anul 2024, CAS Vâlcea a avut în derulare un număr de 3 contracte cu furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu. Astfel, 131 persoane au fost beneficiare de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu (din care 11 persoane au beneficiat de servicii decontate din Programul national de prevenire și combatere a cancerului (PNCC).

 

Începând cu data de 01.07.2024 a fost reglementată posibilitatea caselor de asigurări de sănătate de a încheia cu furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu acte adiționale pentru decontarea lunară la nivelul realizat a sumei corespunzătoare îngrijirilor medicale la domiciliu acordate persoanelor asigurate diagnosticate cu afecţiune oncologică, cu încadrare în sumele aprobate în bugetul FNUASS pentru Planul naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului.

 

La data de 31.12.2024, CAS Vâlcea avea în derulare un număr de 68 de contracte cu furnizorii de dispozitive medicale. Au fost decontate un număr de 14.712 dispozitive medicale (inclusiv taloanele lunare) din toate tipurile de dispozitive medicale menționate în Anexa nr. 38 la Normele de aplicare ale Contractului Cadru. Se constată o crestere constantă a numărului de persoane care au beneficiat de dispozitive medicale, precum și a sumelor decontate de către CAS Vâlcea. Aproximativ 9 385 de tipuri de dispozitive medicale au fost solicitate în anul 2024, astfel:

                     

  • 624 dispozitive de protezare în domeniul ORL
  • 53 dispozitive protezare ORL (filtru umidificator HME, adezivi pentru filtre)
  • 601 dispozitive pentru protezare stomii
  • 312 dispozitive pentru incontinenţa urinară
  • 82 proteze pentru membrul inferior
  • 6 proteze pentru membrul superior
  • 364 dispozitive de mers
  • 90 de orteze pentru coloana vertebrală
  • 82 de orteze pentru membrul inferior
  • 189 de orteze încălţăminte ortopedică
  • 116 dispozitive pentru deficienţe vizuale
  • 774 echipamente oxigenoterapie (beneficiari de aparate închiriate)
  • 7 dispozitive pentru terapia cu aerosoli salini
  • 83 de proteze externe sân
  • Două dispozitive compresive

 

Potrivit CAS Vâlcea, cea mai mare adresabilitate se înregistrează în rândul echipamentelor de oxigenoterapie și al dispozitivelor destinate îngrijirii stomelor, acestea fiind solicitate constant de un număr ridicat de pacienți. Cererea crescută reflectă atât necesitatea susținerii pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice (BPOC, alte afectiuni cu insuficiență respiratorie, sindrom de apnee în somn,etc) cât și nevoia stringentă de îngrijire specializată pentru persoanele cu stomii.

 

 

 

În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social Vâlcea s-a pus în discuție sprijinul oferit pentru cetățeni prin fondurile europene pentru stimularea ocupării prin intermediul bugetului asigurărilor pentru șomaj. Detalii au fost oferite de către directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea, domnul Paul Ene.

 

În contextul nevoii de coeziune economică și socială, stimularea ocupării forței de muncă reprezintă o prioritate strategică sprijinită atât prin instrumente naționale, cât și prin fonduri europene. Unul dintre canalele cheie prin care se implementează aceste măsuri este bugetul asigurărilor pentru șomaj, gestionat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), aflată sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Uniunea Europeană, prin Programul Operațional “Educație și Ocupare” 2021-2027, încurajează măsuri pentru creșterea ocupării forței de muncă, combaterea șomajului și integrarea grupurilor vulnerabile. Printre principalele instrumente financiare europene în acest domeniu, reamintim:

  • Fondul Social European Plus (FSE+);
  • În perioada 2021–2027, FSE+ finanțează:
  • Programe de formare și recalificare;
  • Sprijin pentru tineri NEET (not in employment, education or training);
  • Servicii de consiliere și orientare profesională;
  • Măsuri de sprijin pentru integrarea în muncă a persoanelor vulnerabile.
  • Sinergia FSE+ cu bugetul national;
  • Multe proiecte europene derulate în România în parteneriat cu ANOFM implică:
  • Cofinanțare din bugetul asigurărilor pentru șomaj;
  • Infrastructură deja existentă la nivel local (agenții județene, centre de formare etc.).
  • Mecanismul de redresare și reziliență (PNRR).

 

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea are în curs de implementare următoarele proiecte

  1. TOO – Tineri, oportunități, ocupare (1 iunie 2025 – 31 mai 2028).

Bugetul total al proiectului este de 9.952.214,21 lei, din care finanțare nerambursabilă din FSE+ de 8.459.382,07 lei. Proiectul se desfășoară pe parcursul a 36 de luni, iar activitățile sale sunt concepute pentru a răspunde specific nevoilor grupului țintă, prin intervenții care includ dezvoltarea unei rețele de centre pentru tineret (4 centre fixe și 2 centre mobile) și implementarea de servicii adaptate. Acestea sunt orientate atât spre educație non-formală și dezvoltare personală, cât și spre orientare profesională și sprijin personalizat, contribuind la reducerea disparitaților socio-economice și la prevenirea excluziunii sociale.

Obiectivul general al proiectului este : Creșterea gradului de ocupare a 1.600 de tineri, incluzând cel putin 160 de persoane de etnie romă, dintre care 70% să fie înregistrați ca fiind în căutarea unui loc de muncă și minim 5% făcând parte din categoria Neets, care să provină din județele Vâlcea, Olt, Dâmbovița, Alba, Argeș, Constanta, Tulcea, prin furnizarea de servicii integrate de consiliere profesională, profilare, management de caz, dar și educație nonformală prin intermediul centrelor de tineret pe parcursul a 34 de luni.

Obiectivul specific al proiectului este îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale. Activitățile proiectului vor viza tineri atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

Proiectul se va implementa de către AJOFM VÂLCEA împreună cu partenerii: Fundația Națională pentru Tineret și Fundația Județeană pentru Tineret Olt.

Activitățile proiectului constau în: dezvoltarea unei rețele pentru tineret care să furnizeze servicii personalizate și de calitate tinerilor, cu precădere din categoria NEETs, furnizarea de servicii pentru tineri, informarea tinerilor si se vor desfășura în următoarele localități: Tulcea, Olt, Constanţa, Dâmboviţa, Argeş, Alba, Vâlcea.

 

 

  1. “FORMACTIV – Formare și muncă activă” (ianuarie 2025 – decembrie 2029), proiectul cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+). Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 313.440.922 lei , din care 239.482.951,64 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene. Beneficiarul proiectului este Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Implementarea proiectului se face prin agențiile teritoriale ale acesteia.

 

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea oportunităților de încadrare a 5.546 de șomeri înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO).

Obiectivul specific constă în îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanței pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale. Stimularea ocupării șomerilor înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), se realizează prin acordarea sprijinului financiar angajatorilor, aferent încadrării prin ucenicie la locul de muncă pentru dobandirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1, 2, 3, 4.

 

Grupul țintă al proiectul este format din: 5.546 persoane înregistrate, la nivel național, la Serviciul Public de Ocupare – șomeri, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri de lungă durată, șomeri cu un nivel redus de competențe, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane reîntoarse în țară, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, refugiați, persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională, cu domiciliu sau reședința în județele cuprinse în regiunile Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Bucuresti – Ilfov, cu excepția județelor cuprinse în Programul Tranziție Justă (Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș). Recrutarea grupului țintă se va realiza continuu, pe tot parcursul derulării proiectului. Șomerii care participă la activitățile proiectului sunt cei care sunt înregistrați în baza de date Serviciului Public de Ocupare (SPO) și au beneficiat de activitățile de informare și consiliere profesională, prin care li s-au comunicat oportunitățile pe care le au în ceea ce privește educația, formarea, ocuparea pe piața muncii. La nivelul județului Vâlcea, grupul țintă al proiectului este format din 205 persoane.

 

 

  1. ” START – Investește în calificare pentru viitor!” (ianuarie 2025 – decembrie 2029)

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul ”Educație și Ocupare” 2021-2027. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 149.180.919,00 lei, din care 120.050.917,07 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea  implementează proiectul în perioada.

 

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă Creșterea oportunităților de încadrare a 2.330 de șomeri sub 30 de ani înregistrați, la nivel național, la Serviciul Public de Ocupare (SPO).

 

Obiectivul specific constă în Stimularea ocupării șomerilor tineri sub 30 de ani înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), prin acordarea sprijinului financiar angajatorilor, aferent încadrării prin ucenicie la locul de muncă a 2330 de șomeri tineri sub 30 de ani, dobandirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1, 2, 3 sau 4.

 

Grupul țintă al proiectul este format din: șomeri tineri sub 30 de ani cu domiciliu sau reședința în județele cuprinse în regiunile Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Bucuresti – Ilfov, cu excepția celor din județele cuprinse în Programul Tranziție Justă (PTJ), respectiv Galați, Gorj, Dolj, Hunedoara, Mureș și Prahova.

 

În ceea ce privește grupul țintă al acestui proiect, la nivelul județului Vâlcea, acesta este format din 10 persoane.

 

  1. “COMPETENT – Format, calificat, competitiv pe piața muncii” (iulie 2025 – iunie 2028)

Proiectul va fi implementat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și cei 8 parteneri (CRFPA Dolj, CRFPA Mureș, CRFPA Brașov, CRFPA Vâlcea, CRFPA Mehedinți, CRFPA Călărași, CRFPA Cluj, CRFPA Teleorman). Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni (iulie 2025 – iunie 2028). Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 154.817.883,40 lei, din care 11.620.105,81 lei reprezintă contribuția proprie a ANOFM și a partenerilor (CRFPA).

Obiectivul general al proiectului: Creșterea nivelului de competențe profesionale a 20.000 de persoane înregistrate la Serviciul Public de Ocupare (SPO) în vederea ocupării mai facile a unui loc de muncă.

 

Obiectivul specific al proiectului: Stimularea ocupării șomerilor înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), prin creșterea nivelului de competențe profesionale pentru 20.000 de persoane prin organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru persoanele care fac parte din grupul țintă (șomeri, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri de lungă durată, șomeri cu un nivel redus de competențe, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane reîntoarse în țară, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, refugiați, persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională). Persoanele din grupul țintă al proiectului trebuie să aibă domiciliu sau reședința în județele cuprinse în regiunile Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Bucuresti – Ilfov, cu excepția celor din județele cuprinse în Programul Tranziție Justă (Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș, Prahova).

 

  1. „Promovarea, monitorizarea și evaluarea evoluției economiei sociale și a antreprenoriatului social în România” (1 aprilie 2025- 31 decembrie 2029)

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale derulează un proiect european de promovare, monitorizare și evaluare a evoluției economiei sociale și a antreprenoriatului social în România cu scopul de a sprijini incluziunea socială și pentru reducerea marginalizării grupurilor vulnerabile. Acesta are ca țintă principală crearea unui ecosistem național solid pentru economia socială și antreprenoriatul social, cu impact economic și social durabil Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul „Educație și Ocupare” 2021-2027, Prioritatea 4. „Antreprenoriat și economie socială”.

 

Proiectul se derulează în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, în perioada 1 aprilie 2025- 31 decembrie 2029. Bugetul proiectului este de 3,3 milioane euro (20.503.675,00 lei, din care 16.500.000 lei fonduri nerambursabile).

 

  1. “PROACTIV – Sprijin pentru accesul și menținerea pe piața muncii” (01.06.2025 – 31.05.2026)

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a reușit să atragă fonduri europene peste alocarea inițială, prin supracontractarea proiectelor aflate în implementare. Față de alocarea inițială de aproximativ 1 miliard de euro din Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027, ANOFM a reușit să atragă fonduri europene nerambursabile suplimentare în valoare de 270.355.357,87 euro.

 

Proiectul are un buget de 203.276.285,74 euro și vizează angajarea a 37.084 de persoane înregistrate la Serviciul Public de Ocupare – șomeri, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri de lungă durată, șomeri cu un nivel redus de competențe, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane din zone rurale, persoane cu vârsta peste 55 de ani, persoane reîntoarse în țară, persoane aparținând minorităților, persoane eliberate din detenție, refugiați, persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională. Proiectul sprijină angajatorii prin acordarea de subvenții pentru încadrarea în muncă a acestor persoane, în baza articolelor 80 și 85 din Legea nr. 76/2002.

 

  1. “ActivPlus – Măsuri integrate și personalizate pentru ocuparea tinerilor” (01.06.2025 – 31.05.2026).

Asemenea proiectului “PROACTIV – Sprijin pentru accesul și menținerea pe piața muncii”, acesta face parte din proiectele implementate din fondurile europene nerambursabile suplimentare. Proiectul ActivPlus, cu un buget de 67.079.072,13 euro, are ca obiectiv creșterea șanselor de integrare profesională pe piața muncii pentru 12.066 de tineri sub 30 de ani, inclusiv NEET (tineri care nu sunt angajați și nu urmează nicio formă de educație sau formare). Tinerii înregistrați la agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă din regiunile eligibile beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, precum subvenționarea locurilor de muncă pentru angajatorii care îi încadrează.

 

Fondurile europene sunt o resursă importantă pentru țara noastră în demersul de creștere a ocupării și reducere a șomajului, iar integrarea acestora cu bugetul asigurărilor pentru șomaj a permis extinderea și eficientizarea măsurilor active de pe piața muncii. În vederea unei absorbții eficiente a acestora este necesar un parteneriat solid între instituțiile statului, sectorul privat și societatea civilă.

 

 

Detalii:https://vl.prefectura.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/  https://vl.prefectura.mai.gov.ro/media/presa/

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *