Turiști la noi acasă 6

4 0
Zilele ploioase de toamnă pot fi extrem de utile pentru turistul care arde de nerăbdare să descopere atracțiile din județul Vâlcea. Am scris aici, într-un episod anterior, despre locurile către care ne putem îndrepta pașii pe o vreme cum este cea de afară. Nicio ploaie din lume nu a reușit să-i țină în case pe turiștii adevărați! Muzeele îi așteaptă cu brațele deschise pe turiștii cu umbrele sau echipați cu pelerine de ploaie.
La Râmnicu Vâlcea, muzeul de istorie, muzeul satului, muzeul de artă și casa memorială Anton Pann. La o aruncătură de băț, conacul familiei Bălcescu și muzeul de la Govora Băi. Muzeul vinului, la Drăgășani. Și muzeele mănăstirilor, despre care se vorbește din ce în ce mai rar. Sălile de spectacole, cum am mai spus. Filarmonica din Râmnicu Vâlcea, cele două teatre de aici, toate cu stagiune permanentă. Teatrele, cu un repertoriu destul de bogat de spectacole pentru cei mici. Agenția Cărăbuși, cu spectacole aduse din întreaga țară, pe scena casei sindicatelor, dacă s-o mai numi așa. Meciurile din sala Traian. De handbal și de baschet, în primul rând. Apoi, spectacole găzduite de casa de cultură din Călimănești. Totul la adăpostul stropilor de ploaie, departe de frig și de umezeală.
Vremea ploioasă ne poate ajuta pe turiștii care suntem și să ne documentăm pentru călătoriile și aventurile viitoare. Există câteva pagini de internet dedicate informațiilor turistice pe care le căutăm. Valceaturistica.ro, în primul rând. Cuvântul cu care începe lectura acestui site este „atracții”. Și nu glumește deloc. Are, probabil, cel mai bogat pachet de atracții vâlcene. La multe, pun pariu că nici nu v-ați gândit. Aqua-park-uri și cluburi de călărie, de pildă. Culele și așa-zisul muzeu al trovanților. Atelierele olarilor din jurul vechiului Hurez. Hailavalcea.ro, apoi. Trimite spre lacul cu nuferi de la Ocnele Mari, dar omite lacul cu nuferi de la Olănești. Adaugă satul olarilor din Buda, între Râmnicu Vâlcea și Ocnele Mari. Și așa mai departe. Tot din pachetul de surse de documentare pentru vâlceanul turist la el acasă pot face parte și multe cărți. Monografii ale stațiunilor balneoclimaterice, ale unora dintre localități și ale județului întreg, multe publicate înainte de revoluție, actuale și acum, prin descrierea atracțiilor de tot felul.
Tot din aceeași perioadă, „Memoria Râmnicului”, semnată de Constantin Mateescu și reeditată în preajma anului 2000. Acest titlu poate ajuta pe cei cărora le place să descopere trecutul străzilor, al clădirilor și al familiilor din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Apoi, cea care adună și împrospătează informația istorică și recentă despre fiecare municipiu, oraș, comună și sat vâlcean: „Enciclopedia județului Vâlcea”, publicată în trei volume consistente, sub semnătura unui grup de specialiști și de oameni de bine locali.
Ploaia nu-l poate opri niciodată pe turistul vâlcean să-și viziteze obiectivele potrivite ori să se documenteze pentru aventuri viitoare, de succes, și pentru descoperiri greu de bănuit acum. Succes temerarului care și-a luat umbrela și pelerina pentru a călători pe timp ploios, în căutarea ineditului de acasă!
Deputat,
Eugen Neața!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *