PARIU RESPECTAT! Vicecampionii europeni, 5 ore la salon pentru schimbare de look!

3 0
Vicecampionii europeni la tenis de masă s-au ținut de cuvânt! După performanța istorică de la Zadar, echipa României a trecut de la masa de joc… la scaunul de salon. Cinci ore de transformare, zâmbete și spirit de echipă – totul dintr-un pariu pus în vestiar.
5 ore! Atât au petrecut vicecampionii europeni de la tenis de masă la…salon! În frunte cu veteranul Ovidiu Ionescu, toată echipa și-a schimbat look-ul! Ideea i-a venit lui Edi Ionescu la Campionatul European de la Zadar când, pentru prima dată în istorie, echipa națională a ocupat a doua treaptă a podiumului. El a fost cel care i-a aruncat mânușa căpitanul Ovidiu.
„Întotdeauna Edi mă provoacă și mi-a zis <<Dacă luăm o medalie, te vopsești și tu! Am zis ok, să o facem. Speram, dar iată că s-a întâmplat și am zis că mă vopsesc doar eu, dar colegii mei sunt băieți de echipă și de cuvânt și au spus ne vopsim împreună”, dezvăluie Ovidiu Ionescu.
 „Am stabilit să ne facem gri. Am mai fost vopsit acum 4 ani, dar acum e o ocazie specială și eu am puține emoții. Noi pentru Ovi am făcut-o, i-am propus, nu ne așteptam să accepte, dar după ce a acceptat am zis <<nu poți singur, ne băgăm toți>>”, îl completează Eduard Ionescu.
Încântați de noul look
Deși inițial băieții voiau să se vopsească gri, după ce au discutat cu hair styliștii salonului Manifest, aceștia le-a făcut câteva recomandări care să îi avantajeze, iar rezultatele au fost peste așteptări. Cei 5 „tricolori” au fost încântați de șuvițele blonde și noile tunsori!
„A fost prima dată când m-am vopsit, nu știam la ce să mă aștept, dar băieții m-au îmbărbătat, mi-au oferit multe sfaturi și mi-au spus că în final va fi bine și sunt foarte mulțumit de ce a ieșit. Mă simt mai norocos cu noul look și fericit că am făcut lucrul acesta împreună cu colegii mei”, spune Ovidiu.
 Și lui Iulian Chiriță îi place noul său look! Tânărul speră ca acesta să îi poarte noroc la Campionatul Mondial de Juniori de la Cluj-Napoca, de la finalul lunii, ultimul pentru el din postura de junior.
„Îmi doresc să fie look-ul norocos! E prima oară când m-am vopsit. Îmi place cum îmi stă și sper să îmi aducă noroc”, mărturisește Iulian Chiriță. Mezinul lotului național de seniori a încercat să se pună pe bune cu veteranul Ovidiu Ionescu:„Cea mai mare schimbare e la Ovi și îi sta foarte bine, nu mă așteptam”.
 Ștefan Ungureanu, stilistul de la salon Manifeste, unul dintre cei care s-au ocupat de look-ul băieților a avut numai cuvinte de laudă la adresa lor!
„A fost o plăcere să îi avem pe băieți la noi în salon, au mult bun simț, sunt foarte bine educați. Schimbarea lor e  în bine. În primă fază au fost puțin timorați, nu știau la ce să se aștepte, e normal, dar am vorbit cu ei, le-am explicat situația, într-un final au zis <<să o facem>>”, spune Ștefan încântat.
Au fost puse în vânzare biletele pentru Mondialul de la Cluj!
Între 23-30 noiembrie, Cluj Napoca devine capitala mondială a tenisului de masă. Sute de sportivii de pe toate continentele se vor duela pentru medalii în competiția majoră a lumii rezervată juniorilor.
Biletele pentru cel mai tare turneu de tenis de masă s-au pus de ieri în vânzare si pot fi cumpărate accesând unul dintre link-urile:

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *