Baschet: prima victorie europeană din istoria SC Vâlcea 1924!

2 0

Miercuri, 5 noiembrie, CS Vâlcea 1924 s-a deplasat în Germania, pentru meciul retur cu Rasta Vechta, echipă care ne învinsese la Râmnicu Vâlcea, în partida inaugurală a FIBA Europe Cup, cu scorul de 72-91.

De această dată, în Germania, vâlcenii au obținut, după un meci de mare luptă, prima victorie într-o competiție europeană: Rasta Vechta – CS Vâlcea 1924, scor 88-90 (29-23), (21-20), (22-25), (16-22)!

După un început de meci echilibrat, la scorul de 8-5, pentru Rasta, meciul a fost întrerupt pentru remedierea unei defecțiuni la sistemul de sonorizare.

Apoi, nemții s-au desprins la 19-10, scorul sfertului oprindu-se la 29-23, în favoarea gazdelor.

În al doilea sfert, Vâlcea a luptat din răsputeri, însă scorul arăta un 50-43.

Cu un ritm ofensiv bun, SC Vâlcea 1924 revine prin Kenny Gabriel și Gian Clavell, care au redus din handicap, și se apropie de Rasta Vechta la numai 3 puncte: 57-54.

La finalul celui de-al 3-lea sfert al meciului, scorul a devenit de 72-68 în favoarea germanilor.

Ultima parte a meciului avea să fie și cea mai spectaculoasă.

În debutul sfertului, în mai puțin de patru minute, Rasta Vechta își dublează avantajul pe tabela de marcaj.

A urmat apoi o perioadă fastă pentru vâlceni: Kenny Gabriel și Deandre Pinckney reușesc două triple la rând iar Terrell Dexter Deshawn Harris, decisiv, egalează pe contraatac: 80-80!

TJ Bamba, de la Rasta Vechta, înscrie din o încercare și scorul arată 81-80!

Deandre Pinckney a marchează două puncte din încercări, iar Terrell Dexter Deshawn Harris realizează o triplă: 85-81, pentru „Lupii negri”!

Vâlcenii Terrell Dexter Deshawn Harris și Peter Kiss marchează câte două încercări și duc scorul la 81-87, respectiv 81-89.

După încă un time-out cauzat de probleme cu sonorizarea sălii, Vechta revine puternic, înscrie 5 puncte la rând, când mai rămăseseră 43 de secunde de joc, iar scorul arăta 86-89.

Meciul devine și mai dramatic. SC Vâlcea 1924 ratează atacul următor, iar nemții mai au disponibile doar 20 de secunde pentru a egala.

Pentru ca tensiunea partidei să crească și mai mult, Tevin Brown, de la nemți, călcă dramatic linia la un coș marcat de trei puncte.

Când cronometrul sălii mai arăta 3 secunde de joc, același Tevin Brown reduce însă handicapul la un punct pentru Rasta Vechta: 88-89!

La ultima acțiune a gazdelor, Tommy Kushe a ales să arunce la coș dintr-o poziție imposibilă, ratează, și astfel SC Vâlcea 1924 se impune cu 90-88!

De la vâlceni s-au detașat: Gian Clavell, cu 24 de puncte marcate, 8 pase decisive și 5 recuperări, index 26, cel mai bun jucător al SC Vâlcea 1924, și Deandre Pinckney, cu 19 puncte, 2 pase decisive și 4 recuperări, index 20.

Bravo, „Lupii Negri”! Felicitări, Arturo Alvarez, Camil Ciprian Enache, Roberto Blanco Claro! Bravo și conducerii SC Vâlcea 1924!

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *