Sacrificiile vieții de sportiv: de la cursă au plecat direct la examenul de Capacitate 

251 0

Mai mulți triatloniști români prezenți la Cupa Europeană de juniori de la Izvorani au concurat pentru România, în weekend, iar luni au avut primul examen 

A fost multă adrenalină și îndârjire în weekend pe circuitul de triatlon amenajat la Izvorani. Cei mai buni juniori de pe continent și-au dat întâlnire la Cupa Europeană, iar românii s-au numărat printre protagoniști. Unii dintre ei au avut chiar și un stres suplimentar, pentru că la mai puțin de 24 de ore de la finalul concursului urmau să dea primul examen important din viața lor, Capacitatea.

În vârstă de 14 ani și 9 luni, Gabriel Mihăilescu a fost cel mai tânăr sportiv din întrecerea masculină. Cu toate acestea, a terminat pe locul 39 din 60 de concurenți. El recunoaște că a avut un program infernal în ultima perioadă.

„A fost o perioadă foarte agitată, examenul bate la ușă. Meditațiile au fost aproape în fiecare zi. Dimineața mă duceam la antrenament la înot la 5.45, după, pe la 11.00, aveam bicicletă sau alergare, iar apoi meditații și după aceea teme” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist, participant la Cupa Europeană de juniori.

El iubește atât de mult triatlonul, încât se va antrena și în zilele cu examen. De asemenea, a recunoscut că dacă avea banchetul de terminare a clasei a opta săptămâna trecută nu s-ar fi dus pentru a fi în formă la concursul de la Izvorani.

„Voi face antrenamente și când voi avea examen, doar că dimineața la bazin nu mă voi duce. Probabil mă voi duce seara, ca să nu pierd din antrenamente. Banchetul nu l-am avut, îl voi avea joi, dar dacă îl aveam în această perioadă nu mă duceam, deoarece voiam să fiu fresh și să pot să dau totul aici, la această cursă” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist, participant la Cupa Europeană de juniori.

După ce va încheia perioada examenelor, se va dedica 100% triatlonului, pentru că este hotărât să scrie istorie pentru România.

„Nu am neglijat niciun antrenament de când fac triatlon, deoarece am un vis și voi lupta să-l îndeplinesc și voi trage cu dinții. Obiectivul meu pentru acest an este unul foarte mare, sper să mi-l îndeplinesc. Nu aș vrea să spun acum, vi-l voi spune când îl voi îndeplini” – Gabriel Mihăilescu, triatlonist, participant la Cupa Europeană de juniori.

Coleg cu el la CSM Farul Constanța, Paul Galoiu e cu doar o lună mai mare și avea și el mari emoții pentru examenul de Capacitate.

”Am destule emoții și sper că iasă bine. Cursa a fost OK, m-am simțit foarte bine și acum aștept examenul. În tot acest timp am avut meditații și școală. Chiar dacă am fost la antrenamente, am încercat să țin un echilibru. A fost în general stresul foarte mare pe noi și acum mă bucur că scap” – Paul Galoiu, triatlonist, participant la Cupa Europeană de juniori.

Paul, care a terminat întrecerea cu cei mai buni triatloniști juniori ai Europei pe locul 30, spune că părinții l-au lăsat pe el să decidă dacă vrea să participe la această cursă sau dacă vrea să se pregătească pentru examen.

”Părinții au zis că școala e pe primul loc, dar m-au lăsat pe mine să decid ce vreau să fac. Așa că am venit aici să concurez și apoi plec direct la Constanța pentru a mai prinde câteva ore de recapitulare” – Paul Galoiu, triatlonist, participant la Cupa Europeană de juniori.

Pentru Ana Maria Dincă, participarea la Cupa Europeană a fost exact concursul de care avea nevoie pentru a scăpa de emoțiile examenului de Capacitate.

”Această cursă m-a ajutat să trec peste emoțiile pentru luni și sunt pregătită. Mă descurc la fel de bine la amândouă materiile, nu pot să spun că una e mai grea decât cealaltă. Dar matematica îmi place mai mult, sincer” – Ana Maria Dincă, triatlonistă, participantă la Cupa Europeană de junioare. 

Chiar dacă a fost cea mai mică sportivă înscrisă în concurs, având doar 14 ani, Ana s-a descurcat remarcabil la prima participare la o competiție de un asemenea nivel. Ea a terminat pe locul 22.

”A fost primul meu concurs international de junioare. Am avut puține emoții, pentru că fiind și cea mai mică n-am știut la ce să mă aștept. Am 14 ani, dar sunt foarte mulțumită de cum am concurat” – Ana Maria Dincă, triatlonistă, participantă la Cupa Europeană de junioare. 

Colega ei de lot, Raluca Vîlcu, spune că a început să învețe pentru Capacitate de la startul clasei a opta și că nu are emoții pentru examen.

”Nu am emoții. De când a început clasa a opta am început să învăț. La matematică e mai mult de învățat” – Raluca Vîlcu, triatlonistă, participantă la Cupa Europeană de junioare.

Raluca a fost a doua româncă în clasamentul general, ocupând locul 16, și spune că s-a simțit foarte bine pe traseu, chiar dacă întrecerea a fost mai grea decât credea inițial.

”A fost o cursă foarte frumoasă, chiar mi-a plăcut foarte mult. A fost mai greu decât îmi imaginam, însă mă bucur că am terminat-o cu bine. Anul acesta obiectivul meu e să merg cât mai bine la toate concursurile și să am rezultate foarte bune” – Raluca Vîlcu, triatlonistă, participantă la Cupa Europeană de junioare. 

La Cupa Europeană de juniori de la Izvorani au participat 61 de băieți și 35 de fete, care au concurat atât în probele individuale, cât și în cele de ștafetă mixtă. Toate titlurile au fost cucerite de reprezentanții Spaniei. Cele mai bune rezultate ale României au fost obținute de ștafeta mixtă – locul 4, de Carol Popa – locul 7 și de Amalia Singuran – locul 8. Țara noastră a fost reprezentată în competiție de 6 fete și 13 băieți.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *