Duminică, 23 noiembrie, postul național TVR Cultural a prezentat o ediție specială a emisiunii „Omul și timpul”, dedicată unuia dintre cele mai dramatice episoade ale istoriei recente: lupta partizanilor din Oltenia și martiriul celor care au fost închiși la penitenciarul de la Ocnele Mari.
Odată cu instalarea, imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, a unui guvern procomunist, mii de români au refuzat să accepte noua ordine impusă. Au ales muntele în locul supunerii, ascunzătorile în locul resemnării, lupta în locul tăcerii. Acolo, în locuri greu accesibile, s-au format primele grupuri de partizani – oameni care nu voiau doar să supraviețuiască într-un regim ilegitim, ci să lupte pentru apărarea țării intrate sub control străin.
Foști ofițeri, țărani, intelectuali, tineri și vârstnici deopotrivă s-au organizat în structuri mici, flexibile, imposibil de controlat prin mijloacele clasice de represiune. Ei loveau exact acolo unde regimul se credea intangibil: în autoritate. Sabotau, culegeau informații, destabilizau puncte strategice și arătau că impunerea comunismului întâmpina o opoziție reală, oricât de bine ar fi încercat regimul să o ascundă.
Pentru noua putere politică, eliminarea acestor grupuri de partizani a devenit prioritate absolută. Sub supravegherea NKVD-ului sovietic, au fost declanșate operațiuni ample, cu efective uriașe trimise să prindă grupurile izolate de partizani. Confruntările se încheiau brutal, cu pierderi de ambele părți. Adevărul era că regimul nu era încă pregătit pentru un adversar care nu se temea, nu cerea milă și nu își dorea privilegii.
Acești partizani au înfruntat foamea, frigul, izolarea și trădarea ani la rând. Dar după 1956, când speranța unui conflict Vest-Est s-a stins, tot mai puțini au mai văzut sensul luptei armate. Iar în 1958, odată cu retragerea armatei sovietice, au fost anihilate aproape toate grupurile de rezistență. Cei care nu au murit în munți au sfârșit în închisori, până la amnistia din 1964.
Ediția din această săptămână a oferit o privire lucidă asupra fenomenului. Istoricul Cosmin Budeancă, expert al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, unul dintre cei mai importanți cercetători ai rezistenței anticomuniste, a abordat cu jurnalistul Rafael Udriște aspecte referitoare la dinamica grupurilor de partizani, strategiile lor de supraviețuire, reacția regimului, despre trădare, dar și despre obligația de a păstra vie memoria acestor oameni, care au pus mai presus libertatea decât propria supraviețuire.
Pentru a completa perspectiva istorică, Rafael Udriște, realizat un reportaj în județul Vâlcea, dedicat atât Penitenciarului de la Ocnele Mari, cât și grupului de rezistență de la Arnota – unul dintre cele mai active și dificil de anihilat nuclee partizane.
Penitenciarului de la Ocnele Mari este cunoscut drept unul dintre cele mai dure centre de detenție, unde condițiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică și fizică a deținuților.
La Ocnele Mari au fost exterminați numeroși intelectuali și oameni simpli, toți însuflețiți de iubirea pentru Dumnezeu și neamul românesc. Aceștia au fost îngropați ca anonimi în cimitirul Bozeasca.
Relatarea din Vâlcea a relevat telespectatorilor un aspect deseori ingnorat: rolul clericilor, al monahilor și monahiilor din zonă, care au sprijinit, ascuns, hrănit și încurajat grupurile de rezistență, asumând riscuri imense, plătind uneori cu libertatea sau chiar cu viața.
Ocnița – statuia din bronz, închinată eroilor şi martirilor deţinuţi politici
Prof. Cătălin Sîiulescu a prezentat rezistența din zona Arnota, comuna Costești, explicând strategiile partizanilor. De asemenea, a creionat și un portret emoționant al stareței Mănăstirii Bistrița, Olga Gologan, arestată în 1949 pentru că a sprijinit grupurile de partizani din munți.
La Arnota, partizanii au fost ajutaţi să supravieţuiască în munţi de locuitori ai comunei Costeşti şi din satele limitrofe, de călugărițele de la Mânăstirea Bistriţa.
Prezenţa luptătorilor pe muntele Arnota nu a putut fi ascunsă, însă, pentru mult timp, tabăra partizanilor fiind încercuită de un batalion al Securităţii, din Horezu, în data de 26 aprilie 1949.
„În prima zi a Sfintelor Paşti, un batalion al Securităţii a luat cu asalt Muntele Arnota, unde se constituise un grup de rezistenţă al partizanilor anticomunişti. Au fost atacaţi cu branduri, mitraliere şi aruncătoare de flăcări. Trupurile partizanilor ucişi au fost aduse legate pe prăjini, precum vânatul, şi aruncate în faţa mănăstirii Bistriţa şi apoi puse într-o groapă comună, în curtea Schitului «Peri»” reliefa cu o altă ocazie prof.dr. Florin Epure, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea.
În reportaj, prof.dr. Florin Epure a abordat subiectul din perspectiva documentară, vorbind despre arhive, mărturii și despre responsabilitatea culturală a recuperării acestui episod dramatic din istoria României.
Prof. Mihai Moldoveanu, vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Vâlcea, a povestit despre cei care au trecut prin Penitenciarul de la Ocnele Mari, destine marcate de suferință și curaj.
Aurora Popescu, bibliotecar, a vorbit despre memoria comunității și despre felul în care istoria acestor locuri trebuie transmisă din generație în generație.
Apoi, preotul Constantin Olariu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, a evidențiat dimensiunea spirituală a rezistenței și a evocat curajul clericilor și al monahilor și monahiilor care le-au oferit sprijin și adăpost partizanilor într-o perioadă de teroare.
Cu emisiunea „Omul și Timpul”, TVR Cultural reconfirmă profesionalismul deosebit, cu care de altfel ne-a obișnuit, contribuind la recuperarea memoriei unor evenimente istorice dramatice petrecute în România, mai puțin cunoscute de publicul larg!
Pentru calitatea remarcabilă a emisiuni, sincere felicitări producătorului emisiunii, Ruxandra Țuchel, precum și realizatorului Rafael Udriște, vâlcean la origine, din… Călimănești!
Dr. Octavian Udriște, tatăl realizatorului TV, medic și cercetător, a fost autorul al unei teorii cibernetico-genetice privind originea cancerului (confirmată ulterior în 1989 printr-un Premiu Nobel acordat altor cercetători).
De asemenea, doctorul Udriște a fost un apreciat muzician, grafician și scriitor, fiind una dintre personalitățile marcante ale orașului Călimănești, în care s-a trăit din anul 1967 până în 1995, anul trecerii sale la cele veșnice.
Savantul vâlcean a rămas în memoria colectivă nu doar prin realizările sale artistice și intelectuale, ci mai ales, prin numărul impresionant de vieți salvate, grație dedicării sale profesionale exemplare în slujba pacienților.
Iulian POPESCU
