Sarah Johanna Dekker – înlocuitoarea norvegiencei Tuva Ulsaker Høve

160 0

Echipa de handbal feminin Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a anunțat semnarea unei înțelegeri cu extrema dreaptă Sarah Johanna Dekker, jucătoare din Țările de Jos, probabil începând cu sezonul 2025-2026.

Sarah evoluează la formația daneză Esbjerg, cu care a câștigat locul 3 la ultimul Final Four al Ligii Campionilor.

Să precizăm că la Esbjerg, Sarah este varianta a doua, după elvețianca Mia Emmeneger, iar aici a ajuns după ce, timp de cinci ani, a apărat culorile clubului german Bensheim/Auerbach.

În vârstă de 24 ani, 1,68 m înălțime, Sarah a marcat 19 goluri în actualul sezon al Ligii Campionilor, cu o eficiență de 68%.

În anul 2019, Sarah a fost medaliată cu argint la Europenele de handbal junioare, într-o echipă care includea, printre altele, pe Nusser, van Der Vliet și Sprengers.

Handbalista din Țările de Jos a jucat în 13 partide la națională, are 22 goluri marcate.

La ultimul Campionat Mondial nu a fost selecționată, credit primind pe postul de extrema dreaptă Angela Malestein (Ferencváros Budapesta) și Kelly Vollebregt (BV Borrusia Dortmund).

„SCM Râmnicu Vâlcea a decis transferul olandezei deoarece norvegianca Tuva Ulsaker Høve va pleca  din vară la echipa daneză HOJ Elite. Sarah Johanna Dekker este o jucătoare completă, care evoluează foarte bine în ambele faze ale jocului. Experiența acumulată la Team Esbjerg, o echipă cu pretenții constante la Final Four-ul Ligii Campionilor, precum și în naționala Țărilor de Jos, reprezintă un plus important pentru echipa noastră. Jucătoarea reprezintă unul dintre transferurile importante în vederea formării unei echipe competitive la Vâlcea” – a declarat, la solicitarea „Curierului de Râmnic”, antrenorul principal al SCM Râmnicu Vâlcea, Constantin Florentin Pera.

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *