Nu poți câștiga fără interi calificați, cu jaloane în apărare, și cu figurante în poartă!

59 0

Luni, 5 ianuarie 2026, SCM Râmnicu Vâlcea s-a deplasat la Brașov, pentru a susține meciul cu CSM Corona, contând pentru etapa a 11-a a Campionatului Național de handbal feminin – Liga Florilor Mol.

Vâlcencele au primul atac și îl ratează. Gazdele deschid scorul prin Harma Anna Cornelia, însă SCM Râmnicu Vâlcea egalează imediat prin Ioana Rebeca Necula.

În minutul 4, vâlcencele înscriu două goluri consecutive și preiau conducerea: centrul Julia Monika Maidhof înscrie spectaculos cu o lovitură de la circa 9m, iar extrema Tuva Ulsaker Høve în urma unui contraatac rapid.

Brașovencele preiau inițiativa în joc, hărțuiesc apărarea nesigură a vâlcencelor, reușind să conducă pe tabela de scor cu 4-3, 5-4, 6-5, însă SCM Râmnicu Vâlcea revine de fiecare dată egalând situația.

Din minutul 10, vâlcencele trec la cârma jocului, domină jocul, iar în minutul 13 tabela de scor arăta 9-8, pentru ca, în minutul 15, SCM Râmnicu Vâlcea să se detașeze pentru prima oară la două goluri: 10-8!

Ospetele domină jocul, fac greșeli mai puține decât brașovencele, diferența de două goluri în favoarea SCM Râmnicu Vâlcea fiind consemnată și în minutele: 23 (15-13), 25 (17-15), 27 (18-16).

Finalul primei reprize avea să fie electrizant. Când jocul părea a fi condus de vâlcence, oaspetele fac greșeli în atac, iar în apărare apar „bulevardele” prin care CSM Corona Brașov egalează la 18 și chiar preiau conducerea cu 19-18 în urma celor 3 goluri consecutive marcate de Sorina Maria Grozav (2) și Alisia Lorena Boiciuc.

Extrema SCM Vâlcea Anniken Wollik reușește în stilul său caracteristic un meritat gol, Ioana Rebeca Necula ratează în ultima desprinderea și prima repriză se încheie cu un scor indecis 19-19, nesperat de CSM Corona Brașov.

Repriza a doua începe la fel de intens, CSM Corona Brașov ia conducere în două rânduri, însă SCM Râmnicu Vâlcea egalează de fiecare dată și preia conducerea în minutul 34: 22-21!

În minutul 39, SCM Râmnicu Vâlcea se detașează din nou la două goluri diferență 25-23, diferență pe care o mențin și în minutele 42, 43 și 44!

Inexplicabil, SCM Râmnicu Vâlcea scade ritmul, primește goluri ușoare, cei 3 portari vâlceni necontând în economia jocului.

În atac, SCM Râmnicu Vâlcea

Iar ca totul să fie și mai sumbru pentru vâlcence, în minutul 47, când conduceau cu 28-27, Tuva Ulsaker Høve ratează incredibil un 7m și, totodată, șansa de își readuce echipa în avantaj de două goluri, iar CSM Corona Brașov egalează și apoi revine la conducere, în minutul 49!

Egalitatea avea să mai fie consemnată în minutele 49, 51 și 52, după care CSM Corona Brașov, susținută de întreaga sală, în minutul 56, prin aceeași Sorina Maria Grozav duce scorul la 34-31 în favoarea echipei de sub poalele Tâmpei.

SCM Râmnicu Vâlcea are o tresărire de orgoliu, pare să nu cedeze, după o secetă de goluri timp de 3 minute, revine pe tabelă la un singur gol 33-34, în minutul 56, printr-o lovitură de pedeapsă înscrisă cu siguranță de centru Ioana Rebeca Necula.

Finalul de meci avea să fie de-a dreptul incendiar: după time-out, vâlcencele fac marcaj om la om pe tot terenul, Ioana Rebeca Necula o ia în primire de Sorina-Maria Grozav (de ce tocmai acum când avea înscrise 12 goluri?).

Timpul de joc curge însă implacabil în favoarea Brașovului! Când tabela de scor arăta minutul 59:59, Sorina-Maria Grozav ratează desprinderea decisivă la două goluri!

Pe contraatacul următor, Anniken Wollik „bâjbâie”o minge pasată neglijent de Gabrijela Bartulovic, care-i atinge piciorul, însă, cu concursul arbitrilor, obține o lovitură de la… 9m!

Urmează lamentări și indecizii ale vâlcencelor, mingea trece de la o jucătoare la alta și revine tot la centru vâlcean Ioana Rebeca Necula care, spre disperarea extraordinarilor suporteri vâlceni prezenți la Brașov în număr mare, șutează pe deasupra porții adverse!

Astfel, a fost  spulberată și speranța obținerii a măcar unui punct, de altfel, cu toate minusurile manifestate, meritat!

Așadar, cu 5victorii, un egal, 5 înfrângeri, golaveraj 357-309, +48, 11 puncte, SCM Râmnicu Vâlcea ocupă locul 5 în clasamentul Ligii Florilor Mol.

Pentru SCM Râmnicu Vâlcea au evoluat: Julia Monika Maidhof 8 goluri din 9 lovituri, Ioana Rebeca Necula 6/11, Mia Katharina Zschocke 5/7, Tuva Ulsaker Høve 5/8, Maria Lykkegaard 4/5, Anniken Wollik 3/8, Amalie Wulff Nielsen 2/2, Alberte Madsen Kielstrup, Asma Elghaoui, Karoline Lund, Daphne Gautschi, Natasa Ljepoja, Gabrijela Bartulovic, Ioana Raluca Kelemen și Agathe Quiniou.

Toate cele 3 portărițe ale SCM Râmnicu Vâlcea au avut cifre catastrofale la Brașov: Agathe Quiniou – o singură minge parată din cele 14 șuturi expediate de adversare, Gabrijela Bartulovic – 3/10 și Ioana Raluca Kelemen – 3/17. Per total, vâlcencele au parat 7 mingi din 41 de lovituri ale adversarelor, în timp ce portărițele Brașovului au reușit să apere 15 din 48 de lovituri.

Centrul Ioana Rebeca Necula, care a avut oscilații dezamăgitoare de-a lungul partidei, și extrema Anniken Wollik, în formă foarte slabă, au avut fiecare câte 5 ratări exasperante atât pentru antrenor, cât și pentru galeria vâlceană.

La rândul ei, extrema Elena-Cristina Florica, introdusă de antrenor în disperare de cauză, a ratat singura sa ocazie într-un moment decisiv pentru SCM Râmnicu Vâlcea.

Au arbitrat per ansamblu, corect: Bogdan Stark (București) și Romeo Mihai Ştefan (Prahova).

Centrul Ioana Rebeca Necula, SCM Râmnicu Vâlcea

Concluzia acestei partide: meciul trebuia câștigat chiar din prima repriză, tactic, capitol la care SCM Râmnicu Vâlcea este în suferință vizibilă.

Concluzia acestei partide: meciul trebuia câștigat chiar din prima repriză, tactic, capitol la care SCM Râmnicu Vâlcea este în suferință vizibilă.

Partida cu CSM Corona Brașov, după întreaga sa desfășurare, fără interi calificați, cu jaloane în apărare, fie și cu portărițe simple… figurante, nu trebuia pierdută!

Așteptăm reacția staff-ului tehnic, din nou, corigent față de suporterii extraordinari ai SCM Râmnicu Vâlcea, care și-au susținut favoritele de la startul partidei până în ultima secundă a meciului!

În etapa următoare, sâmbătă 17 ianuarie 2026, începând cu ora 17:30, în Sala Sporturilor Sala „Traian”, din Râmnicu Vâlcea, Sport Club Municipal se va confrunta cu HCM Dunărea Brăila, echipă aflată pe locul 4 în clasamentul național, cu un joc mai puțin disputat.

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *