CS Vâlcea 1924: Jenkins, lupul se preschimbă în… cangur!

3 0

John Logan Jenkins III, 34 de ani, de la CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a anunțat, luni, 12 ianuarie, prin intermediul agentului său, că dorește rezilierea pe cale amiabilă a contractului său.

În dimineața aceleiași zile, platforma de sport ESPN Australia anunțase că americanul a semnat o înțelegere cu Adelaide 36ers, echipă antrenată de americanul Mike Wells, de patru ori câștigătoare a Ligii Naționale de Baschet din Australia (NBL).

Adelaide 36ers, lidera la zi a NBL, reprezintă în campionatul național statul Australia de Sud, situat în partea sudică centrală a continentului.

Transferul lui Jenkins la echipa de la Antipozi acoperă plecarea lui Troy Brown Jr., de care echipa australiană s-a despărțit tot luni, 12 ianuarie.

Charles Misuraca, de la agenția SLASH, agentul sportiv al lui Jenkins, a negociat acordul, jucătorul și agentul său anunțând că acceptă să achite clauza contractuală (echivalentul a trei salarii) clubului vâlcean, pentru ca transferul să fie pus în practică imediat.

Shooting guard-ul, responsabilul cu aruncările de 3 puncte și cu pătrunderile, adesea coechipier al „Point Guard-ului” (extrema – conducător de joc), Jenkins are un contract cu „Lupii negri” pentru șapte luni cu CS Vâlcea 1924, a cărui valabilitate expiră la sfârșitul acestui sezon.

Jenkins a evoluat 140:24 minute pentru „Lupii negri” în 5 partide, cu o mediile: 23,8 puncte înscrise pe meci (41,5% dintre ele fiind marcate de dincolo de linia de trei puncte), recuperări: 1,7, pase decisive: una, eficiență: 14.7. Performanță notabilă: a înscris 29 puncte în partida cu CSU Sibiu.

Cu o experiență baschetbalistică uriașă (a jucat în SUA, China, Spania, Franța, Israel, Puerto Rico, Rusia, Turcia), la Râmnicu Vâlcea, Jenkins s-a dovedit a fi un profesionist desăvârșit.

„Suferim pentru că am fi vrut ca John să fie lup până la finalul sezonului. Îi mulțumim pentru că a avut grijă ca noi, CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, să câștigăm mult din acest transfer și pentru faptul că ne-a ajutat în momente grele. Știm că nu putem ține un jucător peste voința lui, dar vom căuta mereu astfel de personalități pentru a crește nivelul de expunere al clubului pe termen lung. Un lup se transformă în cangur, Vâlcea caută și va găsi mereu jucători de mare valoare!– este mesajul staff-ului CS Vâlcea 1924 comunicat pe pagina oficială a clubului.

Conducerea clubului vâlcean are la dispoziție trei poziții până la finalul perioadei de înregistrare a lor la Federația Română de Baschet –  28 februarie 2026.

 

Iulian POPESCU

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *