Exclusiv. Î.P.S Varsanufie, Laudatio pentru dr. Florin Epure

8 0

Domnule Președinte al Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”,

Onorați membri,

Onorat Auditoriu,

 

În tradiția Bisericii, actul cinstirii valorilor autentice ale culturii și spiritualității românești reprezintă o lucrare de responsabilitate față de memoria vie a neamului și față de vocația sa creatoare.

Decernarea premiilor Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani” oferă cadrul de a afirma, cu deplină îndreptățire, că recunoștința este inseparabilă de conștiința darului, care implică o permanentă valorizare a vocației creatoare.

A privi cu recunoștință către opere literare, creații artistice și culturale, este un gest de noblețe, care împărtășește o bogăție tainică a vieții, într-o anamneză culturală ce presupune rigoare, discernământ, responsabilitate morală și fidelitate față de valorile spirituale și culturale promovate de-a lungul anilor.

Felicităm membrii colegiului director pentru acest act de recunoaștere simbolică și instituțională a excelenței, prin care împlinesc și readuc în actualitate constanta și profunda preocupare acordată etosului românesc de către  „Marele Meu Prieten”, Dinu Săraru. Era, aș spune, el însuși o conștiință culturală, care a înțeles că actul creației este inseparabil de responsabilitatea față de comunitate. Totodată, a privit cultura ca pe un act de transmitere a sensului, ca pe o lucrare împotriva uitării, asumându-și, cu discreție și tenacitate, rolul de păstrător al unei memorii permanent vii.

Dorim să felicităm și pe laureații din acest an, privind fiecare act de creație ca pe unul care orientează spre păstrarea identității culturale, și descoperind totodată viitoare aspirații ale culturii române!

Volumul Râmnicul medieval, semnat de prof. dr. Florin Epure, dedicat istoriei medievale românești, propune o lectură istorică și spiritual-culturală a evoluției unui important centru urban și ecleziastic din spațiul Țării Românești. Lucrarea se distinge prin rigoarea metodologică, prin valorificarea atentă a surselor documentare și prin capacitatea de a integra dimensiunea religioasă în analiza structurilor sociale și politice medievale.

Demersul autorului este cu atât mai relevant cu cât Râmnicul nu este abordat exclusiv ca realitate urbană sau administrativă, ci ca spațiu de iradiere spirituală, în care Episcopia Râmnicului – Noul Severin a avut un rol semnificativ. Astfel, volumul evidențiază importanța eclezială a orașului în Evul Mediu, conturând relația dintre autoritatea politică și cea bisericească, precum și modul în care viața religioasă a contribuit la articularea identității comunitare.

Analiza documentelor medievale scoate la iveală rolul ierarhilor râmniceni, al așezămintelor monahale și al vieții liturgice în organizarea socială și culturală a întregii Oltenii de sub Munte. Autorul surprinde, cu echilibru hermeneutic, felul în care spiritualitatea ortodoxă a modelat discursul puterii, a legitimat autoritatea domnească și a oferit cadre simbolice pentru înțelegerea istoriei.

Din punct de vedere istoriografic, Râmnicul medieval se remarcă prin deschiderea către interpretări nuanțate. Prof. dr. Florin Epure propune o lectură critică, fundamentată pe dialogul dintre surse, tradiție și interpretare modernă. Această abordare conferă lucrării o valoare deosebită, fapt pentru care îl felicităm pe Prof. dr. Florin Epure pentru această reliefare a istoriei „orașului Domniei Mele”, o inițiativă de  „recuperare” a sensului profund al trecutului eclezial și cultural românesc.

 

 Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *