Pentru cine știe istoria adevărată a județului Vâlcea, imaginea regională a drumurilor de acum este de dată relativ recentă. Valea Oltului, cea mai celebră dintre căile noastre către vest, datează – în forma cunoscută acum – de prin 1719. În urmă cu trei sute de ani, drumul de pe malul drept al Oltului s-a deschis urmare a unor lucrări de amenajare realizate de ingineri austrieci, la comandă imperială, cu mână de lucru românească. Via Carolina, acesta este numele sub care a fost cunoscut acest drum înainte de a i se spune Valea Oltului. Cine iubește istoria știe că, abia după 1719, s-a putut merge cu vehicule de la Călimănești la Râul Vadului și cu pluta pe apele curățate de stânci ale Oltului. După mai bine de un secol și jumătate, a fost construit drumul de fier care însoțește drumul de piatră. Pe la începutul secolului trecut, adică. Altfel, drumul pe care se ajungea dinspre Transilvania spre capitalele Țării Românești până la 1719 traversa Țara Loviștei, așa cum face acum autostrada Sibiu-Pitești. Departe de principalul nostru oraș, Râmnicu Vâlcea.
Nu degeaba, probabil, orașul de sub Capela era văzut ca un loc liniștit, departe de zgomotul civilizației, extrem de potrivit pentru retragere la sfârșitul carierei, pentru mulți dintre funcționarii bucureșteni. Cam așa mi-a fost descrisă situația locurilor în care trăim, zilele trecute, de unul dintre bunii mei prieteni, mare amator de adevăr istoric și dușman al oricăror exagerări și omisiuni propagandistice. Reiau descrierea făcută de el ca temă de gândire pentru cei care iubim Vâlcea necondiționat și suntem determinați să îi susținem cauza până în pânzele albe, cum se spune de obicei. Eu unul nu mă pot împăca cu noua izolare a municipiului Râmnicu Vâlcea, care se prefigurează prin punerea la distanță de artera principală care duce de aici până în Occident și până în Orient.
Autostrada Sibiu-Pitești! Inaccesibilă pentru vâlceni altfel decât folosind drumul rudimentar, de la Râmnicu Vâlcea la Tigveni, care le pune viețile și bunurile în pericol. Nimeni nu se plânge nici acum, cum nu s-a plâns nici în urmă cu sute și sute de ani, că accesul în Transilvania se face la depărtare de capitala județului nostru, pe acolo pe unde, probabil, și domnitorii călătoreau pentru a negocia cu mai marii transilvăneni.
Singura noastră dorință neîmplinită încă este acest drum de douăzeci de kilometri, pe care să putem ajunge pe autostrada Sibiu-Pitești, în condiții sigure și civilizate. Alții au cerut sute de kilometri de drumuri expres și de autostrăzi și au primit locuri prioritare pe lista de investiții a statului român. S-o facem și noi mai des și mai apăsat decât până acum. Autostrada se grăbește spre Țara Loviștei și spre Sibiu iar noi încă nu știm nimic despre drumul Râmnicu Vâlcea-Tigveni, pe care vâlcenii să poată ajunge pe ea.
Deputat,
Eugen Neața!
