Cerceii norocoși o poartă spre medaliile de aur

35 0
Andreea Comna, tânăra speranță din înotul românesc, nu se desparte de bijuterii nici când înoată
Are 15 ani, este una dintre tinerele speranțe ale înotului românesc și nu intră în bazin fără cerceii ei norocoși. Andreea Comna își împarte viața între antrenamente, competiții și examenul de capacitate, dar visele ei merg mult mai departe: vrea să ajungă la cel mai înalt nivel posibil.
Andreea Comna are doar 15 ani, dar vorbește deja cu maturitatea unui sportiv care știe ce înseamnă disciplina, sacrificiul și presiunea performanței. A început înotul la trei ani și jumătate, iar la cinci ani și jumătate sau șase ani a intrat deja în primele concursuri la club. De atunci, bazinul a devenit locul în care și-a construit rutina, ambițiile și visul.
„La trei ani și jumătate am avut primele cursuri de înot, iar de la vârsta de șase ani am început să am concursuri la club. După aceea, ușor-ușor, am trecut spre performanță”, a povestit Andreea Comna.
Proba ei preferată este cea de 200 de metri, deși concurează și la 50 și 100 de metri. Însă, dincolo de probe, timpi și antrenamente, Andreea are un detaliu care o face ușor de remarcat: înoată mereu cu cercei. Nu este doar o alegere de stil. Pentru ea, cerceii au devenit un fel de talisman.
„Da, mereu înot cu cercei. Pot să zic că sunt și cerceii mei norocoși. Am perechea asta de cercei, o folosesc și la antrenamente și peste tot”, spune tânăra sportivă.
Pasiunea pentru cercei vine de când era mică, dar bazinul i-a „furat” de-a lungul timpului mai multe perechi. „Port cercei de mică, cred că de când m-am născut am cercei, doar că atunci când eram mică am pierdut destul de multe perechi, unii chiar din aur, dar tot la bazin, la antrenamente. Dar cu timpul am încercat să găsesc o pereche de cercei care să fie și comodă, ca să nu mă deranjeze, cât și să nu îmi cadă, să fie acolo mereu”, a mai spus Andreea.
Între bazin și examenul de capacitate
Viața Andreei Comna nu înseamnă însă doar antrenamente și competiții. Este elevă în clasa a VIII-a, iar în perioada următoare o așteaptă examenul de capacitate. Recunoaște că simte presiunea, dar încearcă să nu lase stresul să o copleșească.
„Multe persoane zic că e clasa a VIII-a și că e o perioadă dificilă cu examenul de capacitate și liceul care o să vină, dar eu deocamdată încerc să le iau pas cu pas. Am avut naționalele, după urmează capacitatea și pot să spun că mă simt un pic stresată, dar știu că e doar un examen și nu va decide viitorul. Totodată e un examen destul de important, având în vedere că vreau să fiu la un liceu bun”, a explicat înotătoarea.
Pentru Andreea, sportul a devenit parte din viața de zi cu zi. Spune că, atunci când își face orice plan, ia în calcul mai întâi antrenamentele. „Înotul acum face parte din viața mea și mereu când îmi planific ceva iau în calcul antrenamentele”, a spus ea.
Principala ei calitate: „Nu renunț ușor”
Andreea vine dintr-o familie în care sportul a avut mereu un loc important. Tatăl ei a făcut box, iar mama atletism. Ea a rămas însă fidelă înotului, sportul care a atras-o de la o vârstă foarte mică. Întrebată care este calitatea ei principală în bazin, răspunsul vine fără ezitare: ambiția.
„Nu renunț ușor. La fiecare antrenament sau la fiecare concurs niciodată nu o să mă mulțumesc cu puțin. Mereu o să vreau din ce în ce mai mult. Chiar dacă unele lucruri pentru unii par imposibile, eu încerc să le fac să pară posibile”, spune Andreea Comna.
Ca orice sportiv de performanță, are și zile grele. Uneori lupta nu este doar cu adversarii sau cu timpul de pe tabelă, ci și cu propriile gânduri. „În antrenamente, cred că și cronometrul și gândurile mele sunt adversarii mei. Ca orice sportiv, am și eu zile în care poate mă simt obosită sau nu mă simt pregătită. Chiar eu știind că am un antrenament greu, poate psihic sunt obosită, dar încerc să-mi dau seama că fac acest lucru pentru mine și să îmi îndeplinesc toate obiectivele”, a explicat ea.
De altfel, chiar dacă este încă o adolescentă, Andreea privește totul cu mintea unul om matur și spune că încearcă să transforme momentele negative în ceva constructiv. „Încerc să trec peste acele gânduri și din acele gânduri negative să le transform în unele constructive, care să mă ajute să trec peste un antrenament, să fie și un antrenament bun”, a mai spus sportiva.
Ce alege între un aur olimpic sau un record mondial
Andreea Comna visează să ajungă cât mai sus în înot. Când vorbește despre obiective, nu se limitează la lucruri mici. „Obiectivul e să țintesc cât mai sus, să ajung la cel mai înalt nivel posibil”, spune ea.
Întrebată ce ar alege între un aur olimpic și un record mondial, Andreea a recunoscut că răspunsul este dificil. Totuși, ideea unui record mondial pare să aibă pentru ea o încărcătură specială. „E o întrebare foarte grea. Sincer, medaliile vin și pe moment o simți acolo, că simți emoția aceea pe moment, dar un record mondial cred că s-ar simți altcumva. Mai ales că dacă ar fi un record mondial foarte de neatins pentru câțiva ani, cred că e alt sentiment. Nu știu, sincer să vă spun”, a spus Andreea.
Deocamdată, tânăra înotătoare merge mai departe pas cu pas. Cu antrenamente, concursuri, examenul de capacitate și un vis mare în față. Iar în bazin, ca de fiecare dată, cu cerceii norocoși la ureche.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *