Astăzi am susținut în plenul Senatului declarația politică cu titlul: „Profesorii cer respect. Statul are datoria să îi asculte.”
În aceste zile, mii de profesori din România au transmis un mesaj pe care nu avem dreptul să îl ignorăm.
În timp ce elevii susțin Evaluarea Națională, iar atenția publică este concentrată, pe bună dreptate, asupra examenelor, în spatele acestui proces se află cadrele didactice care asigură organizarea și desfășurarea fiecărei probe. Tocmai de aceea, semnalele venite din teritoriu trebuie privite cu toată seriozitatea.
Blocajele apărute la platforma informatică utilizată pentru încărcarea lucrărilor au determinat, potrivit organizațiilor sindicale, prelungirea programului de lucru pentru numeroși profesori, care au fost nevoiți să rămână în centrele de examen multe ore după încheierea probelor. O astfel de situație nu ar trebui să existe într-un sistem care își propune să fie modern și eficient.
Dar problema este mai profundă decât o disfuncționalitate tehnică.
În aceeași perioadă, toate federațiile sindicale reprezentative din învățământ au depus la autoritățile statului un document susținut prin aproximativ 160.000 de semnături ale angajaților din educație. Este unul dintre cele mai ample demersuri de consultare și mobilizare profesională din ultimii ani.
Mesajul transmis este limpede: profesorii doresc să fie ascultați atunci când se discută despre viitorul școlii românești.
Ei solicită condiții de muncă mai bune, clase cu efective care să permită o educație de calitate, păstrarea unor drepturi câștigate și măsuri care să sprijine cu adevărat actul educațional. Dincolo de formulările tehnice, esența acestor revendicări este una simplă: profesorii cer respect.
Respect pentru timpul lor!
Respect pentru munca lor!
Respect pentru responsabilitatea uriașă pe care o poartă în formarea generațiilor viitoare!
Ca fost cadru didactic și ca om care și-a dedicat o mare parte din activitate educației, știu că profesorii nu cer privilegii. Ei cer să își poată face meseria în condiții care să le permită să se concentreze asupra elevilor, nu asupra problemelor administrative, a blocajelor birocratice sau a schimbărilor care apar fără consultare reală.
De prea multe ori, în ultimii ani, profesorii au fost chemați să implementeze reforme despre care au aflat după ce acestea au fost deja decise. De prea multe ori, experiența celor aflați la catedră a fost ascultată doar formal. De prea multe ori, vocea școlii a ajuns prea târziu la masa deciziilor.
O reformă autentică nu poate fi construită fără profesori și cu atât mai puțin împotriva lor.
Cei care intră în fiecare dimineață în clasă cunosc cel mai bine nevoile elevilor, dificultățile sistemului și soluțiile care pot funcționa. Din acest motiv, dialogul cu profesioniștii educației trebuie să devină o regulă, nu o excepție.
Astăzi, dincolo de orice diferențe politice, cred că avem obligația de a transmite un mesaj clar: profesorii României merită să fie respectați, consultați și sprijiniți.
Atunci când 160.000 de oameni își unesc vocea pentru a apăra educația, nu avem voie să răspundem cu tăcere.
Viitorul școlii românești depinde de capacitatea noastră de a transforma această voce într-un partener real de dialog și de construcție.
Educația are nevoie de reforme. Dar înainte de toate, are nevoie de încredere. Iar încrederea începe prin a-i asculta pe cei care țin școala vie în fiecare zi.
