Armata Română și aliații ei.

15 0
Ieri a fost Ziua Armatei Române. Se sărbătorește anual, la această dată, urmare a unui decret din 1959. În ziua de 25 octombrie 1944 – în urma bătăliei de la Carei – Transilvania a fost eliberată de sub ocupația horthystă, începută ca urmare a Dictatului de la Viena, impus de Hitler la 30 august 1940. Patru ani de grea înstrăinare, presărați cu abuzuri majore asupra românilor și evreilor din Transilvania. Un episod care a produs drame și tragedii individuale și colective despre care se povestește și acum acolo unde adevărul e mai presus de minciună.
Ziua Armatei Române este un prilej de sărbătoare și trebuie păstrată la loc de cinste, în respect pentru glorie militară și pentru adevăr. Traversăm din nou o perioadă cu turbulențe politice și armate fără precedent după al doilea război mondial. Armata Română nu mai este cea din 1940. Nici cea din 1944 și nici cea din 1959. Nu mai este nici aceea din anii optzeci. S-a restructurat și s-a acomodat cu principiile de lucru ale noii alianțe din care face parte acum. A exersat alături de aliați pe câmpurile de luptă din Afganistan și din Irak și a participat la misiunile de pace la care a fost invitată să participe. Și la cele de patrulare pe apă, în aer și pe uscat, oriunde e nevoie de serviciile sale, apreciate de parteneri.
Nu mai este la fel de numeroasă cum a fost până la finalul secolului trecut. Este însă mult mai modernă, mai instruită și mai eficientă decât oricând altcândva. Se bucură de încrederea partenerilor alături de care acționează și de încrederea poporului român.
Forța Armatei Române are dimensiunile alianței nordatlantice pe hărțile oricărui potențial dușman. Nimeni nu-și mai poate face planuri de cucerire în această zonă fără să se pună în fața unei rezistențe fără asemănare pe acest pământ. Adversarii noștri trebuie să învețe diplomația dacă au ceva de discutat. Cu armele le va fi mai greu decât în ultimele două mii de ani. Armata Română și aliații ei apără teritoriul țării și pe români exersând și dotându-se în fiecare zi cu cele mai noi tehnici și tehnologii de luptă, ale secolului în care trăim.
Un gând bun pentru fiecare militar în parte și pentru Armata României, în întregul ei.
deputat
Eugen Neață

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *