Distribuirea produselor alimentare şi de igienă în cadrul POAD 2020 s-a încheiat la Râmnicu Vâlcea în timp record

752 0

Printr-o mobilizare exemplară a Municipalităţii motivată, în principal, de posibilele efecte negative cauzate de căldura excesivă, în decurs de mai puţin de o săptămână distribuirea produselor alimentare şi de igienă din cadrul programului POAD 2020 s-a finalizat. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a primit în gestiune de la Prefectura Vâlcea un număr de 950 de pachete cu alimente şi cu produse de igienă, din care s-au distribuit, pe liste iniţiale, conform dispoziţiilor transmise de la Guvern, celor 277 de beneficiari de venit minim garantat şi de alocaţii pentru susţinerea familiei. Celelalte pachete rămase au fost ulterior împărţite, până la finalizarea stocului, persoanelor cu handicap grav sau accentuat din municipiu – 631 de persoane, sau altor persoane aflate într-o situaţie de risc social evidenţiată prin anchetă socială – 42 de persoane. În unele cazuri – persoane nedeplasabile, care locuiesc în zonele limitrofe sau lipsite de posibilităţi financiare –  Municipalitatea a acordat sprijin inclusiv prin transportul la domiciliu a acestor pachete cu o greutate considerabilă.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *