El e cel mai rapid puști în kartingul electric! 

793 0

Sportul cu motoare care nu poluează este noua modă în automobilismul sportiv, iar un puști de 10 ani face senzație pe circuit. Până la această vârstă este deja de două ori campion național.

Din acest an, Federația Română de Automobilism Sportiv a introdus în calendarul competițional și Campionatul Național de Karting Electric, iar președintele FRAS, Norris Măgeanu e convins că acest sport va fi unul de viitor pentru copii. El a venit pe circuit să îi cunoască pe micii piloți.

”Copii sunt drăguți, e foarte frumos că de la vârste fragede se obișnuiesc cu competiția. Este foarte important pe de altă parte să înțeleagă exact mesajul în care să privească competiția mai mult ca pe o joacă. Faptul ca avem aceste karturi care nu fac gălăgie, nu poluează, ne ajută mult atât în acest campionat, dar și în a începe o activitate a federației de a merge în școli” – Norris Măgeanu, președinte FRAS.

Copiii se întrec pe circuit

Karting-ul electric are tot mai mulți adepți în rândul copiilor. Mateo are 10 ani, face karting sportiv de 6 ani și până la această vârstă a ieșit de două ori campion național.

Visul său este să ajungă pilot de Formula 1, iar pilotul său preferat este finlandezul Valtteri Bottas.

„Concurăm amândoi cu același număr,77 acela este kartul meu. Eu mi-am ales acest număr, îmi poartă noroc, sunt născut pe 7.07” – Mateo, campion național karting electric.

Antonia vine la karting de doi ani, iar cel care i-a transmis pasiunea pentru mașini este tatăl ei, pilot. Fetița recunoaște că prietenele sale nu văd cu ochi prea buni hobby-ul ei, dar ea își vede de treabă.

„Merg de trei ori pe săptămână la antrenamente, mi-e puțin greu și cu școala și cu after, dar îmi place mult ceea ce fac. Îmi doresc să câștig o cursă” – Antonia, pilot de karting electric.

”Mi-a venit această ideea dintr-o frustrare!”

Promotorul kartingului sportiv în România este Robert Drăgan, de profesie inginer de electronică și comunicații. Acesta povestește că ideea i-a venit cu ani în urmă, când mergea cu fiul său la karting și nu mai suporta să vadă motoarele karturilor pe benzină.

Tot timpul mi-a stat gândul exclusiv la a face un propulsor electric pentru karting. Nu e că mi-a venit ideea de ieri de alaltăieri, ci de 15 ani. Miniaturizarea industriei auto mi-a permis să fac propulsorul electric și să renunț definitiv la kartingul pe benzină, să trecem pe full electric. Noi umblăm cu mănuși albe și singurul lucru pe care îl avem pe mănuși este praful și din când în când inclusiv îl ștergem cu mănuși alb” – Robert Dragan, inițiator proiect karting electric.

Campionatul de Karting Electric a revenit la FRAS

Campionatul Național de Karting Electric revine după 3 ani sub tutela FRAS. Campionatul va reuni două competiții distincte cu câte 4 etape, cea de karting electric, cu 6 clase denumită “ eKarting FRAS“ și cea de slalom paralel și super slalom, care va purta denumirea de “eKarting Slalom FRAS“, ambele urmând să se desfășoare pe circuitele de la Academia Titi Aur, Bacău, Tg.Secuiesc și Prejmer.

În paralel cu această competiție, FRAS și Clubul de Karting București vor porni împreună un amplu program național de inițiere în kartingul electric destinate copiilor în școli, denumit “Generația Copiilor Electrici FRAS”.

”Demarăm un program național din acest an prin care mergem către școli, în apropierea elevilor, în așa fel încât să aibă acces cât mai ușor la ceea ce înseamnă acest sport” – Norris Măgeanu, președinte FRAS.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *