Soluții pentru redresarea producătorilor agricoli locali, propuse de Dacian Cioloș și candidații Alianței USR PLUS Vâlcea!

916 0

Odată cu aceasta criză, toți cei implicați au înțeles că susținerea și, implicit, avantajele, vor veni cu prioritate către cei care pot lucra împreună.

Agricultorii și fermierii pot folosi, astfel, anumite instrumente europene de sprijin, dedicate pentru organizațiile de producători și procesatori, cooperative și alte forme de asociere.

De asemenea, există o flexibilitate din partea Uniunii Europene pentru folosirea fondurilor, în domeniile sectoriale de piață, vin, fructe și legume, apicultură etc.

Ce soluții a găsit Uniunea Europeană, pentru producătorii locali, dar și cum se pot pune în aplicare proiectele cu bani europeni, în județul Vâlcea, au fost subiectele despre care au discutat live, pe Facebook, vineri 17 iulie:

  • Mădălina Iamandei, candidat al Alianței USR PLUS, la Primăria Comunei Păușești Măglași;
  • Constantin Ene, candidat al Alianței USR PLUS, la Consiliul Județean Vâlcea;
  • Cătălin Constantinnescu, candidat al Alianței USR PLUS, la Consiliul Local Râmnicu Vâlcea

și invitații lor:

  • Dacian Cioloș, europarlamentar din partea Alianței USR PLUS, președintele RENEW Europe, președintele PLUS;
  • Gabriel Gherghescu, consilier pentru agricultură și dezvoltare rurală, la Biroul Europarlamentar Dacian Cioloș, fost producător al emisiunii “Viața Satului”.

Masuri urgente luate la nivel European pentru sprijinul agricultorilor:

  • Asigurarea culoarelor de transport;
  • Prelungirea perioadei de depunere a documentelor pentru subvenție, până de 15 Iunie;
  • Plata în avans a subvenției începând din a doua jumătate a lunii august, prin efectuarea controalelor administrative, nu și a celor din teren cum se proceda de obicei;
  • Posibilitatea guvernelor de a acorda ajutoare de stat, cu aprobarea rapidă a Comisiei Europene;
  • Posibilitatea creșterii ajutorului de minimis pe fermă, de la 20000 Euro la 25000 Euro;
  • Posibilitatea plății de către UE a costurilor făcute cu stocarea privată a produselor, din cauza scăderii vânzărilor în HORECA și pe alte canale.

Principalele masuri pe care și le doresc fermierii în perioada următoare:

  • Propuneri de acte normative, elaborate cu consultarea fermierilor, soluțiile propuse de aceștia să fie analizate rapid;
  • Extinderea digitalizării la agențiile din agricultură, precum APIA, AFIR, realizarea unei baze comune, ce va conține informațiile despre fermieri și ferme, care să poată fi actualizată în timp real și care va duce la simplificarea gestionării și transmiterii documentelor către autorități, pentru primirea subvențiilor și obținerea actelor necesare finanțărilor/tranzacțiilor;
  • Găsirea de soluții privind plata în avans a subvențiilor pentru campania 2020-2021 (într-un procent cât mai mare);
  • Compensarea datoriilor statului, cu sumele datorate de ferme pentru bugetul de stat, precum și compensarea sumelor negative din decontul de TVA, cu datoriile fermierilor sau rambursarea acestora;
  • Susținerea aprovizionării în fermă (inputuri, alimente, produse de igienă și prevenție etc.), cu accent pe lanțul scurt de aprovizionare, în funcție de potențialul de livrare a produselor agricole din ferme.

Avantaje pentru agricultorii și procesatorii organizați :

  • Organizarea lanțului alimentar, cu avantaje pentru lanțurile de aprovizionare scurte, locale;
  • Producătorii se promovează și își vând produsele în imediata apropiere, având costuri logistice reduse, iar consumatorii au acces la produse proaspete;
  • Creșterea procentului de livrare a produselor, pe baza comenzilor online, prin curierat.

Starea actuală a agriculturii în județul Vălcea

Din punct de vedere al reliefului, județul Vâlcea este împărţit în trei zone, aproximativ egale, ceea ce permite particularităţi pentru fiecare ramură agricolă :

Ø Zona de nord, montană, a permis dezvoltarea zootehniei, dar este, în același timp, una a fâneţelor și fructelor de pădure.

Ø Zona de mijloc, de dealuri şi subcarpaptică, este propice zootehniei și, mai ales, pomiculturii.

Ø Zona de sud, de câmpie, este propice pentru legumicultură şi cereale.

La acestea se adaugă Lunca Oltului, a Topologului şi a Olteţului, principalele bazine hidrografice agricole din judeţ.

Parte componentă este și zona Drăgăşani, ce reprezintă un bazin viticol tradițional.

Integrarea specificului din agricultură cu turismul în rural, îmbinând tradițiile și patrimoniul cultural, gastronomia locală, într-un pachet atractiv:

  • Produse locale proaspete sau preparate după rețete tradiționale;
  • Arhitectura specifică locului și un patrimoniu cultural pus în valoare, într-un cadru natural bine protejat;
  • Întâlnirea cu artizanii populari și experimentarea meșteșugurilor transmise din generație în generație;
  • Folclor și port popular specifice zonei, într-un spectacol inedit;
  • Un brand local de renume ce aduce originalitate destinației.

În județul Vâlcea sunt numeroase locuri cu un potențial insuficient promovat:

  • Sate și tradiții păstorești, centre culturale și monahale, monumente istorice, ceramică;
  • Drumul vinului, parcuri naturale protejate, formațiuni geologice unice.

Finanțări europene, prioritățile județului Vâlcea încadrate în dezvoltarea regiunii Oltenia.

Bugetul alocat în 2021-2027, din fonduri europene nerambursabile, finanțează domenii și măsuri de care avem nevoie:

  • Încurajarea instalării tinerilor fermieri în satele vâlcene, prin preluarea sau înființarea de exploatații agricole;
  • Modernizarea tehnologiilor agricole, a colectării, depozitării și procesării, ce contribuie la o valorificare superioară a recoltelor și produselor de origine animală;
  • Transferul de cunoștințe și inovare în agricultură, silvicultură și pescuit, printr-o informare mai bună a celor implicați în aceste activități;
  • Înființarea de noi cabinete veterinare în zonele rurale;
  • Certificarea corespunzătoare a calității produselor (denumiri cu origine controlată, produse tradiționale, mărci), ce poate înlesni accesul pe piețe europene, pentru comercializarea lor.

Întreaga dezbatere poate fi urmărită aici:

https://www.facebook.com/aliantausrplusValcea/videos/288478935722812/?epa=SEARCH_BOX

Biroul de Presă – Alianța USR PLUS Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *