Titularizare sesiunea 2020

872 0

Informare privind proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare), sesiunea 2020

 Astăzi, 29.07.2020, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar.

La nivelul județului Vâlcea s-au înscris 569 candidați care au susținut  concursul la 43 de discipline.

Proba scrisă din cadrul concursului s-a desfășurat în următoarele unități de învățământ: Liceul Tehnologic Ferdinand I, Colegiul Economic și Școala Gimnazială Nr. 10.

Un candidat s-a retras la începutul examenului din motive medicale și un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Conform metodologiei, candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2020-2021.

Nu s-au înregistrat cazuri de candidați cu temperatură peste 37.3 grade Celsius.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedidcat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la avizierul  I.Ș.J. Vâlcea și pe  site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse pe data de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00 și pe 5 august, până la ora 12:00, la sediul I.Ș.J. Vâlcea sau transmise la adresa de email titularizare2020@isjvl.ro.

Modelul de contestație se găsește pe site-ul I.Ș.J. Vâlcea: www.vl.edu.ro.

În contestație candidatul prezintă următoarele informații: județul, numărul și denumirea centrului de concurs, numele, inițiala tatălui, prenumele, codul numeric personal, disciplina la care a susținut proba scrisă în cadrul concursului și nota contestată, adresa de email, numărul de telefon și denumirea uneia dintre instituțiile/unitățile de învățământ absolvite. Contestația la proba scrisă se depune personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura în original; în situația în care contestația se transmite  prin mijloace electronice candidatul anexează o copie a buletinului/cărții de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.

Rezultatele finale se afișează la sediul  I.Ș.J. Vâlcea și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședință publică sau on-line, organizată de către I.Ș.J. Vâlcea în intervalul 12 – 14 august.

 

Biroul de Comunicare al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Articole asemănătoare

Netrebnicii care ne conduc

Postat de - 19 august, 2020 0
FacebookTwitterUn articol scris de Mihai Eminescu în ziarul “Timpul”, A.D. 1877 despre clasa politică românească. Ce cautã aceste elemente nesãnatoase…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *