La început a fost Cuvântul, iar acesta a aparținut în exclusivitate bărbatului – „Ce te-aș f.., păpușă”, apoi „Îți arăt eu, curva dracului”.
Au urmat pumnul căzut asupra femeii, cuțitul, toporul, pumnul în gură și alte forme de violență psihică sau emoțională.
La început a fost Violul, a urmat violul în grup, a fost dreptul bărbatului de a viola femeia, în numele unor conveniențe sociale sau poziții de forță.
Apoi, a fost cuvântul bărbatului împotriva cuvântului femeii…Cuvântul bărbatului valorează, al femeii este lipsit de substanță.
La început femeia a aparținut bărbatului, a fost dreptul lui de a o fura, de o viola și de a o vinde.
La început a fost prejudecata polițistului, nu viața femeii este importantă, la început a fost prioritatea vieții agresorului.
Apoi a fost cuvântul preotului, care a învinuit femeia, că e “murdară” și “păcătoasă”.
Apoi a fost violul polițistului, apoi a fost violul preotului, apoi a fost violul celor “îndreptățiți “ să fie răsplătiți astfel, apoi a fost cuvântul lor împotriva cuvântului femeii
Apoi a fost Poliția, care a ocrotit agresorii, apoi a fost țara care a ocrotit agresorii.
În România, chiar și femeile au prejudecăți împotriva lor, pare greu de crezut și este doar o falsă impresie a susținerii în societate.
Statisticile sunt seci, ne vine greu să le parcurgem și nu ne punem niciodată întrebarea “Ce este de făcut?”
Prejudecățile bazate pe diferențele de gen sunt în creștere, Sub 15% dintre români nu au prejudecăți legate de normele sociale privind egalitatea dintre femei și bărbați. 60% au cel puțin două prejudecăți din cele patru luate în calcul – politice, educaționale, economice și privind integritatea fizică. 85% au cel puțin o astfel de prejudecată.
Cele mai multe prejudecăți (peste 60%), atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, au legătură cu integritatea fizică a femeilor.
România ocupă locul 52 în lume, în ceea ce privește dezvoltarea umană și doar locul 69 la indexul egalității de gen, între femei și bărbați.
În România, vulnerabilizarea femeilor continuă, de la lipsa de siguranță, până la piedicile pe care le au pentru a ajunge la resurse, la posturi importante, la leadership.
România acceptă ușurința cu care societatea transformă fetele și femeile în victime.
Violența reproductivă a fost legiferată nu doar de Ceaușescu, ci și de tăcerea noastră continuă, în ultimii 30 de ani, de statistici ocolite cu bună știință, ignorând cifrele care arată numărul femeilor bătute, violate și ucise în ultimii ani.
România a creat mituri mondene care argumentează și justifică abuzul și a încurajat tacit prin comisii și comitete mesaje publice pro-viol, pro-dispreț față de femei.
Pentru 63% din populația României, violența domestică și discriminarea de gen nu reprezintă probleme, iar 30% consideră că sexul cu o minoră este consimțit, iar violul este din vina ei.
Doar jumătate dintre femeile din România știu că există o lege care le protejează împotriva violenței, iar media în care apelează la poliție în cazul unor incidente violente este jumătate față de cea a Uniunii Europene (17% versus 34%).
Una din patru femei a suferit diverse forme de violență din partea partenerului de viață. La fiecare 30 de secunde, o femeie din România este bătută.
În România, există politicieni cu mandat de reprezentare și putere decizională, care nu înțeleg că accesul la informație, nediscriminarea, dreptul la educație și libertatea academică sunt garantate în Constituția României, precum și prin legislația europeană în vigoare.
Există, în România, oameni “de bine” care propun un pact de comună primitivă cu societatea folosind instrumente, precum legea educației, apoi îl împachetează într-un discurs generos, într-o ofertă de conservare politică a spiritului tradițional.
Să fie același spirit tradițional conform căruia “bătaia e ruptă din rai”, pentru că “a făcut ea ceva” și educația sexuală pervertește minți de copii?
Spiritul tradițional nu este echivalent cu obscurantismul.
Ei sunt, de cele mai multe ori, aceiași oameni, care nu par să priceapă noțiunea de libertatea individuală și nu ar distinge între un act sexual consimțit și un viol, care au fantezii și credințe legate de supremația de gen, a cărei validare o caută în toate modurile lor de exprimare și de acțiune, inclusiv politic.
Mulți dintre ei consideră că femeile au locuri și roluri inferioare în societate, că locul femeii este “la cratiță”, iar umorul grotesc, cu aluzii sau referințe sexuale directe, practicat în toate formele și la toate nivelurile, aduce un plus de culoare vieții.
Care este situația femeilor în politica românească?
În anul 1930, la alegerile locale, femeile au dobândit dreptul de a vota pentru prima dată, în România.
Astăzi, la noi în țară, doar 12% dintre consilierii locali sunt femei, doar 14% dintre consilierii județeni sunt femei și mai puțin de 5 din 100 de femei ajung primari, în condițiile în care populația României este formată în procent de 55% din femei.
În Parlamentul României, reprezentarea femeilor este de 19%.
Tot în România, femeile sunt aproape inexistente la masa puterii și a deciziilor.
Când discutăm despre femei şi bărbaţi în politică, ne raportăm la egalitate, iar dacă există acest dezechilibru, interesele femeilor nu pot fi puse pe agenda publică.
Partidele politice care nu susţin candidate femei au un rol important în construirea inegalităţii de şanse. Femeile din politică nu sunt discriminate doar de colegii lor, bărbaţi, de bărbaţii care votează, ci şi de femei.
“Femeile-s mai slabe de înger ca bărbaţii”, sună cunoscut?
Aș vrea să am o concluzie sclipitoare, inteligentă, deșteaptă, mediocră măcar, oricum ar fi, a amalgamului de emoții, puse în cuvinte, până aici. Dar nu am.
Pot doar să spun că lipsa educaţiei este mama sărăciei, a celei materiale şi spirituale deopotrivă.
Într-o ţară în care sistemul educaţional este pe butuci, o țară condusă de politicieni obtuzi, oricât de multă imaginaţie aş avea, nu pot să spun nimic în plus, acum.
Despre cum vor evolua lucrurile, asta ţine exclusiv de dumneavoastră, cei care citiți și duceți mai departe.
Cu gânduri bune – Mihaela Iliescu
