De câte ori am spus publicului cititor că societatea anonimă de esploatare a roşiilor nu are nici un fel de principii politice, n-a gândit niciodată asupra reformelor ce le introduce, nu înţelege nici litera, nici importanţa lor, ci totul se reduce la un singur lucru, unul, etern acelaşi, etern nepreschimbat: mutrele confiscate ale patrioţilor de meserie să rămâie la putere.
În Adunare se discută acum un proiect pentru modificarea legii comunale, proiect a cărui întreagă tendenţă, de sus până jos, e electorală.
Între modificările propuse aflăm următoarele:
Colegiul electoral comunal se compune:
În comunele urbane de alegătorii col. I, II, III şi de… delegaţii colegiului al IV [-lea] pentru Cameră… Ei formează un singur colegiu şi aleg prin scrutin de listă… Alegerea delegaţilor colegiului al IV [-lea] se face conform dispoziţiunilor legii electorale pentru Cameră.
Aci vedem sufrajul universal al d-lui C. A. Rosetti, cu cunoscuta svârlire a colegiului al IV[-lea] sub epitropia delegaţiunii. Amestec straniu de demagogie şi despotism!
Dar şi mai interesant:
În comunele rurale primarul şi ajutorii săi se aleg de consiliul judeţean (provizoriu de comitetul permanent).
Ceea ce va să zică: se numesc de comitet, recte de prefect.
Ei bine, aceşti liberali, aceşti „fraţi de popor, chica topor” – cum zice Millo în Paraponisitul – propun prin reformă ca colegiul al Iv-lea din oraşe, în alegerile comunale bineânţeles, să voteze prin delegaţiune, nu direct. Tot în această lege electorală sui generis, fenomenală desigur chiar pentru imperiul moscovit, se zice că primarii şi ajutorii de primari din comunele rurale vor fi numiţi. Ş-apoi să ni se mai zică că noi suntem reacţionari!
Colegiul al IV[-lea] în oraşe, care plăteşte toate dările indirecte, căruia, prin faimoasele şi costisitoarele îmbunătăţiri a d- alde Cariagdis şi a altora de această teapă, i se scumpeşte pânea din gură, lumânarea şi chibritul, să nu poată zice decât prin delegaţiune dacă toate aceste-i convin. Am înţelege, până la un grad oarecare, ca colegiul IV să joace un rol de inferioritate faţă cu alegerile din Adunare. Interesele ce se discută în Adunări ating o ţară; mizeria din Dorohoi ori din Râmnicul – vâlcii nu va fi pricepută de meseriaşul din Dealul Spirei; el poate nu-şi dă seamă de influenţele ce se exercită acolo asupra populaţiunilor, el nu va putea pricepe problemul economic sau social care s-ar ivi acolo; pentru priceperea acestora se cer poate elemente mai culte, pe cari adesea şi din nefericire nici colegiile superioare nu ni le dau. Dar în mahalaua lui, în oraşul lui, pe uliţa lui chiar, omul să nu poată să judece isprăvile primăriei, să fie pus sub epitropie, să aleagă prin delegaţiune, iată ceea ce nu înţelegem, nu zicem din partea oricui, căci am înţelege-o de la guvern autoritar, absolutist, care vrea să le facă oamenilor bine cu de-a sila, n-o înţelegem însă din partea unei Adunări cari se porecleşte liberală, a unui guvern ce se pretinde liberal.
Poate în adevăr ca să fie bună o eforie numită în locul unui consiliu ales – dar în acea eforie desigur guvernul, asemenea autoritar, n-ar numi pe Cariagdi, ci ar alege un om cu cunoştinţe tecnice, în stare a pricepe lucrările de resort ale municipalităţii. Un guvern autoritar are a judeca oamenii pur şi simplu după aptitudinile lor, certificate prin şcoală şi antecedente, nu după simpatiile sau antipatiile ce le inspiră alegătorilor.
Odată însă pe terenul electoral, odată la discreţia simpatiilor ce le poate escita cutare paralitic sau cutare vânător de funcţie, să şi rămânem pe acest teren.
În viaţa comunala, sub o democraţie adevărată si istorică, stă temeiul libertăţii în genere. Omul mic din colegiul al IV[- lea], care du reste ştie a scrie şi citi tot aşa ca onor. Cariagdi, cată să se intereseze în mod intensiv de afacerile comunei, fie aceea rurală, fie urbană. Acest om mic nu ar putea să aibă sarcina de-a judeca afacerile complicate ale ţării, fie în afară, fie înlăuntru, căci se cere aci o putere de combinaţie care exige studii, studiile cer capital şi vreme, lucruri pe care omul mic nu le are.
Dar întru cât s-atinge de casa, uliţa, mahalaua, oraşul lui el va dovedi o pricepere mai exacta, şi mai clară a lucrurilor decât mulţi oameni teoretici.
Altceva s-ar fi putut face demult pentru comune şi anume pentru cele rurale: se pot descărca de variile, infinitele servicii cec au a le presta statului. Dar la aceasta nu gândeşte nimeni, din contra, pe zi ce merge comunele devin mai mult instrumente directe şi servile ale administraţiei centrale. Afacerile comunei stau baltă din cauza poruncilor gobernului, cum zice ţăranul, şi de la ministru până la notarul de sat toţi stau în legătură pentru a aplica iluziile câte se născocesc de capete ingenioase în aerul mefitic şi bolnăvicios al Bucureştilor. Astfel se guvernează din nefericire de zeci de ani şi de aceea n-avem nici urmă de autonomie comunală, de aceea atribuţiile organelor comunale, în loc de-a interesa pe oameni şi a-i atrage, [î]i respinge; de aceea fiece primar, ajutor, membru etc. sunt plătiţi anume… ca să se intereseze? nu, ca să nu se intereseze de comună.
Oare secretul unei vieţi comunale energice şi autonome să fie un privilegiu al raselor germanice? Nu tocmai. Vedem un stat vecin, Austria, unde populaţiuni de rase foarte deosebite au o viaţă comunală de model alăturată cu slugărnicia către subprefecţi pe care-o au comunele noastre. Şi cu toate acestea autoritatea statului e acolo cu mult mai tare şi mai concretă decât la noi, unde personajele ce ne administrează, departe de-a fi obiectul stimei cetăţenilor, sunt din contra tot ce societatea consideră ca mai abject şi mai de nimic.
Dar unde mai punem una? O modificare a legii comunale imediat înaintea alegerilor. Dar nu se va putea spune că o asemenea reformă ad hoc, imediat înaintea unor alegeri certe, este ticluită anume pentru trebuinţele electorale ale actualilor deţinători ai demnităţilor comunale? Că toată reforma e pusă la cale de oamenii interesaţi în chestie, interesaţi anume să iasă la viitoarele alegeri? Lucrul e atât de bătător la ochi încât nu ni se pare necesar a mai insista asupra lui. Şi-n adevăr, demult se şopteşte că variile şi costisitoarele nerozii făcute de primăria actuală ar fi inspirând părinţilor cumularzi ai comunei o frică semnificativă în faţa unor eventuale alegeri; de aceea, schimbând legea, deci cu necesitate şi rezultatele ei, ar spera să obţie de la alegeri ticluite o ratificare mai spontană a onerosului trecut al primăriei.
Mihai Eminescu – 26 octombrie 1882
