Fondurile europene de la Vâlcea

642 0

La o întrebare adresată lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, cu privire la darea în folosință a Magistralei 5 de metrou în București, acesta a răspuns: “9 ani, din care 7 ani au fost sub guvernarea PSD şi a terminat 95% din metrou”. Este foarte simplu de înțeles, chiar şi după mintea odihnită a lui Marcel, că în tot acest timp, 95% le aparține vina pentru  întârzierile, amânările, tergiversările care au avut loc  la Magistrala 5. Același lucru se întâmplă şi la nivelul județului Vâlcea; au apărut materiale de campanie, materiale de presă, materiale informative care prezintă județul Vâlcea ca fiind campion la fonduri europene – poate campionul nedisputat, mai bine zis. Consultând secțiunea intitulată  „proiecte cu finanțare nerambursabilă” de pe site-ul Consiliului Județean Vâlcea, se pot observa  proiectele în implementare. Majoritatea este compusă din proiecte demarate înainte de a începe mandatul 2016-2020 al președintelui Constantin Rădulescu. La o numărătoare atentă sunt 3 proiecte ale Președintelui Constantin Rădulescu, în valoare de 28.360.850,25 de lei, adică 5.847.597 de euro. Un alt site de specialitate, cel al Ministerului Fondurilor Europene, la capitolul Situația centralizatoare a județului Vâlcea http://mfe.gov.ro/valcea/ – publicată la data 19 august 2019, secțiunea investiții finalizate cu fonduri europene (http://mfe.gov.ro/investitii-finalizate-cu-fonduri-europene-40/ ), găsim un total de 62.770.273 de lei.

La nivelul investițiilor POR-Vâlcea (http://mfe.gov.ro/investitii-por-valcea/ ), Consiliul Județean apare cu 6 proiecte, având suma alocată din fonduri europene în valoare de 284.531.165 de lei, adică 58.666.219 de euro. La nivelul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, (http://mfe.gov.ro/investitii-poca-valcea/)  beneficiar fiind Consiliul Județean Vâlcea cu un singur proiect în valoare de 109.536 de euro, partea din fonduri europene .

La final rezultă un total în valoare de 77.331.172 de euro. Unde sunt sumele record anunțate de către președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu? Parcă așa suna textul : sume record, cca. 250 de milioane euro, au fost investite în dezvoltarea județului Vâlcea.” Dacă punem la socoteală proiectele realizate de primarii vâlceni, special concepute pentru cetățenii din comunitățile respective, proiectele persoanelor din mediul privat  doar așa ajungem la cifra anunțată. De unde putem înțelege foarte clar că președintele Constantin Rădulescu se laudă pe munca altor persoane –proiecte demarate în domeniul privat și public –  încercând doar să culeagă laurii.

Gheorghe Păsat, candidat PNL la funcția de consilier județean – Vâlcea

Articole asemănătoare

Mesaj aniversar PNL

Postat de - 24 mai, 2021 0
FacebookTwitterLa 24 mai 1875 prindea contur Partidul Național Liberal, bazat pe ideile liberale care își făceau loc în domeniul politic…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *