Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru
Comunicarea nonverbală este actul de a transmite un gând, un sentiment sau o idee prin gesturi fizice, postură și expresii faciale. Similar cu modul în care cursivizarea accentuează limbajul scris, comportamentul nonverbal poate accentua părți ale unui mesaj verbal.
Cunoscutul psiholog roman Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că acest tip de comunicare – nonverbală – diferă de comunicarea verbală în mai multe moduri: în primul rând, în timp ce comunicarea verbală este directă și implică utilizarea unui singur canal (cuvânt rostit, cuvânt scris), comunicarea nonverbală este continuă și implică mai multe canale care comunică simultan.
“Comunicarea nonverbală fără legături obligatorii cu limbajul este de departe cea mai diversă categorie și poate fi vocală, implicând sunete originare din tractul vocal sau nonvocale. La rândul lor, semnele nonvocale se pot baza pe producerea și interpretarea sunetului sau pot implica orice altă modalitate de simț – cum ar fi vederea, mirosul, gustul și atingerea, fie prin gesturi, stiluri vestimentare sau arhitectură.Comunicarea nonverbală joacă un rol semnificativ în viața noastră, deoarece poate îmbunătăți capacitatea unei persoane de a relaționa, de a se angaja și de a stabili interacțiuni semnificative în viața de zi cu zi. O mai bună înțelegere a acestui tip de comunicare poate determina oamenii să dezvolte relații mai puternice cu ceilalți. Adesea, denumită limbaj corporal, comunicarea nonverbală poate lua multe forme și poate fi interpretată în mai multe moduri de către diferite persoane. Chiar și lipsa unor astfel de indicii nonverbale poate fi semnificativă și, în sine, o formă de comunicare nonverbală”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Totodată, specialistul este de părere că fiecare mișcare sau combinație de mișcări ale corpului – cum ar fi schimbările de postură, direcția ochilor, gesturile membrelor și expresiile feței – oferă semnale altora, iar aceste indicii pot fi subtile sau evidente și pot fi contradictorii: o persoană ar putea spune un lucru în timp ce limbajul corpului transmite un mesaj complet diferit. Acest lucru ar putea fi adevărat mai ales atunci când o persoană nu spune adevărul; deoarece comunicarea nonverbală este adesea instinctivă și de obicei nu este ușor de falsificat, este, în general, mai indicativă a sentimentelor adevărate ale unei persoane.
Rolul comunicării nonverbale în relații
Indiciile nonverbale ale unei persoane ar putea fi citite mai ușor de un prieten apropiat, partener sau membru al familiei. În relațiile strânse, această înțelegere mai profundă la nivel nonverbal ar putea facilita o mai mare apropiere și întări legăturile, mai ales atunci când completează ceea ce spune de fapt un prieten sau un partener într-o relație. “Cu toate acestea, atunci când ceva nu este în regulă, poate fi mai dificil pentru oameni să ascundă lucrurile de cei de care sunt apropiați, iar încercările de a face acest lucru pot duce la comunicări greșite sau conflicte în relație. Deoarece comunicarea nonverbală este adesea inconștientă, modul în care indivizii comunică nonverbal poate furniza primul indiciu al unei probleme de bază care nu este evidentă în relație”, susține psihologul
Comunicarea nonverbală în terapie
Oamenii spun adesea lucruri pe care nu le cred cu adevărat, dar este posibil să nu recunoști întotdeauna când cineva minte. Este posibil ca persoana care minte să nu-și dea seama, mai ales când vine vorba de emoții dureroase sau experiențe dificil de discutat. Limbajul corpului devine atât de important pentru terapie tocmai din acest motiv.
“O parte din rolul unui terapeut implică acordarea de atenție inconsecvențelor din povestea cuiva și atragerea ușoară a atenției asupra acestor detalii. Oamenii își povestesc trăirile nu numai prin cuvinte, ci și prin limbajul corpului. Când terapia se concentrează în principal pe comunicarea verbală, terapeutul poate rata o mulțime de informații nonverbale care oferă o imagine mai completă a stării emoționale a clientului. Să spunem că lucrați cu un client pentru a aborda o fobie a câinilor. Primul pas în terapia de expunere graduală poate presupune vizionarea fotografiilor și vorbirea despre câini. Atunci când desfășurați o ședință față-în-față este posibil să observați că acel client se mișcă în scaun, se agită sau respiră mai rapid. Este posibil ca aceste mici modificări să nu fie vizibile cu ușurință într-o sesiune online”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Oamenii se pot exprima într-o gamă aproape infinită de moduri, iar semnificația unor expresii sau gesturi specifice poate varia de la o persoană la alta. Cu toate acestea, recunoașterea micilor schimbări în postură, expresii faciale, mișcări ale ochilor și multe altele vă poate ajuta să observați când ar putea exista mai multe lucruri pe care le spune clientul.
Postura
Oamenii indică adesea cum se simt prin felul în care se poartă. O persoană care se simte neliniștită, nervoasă sau se teme de ceva, poate:
- să se retragă în scaun;
- să se aplece înainte;
- să își întoarcă ușor corpul în lateral
Schimbarea frecventă a poziției sau înclinarea îndepărtată pot sugera, de asemenea, disconfort sau neliniște.
Mâinile
Mâinile clientului vă pot oferi indicii despre modul în care reacționează la ceea ce apare în ședința de terapie;
- degetele tremurând pot indica anxietate sau frică;
- pumnii care se strâng sau strâng marginile hainelor sau ale mobilierului pot sugera furie;
- mâinile agitate (răsucirea, jocul cu obiecte) pot sugera anxietate sau nervozitate; în timp ce unii oameni fac aceste comportamente atunci când mint sau înfrumusețează o poveste, nu este întotdeauna cazul;
- plasarea unei mâini pe cap sau frecarea capului, gâtului – pot fi toate gesturi liniștitoare, dar pot sugera, de asemenea, neliniște sau nervozitate;
- ținerea unui obiect ca barieră (geantă de mână, servietă, pernă sau carte) poate sugera necesitatea de a se proteja sau de a-i bloca pe ceilalți.
Expresie faciala
Mulți oameni nu au probleme în a afișa expresii faciale evidente. Dar, practicând, este în general ușor să-ți controlezi expresiile faciale și să ascunzi ceea ce simți cu adevărat, zâmbind pe jumătate când ești trist sau supărat, râzând când ești dezamăgit și așa mai departe.
Cu toate acestea, microexpresiile sunt expresii rapide, care sunt foarte greu de falsificat.
S-ar putea să observați ceva care se schimbă pe fața altei persoane, dar sunteți mai puțin siguri despre ceea ce s-a întâmplat de fapt.
Dacă surprinzi o microexpresie, știi că aceasta transmite de obicei ceea ce simte cineva cu adevărat:
- sprâncenele ridicate sau trase împreună – pot sugera frică sau dezgust;
- sprâncenele coborâte, buzele tensionate și maxilarul fixat – pot sugera furie;
- obrajii ridicați, colțurile buzelor trase în spate și ridurile dintre exteriorul nasului și buzei – pot sugera fericire;
- colțurile buzelor joase, buza inferioară înfundată și o cută între sprâncene – pot sugera tristețe;
- mușcăturile buzelor ar putea indica nervozitate, în timp ce buzele strânse ar putea sugera dezacord sau dezaprobare.
Contactul vizual
Cineva care nu poate poate face contact vizual cu tine, ar putea fi nervos, mai ales dacă privește în jos.De asemenea, ar putea fi plictisit, să se simtă inconfortabil sausă aibă îndoieli.
“Privirea în altă parte și în partea dreaptă ar putea indica o minciună.Unele cercetări sugerează că oamenii pot privi spre dreapta atunci când inventează lucrurile și spre stânga atunci când își amintesc ceva. Dar, din nou, aceasta nu este o garanție sigură a înșelăciunii. Urmăriți privirea unei persoane. Oamenii privesc adesea spre ceva semnificativ pentru experiența lor actuală. Privirea la fereastră sau ușă ar putea sugera că ar prefera să fie în altă parte. Privirea la ceas ar putea însemna că vor ca întâlnirea să se termine. De asemenea, ajută să observați modele intermitente.Clipirea rapidă ar putea indica stres, astfel încât cineva care vorbește calm, dar clipește rapid, ar putea fi mai supărat decât spune sau arată”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.
Mâini și picioare
Poziția și mișcarea picioarelor și mâinilor pot oferi, de asemenea, informații:
- brațele încrucișate pot sugera defensivitate, dorința de a se proteja sau lipsa disponibilității de a împărtăși informații;
- brațele deschise sau relaxate ar putea sugera disponibilitatea de a comunica;
- picioarele încrucișate, ar putea sugera că persoana respectivă se simte inconfortabil cu tine sau cu direcția în care merge ședința de terapie;
- o persoană ar putea să își încrucișeze picioarele atunci când dorește să încheie discuția sau nu are chef să discute un anumit subiect;
- bătând sau zgâlțâind picioarele – poate indica nervozitate, neliniște, plictiseală sau chiar iritare.
Tonul vocii
Tonul vocii poate fi, de asemenea, informativ. Este un client concis, vorbește repezit, punând accent pe anumite cuvinte?- ar putea fi supărat sau frustrat. Vorbește încet, de parcă ar cântări fiecare cuvânt? – s-ar putea să ia în considerare ceva nou sau să împărtășească ceva dureros. Un ton redus și liniștit al vocii ar putea indica tristețe sau jenă. Vorbirea pe un ton mai răspicat sau mai rapid decât de obicei ar putea sugera nervozitate, rea-credinţă sau teamă.
Atenția unei persoane poate contribui la dezvoltarea înțelegerii comunicării personale nonverbale, precum și a stilurilor de comunicare ale altora.Înțelegerea și conștientizarea propriilor expresii faciale sau posturi poate spori conștiința de sine și te poate ajuta să comunici mai eficient cu ceilalți.
De exemplu, în timp ce vorbește, o persoană s-ar putea gândi activ la gesturi, tonul vocii, contactul vizual și mișcarea corpului și să ia în considerare reacția celeilalte persoane la aceste aspecte ale comunicării.
Stresul joacă, de asemenea, un rol important în comunicarea nonverbală. Persoanele stresate tind să interpreteze greșit oamenii mai ușor și pot trimite semnale verbale care îi încurcă pe ceilalți.
O mai bună gestionare a stresului poate îmbunătăți comunicarea verbală și relațiile.
Menținerea conștientizării emoțiilor personale și ale altora este, de asemenea, importantă în recunoașterea și înțelegerea indicilor nonverbali ai altei persoane.
“Atunci când comunicarea nonverbală este adesea incongruentă cu cuvintele rostite, alții s-ar putea să nu fie siguri de intenții și ar putea fi dificil să aibă încredere în ceea ce spune o persoană. Un individ poate transmite, de asemenea, nonverbal, o anumită emoție pe care alții o consideră descurajantă, cum ar fi un sentiment de judecată sau agresivitate. Este posibil ca acest lucru să nu apară în cuvintele rostite ale individului și este posibil ca indivizii să nu fie conștienți de mesajul trimis de indicii nonverbali. Prin urmare, evaluarea reacțiilor altora și deschiderea liniilor de comunicare poate oferi o perspectivă asupra modalităților de a alinia mai bine comunicarea verbală și nonverbală”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator. De peste 11 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.
