Reținut pentru infracțiuni la regimul rutier

588 0

La data de 04 ianuarie a.c., în jurul orei 00:25, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au observat pe strada Ostroveni, un autoturism care circula haotic în trafic, iar în momentul în care au efectuat semnalul regulamentar de oprire, conducătorul auto a demarat în trombă, polițiștii plecând imediat în urmărirea lui.

Urmărirea a continuat până pe raza satului Olteni, comuna Bujoreni, unde pe un drum forestier, conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă, moment în care a fugit în pădurea din apropiere.

Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, bărbatul fiind prins din urmă, moment în care s-a procedat la imobilizarea și încătușarea lui.

S-a stabilit faptul că, conducătorul auto este un bărbat de 30 de ani, din comuna Muereasca, iar acesta are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge.

La data de 18 decembrie 2020, același bărbat a fost implicat într-un eveniment rutier, în comuna Muereasca, soldat doar cu pagube materiale, acesta acroșând un stâlp de iluminat public. Și în acel caz bărbatul avea dreptul de conduce suspendat și a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge.

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, au dispus pe bază de ordonanță, reținerea bărbatului pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vâlcea.

Bărbatul urmează a fi prezentat magistraților, pentru dispunerea de măsuri legale.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *