Festivalul SUPER la Râmnicu Vâlcea

1005 0

Început în 2013, „SUPER”, cunoscutul festival de artă al adolescenților din România și Republica Moldova, a ajuns deja la cea de-a noua sa ediție, și îi are anul acesta ca ambasadori la Râmnicu Vâlcea pe membrii Consiliului Școlar al elevilor Colegiului Național de Informatică Matei Basarab.

Proiectul lor pentru această ediție cuprinde două secțiuni: una de webinarii, în care artiști din diverse domenii vor organiza sesiuni de instruire a tinerilor participanți (elevi de liceu cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani), la care se adaugă și una de creație artistică (film, fotografie, arte plastice, proză și poezie). În cadrul celei de-a doua secțiuni se înscrie și evenimentul la care dorim să vă invităm în rândurile de mai jos: o expoziție de arte plastice cu tema „Mitul Androginului”, realizată de elevii CNIMB în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România.

Celebrul mit platonician al Androginului, simbolizând forța reîntregitoare a iubirii, atât de dur pusă la încercare în lunile de pandemie din cauza măsurilor de distanțare fizică, va fi readus în actualitate și în atenția publicului de artă printr-o expoziție inedită, coordonată de profesorii Augustin Cantea și Claudiu Schiteanu, la care participă cu tot entuziasmul tinereții lor elevii:

Ioana Carmen Marinescu* Elena Giulia Stancu* Ianis Ilinescu* Ionela-Alexandra Șerban* Silviu-Cristian Jitescu* Maria-Romina Onică* Elena-Dariana Popa* Cosmina-Andreea Ilie* Elena Alexia Suru* Anastasia Ciobanu* Daria-Maria Niță* Bianca Oancea* Maria Albu* Alexia Dogaru* Maria Linte* Alexandra Costea* Alexandra Armaczki* Diana Vulpoi* Teodora Modan* Ana Maria Catrina* Claudiu Todea* Bianca Barbu* Ana-Maria Fronie* Raluca-Maria Jibu* Delia-Georgia Buiculescu* Gabriela Melcescu* Elena Tîrziu* Ștefan Enescu* Bianca Surd* Victoria Mirea* Ianis Peptine* Dominique Ogreanu* Anca Fuiorea*

Vernisajul expoziției, însoțit de un moment poetic, va avea loc în data de 1 Martie 2021, la ora 18:00, în Galeria Cozia Pasaj 2.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *