Prefectul județului Vâlcea, domnul Sebastian Fârtat, reînvestit în această funcție prin Hotărârea de Guvern

1097 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Prefectul județului Vâlcea, domnul Sebastian Fârtat, reînvestit în această funcție prin Hotărârea de Guvern nr. 205/2021, a depus, pe 4 martie 2021, jurământul de credință, într-o ceremonie desfășurată în sistem de videoconferință, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Sebastian Fârtat a fost eliberat și renumit în funcția de prefect al județului Vâlcea în ședința de Guvern de ieri, 3 martie 2021, în conformitate cu recentele modificări aduse Codului Administrativ și potrivit cărora funcțiile de prefect și subprefect redevin funcții de demnitate publică.

„De mai bine de un an fac parte din echipa care coordonează Instituția Prefectului și sunt onorat să continui munca pe care am început-o și proiectele pe care le-am demarat împreună cu această echipă de oameni dedicați. Mă refer aici la angajații Prefecturii și la instituțiile aflate sub coordonarea Instituției Prefectului. Împreună, am trecut prin mari provocări, unele dintre ele fără precedent, însă am convingerea că și de acum înainte vom colabora la fel de bine în interesul locuitorilor acestui județ.

Vreau să îi mulțumesc doamnei Carmen Popescu, fostul subprefect al județului, pentru lunile în care am conlucrat din aceste funcții. Îi transmit că o aștept să se reîntoarcă cât mai curând la Prefectură și îi doresc multă sănătate.

Felicitări domnului Achim, noul subprefect al județului. Sunt convins că vom face echipă bună și împreună vom găsi soluțiile pentru a depăși aceste momente dificile pe care le traversăm în prezent și orice provocări vor apărea de acum înainte.

Instituția Prefectului rămâne un etalon al implicării, al legalității, al transparenței și al responsabilității!”, a precizat prefectul Sebastian Fârtat.

Tot astăzi, în cadrul aceleiași ceremonii, a depus jurământul și noul subprefect al județului Vâlcea, domnul Robert-Vasile Achim, care a fost numit în această funcție prin Hotărârea de Guvern nr. 278/2021.

„Mulțumesc Guvernului României pentru încrederea acordată prin numirea mea în funcția de subprefect al județului Vâlcea.

Am convingerea că voi avea o bună colaborare cu domnul prefect Sebastian Fârtat, cu serviciile publice deconcentrate și cu autoritățile publice locale.

După cum bine știți, avem un program de guvernare bun, asumat de coaliția de guvernare, este necesar să fie implementat în mod eficient și în județul Vâlcea.

Consider că digitalizarea, depolitizarea și profesionalizarea instituțiilor publice sunt acțiuni necesare pentru buna funcționare a acestora în interesul cetățeanului și, cu siguranță, Instituția Prefectului va fi un bun exemplu de transparență și eficiență pentru instituțiile și autoritățile publice din județul nostru”, a transmis noul subprefect al județului Vâlcea

Robert-Vasile Achim are o experiență de peste 13 ani în domeniul juridic. A absolvit Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” din Sibiu, facultate la care a obținut și un master în Dreptul afacerilor.

În perioada 2007-2009 a fost consilier la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar în ultimii 11 ani a deținut funcția de consilier juridic în mediul privat.

Din 2019 este membru al PLUS și a fost propus pentru această funcție de alianța USR-PLUS.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *