18 aprilie – World Heritage Day – Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice

672 0

Ziua sitului arhitectural UNESCO Hurezi

 

„În fiecare zi, oamenii de pe întreg mapamondul își sărbătoresc moștenirea culturală, pur și simplu trăindu-și viața într-un mod care întruchipează cine sunt și de unde au venit. Dar o zi pe an este rezervată pentru a celebra istoria și moștenirea comună a rasei umane. World Heritage Day ne încurajează să celebrăm toate culturile lumii și să conștientizăm monumentele și siturile culturale importante la nivel naţional şi mondial, precum şi a vulnerabilităţii acestora, și să promovăm importanța conservării culturilor lumii.

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor a fost înființată la 18 aprilie 1982, de Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri (ICOMOS) cu ocazia unui simpozion organizat de ICOMOS Tunisia, atunci când a fost sugerată ideea de a se stabili o zi pentru a sărbători diversitatea patrimoniului din întreaga lume.

Zestrea Pământului conservă câteva locuri de patrimoniu și monumente incredibile, adevîrate comori ale întregii lumi. De la impresionantul Machu Picchu, care este situat pe terenul luxuriant și montan deasupra râului Urubamba din Peru, la mulțimea de atracții uimitoare ale Egiptului, iar Piramidele din Gizeh sunt una dintre ele. Alte locuri de remarcat includ Bagan în Myanmar, Angkor Wat în Cambodgia și Marele Zid Chinezesc.

Neprețuita comoară a Olteniei și a întregului ținut de la sud de Carpați este Mănăstirea Hurezi, o inestimabilă valoare de patrimoniu național și internațional. Ctitoria Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu este în rândul marilor monumente ale lumii încă din anul 1993.

ICOMOS propune, în fiecare an, o temă pentru manifestările şi activităţile ce urmează a fi organizate cu prilejul Zilei internaţionale a monumentelor şi siturilor.  În acest an, mai mult ca oricând, tema „Complex Pasts: Diverse Futures“ este importantă, fiind expresia necesității de a aduce lumină asupra unor trecuturi obscure. Acțiunea de conservare a patrimoniului cultural necesită o examinare critică a trecutului, atât cât practica sa necesită asigurarea pentru viitor. Discuțiile privitoare la omiterea și ștergerea anumitor istorii și privilegii ale unor povești particulare față de altele au ajuns, în ultimii ani, la un punct terminus.

Să împărțim, deci, bucuria în fața valorilor trecutului, să înțelegem diversitatea culturală care le-a generat și să fim solidari în efortul de a le păstra în forma lor autentică și a le transmite generațiilor ce vor veni !“

 

Prof. dr. Florin EPURE,

Director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *