Scădere dramatică a numărului de nașteri. Statisticile oficiale arată și o creștere a numărului de decese

883 0

Pentru că nu s-au putut căsători în pandemie, tinerii români nu și-au mărit nici familia.

2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri și cu cei mai mulți morți de după al Doilea Război Mondial, iar 2021 este la fel de rău pentru natalitate.

Doar lunile de la finalul anului 2020 au fost influenţate de pandemie pentru că sarcina durează 40 de săptămâni. Copiii concepuţi în martie 2020, când s-a declanşat pandemia în mod oficial, s-au născut în luna decembrie. 

Pentru primele două luni din acest an datele arată chiar mai rău. Închişi în casă şi îngrijoraţi pentru viitor, oamenii nu s-au mai gândit să aducă pe lume copii. Au fost doar 178 de mii de bebeluşi nou-născuţi anul trecut, cu 20 de mii mai puţini faţă de un an obişnuit.

România este o ţară în care tradiţiile sunt respectate, este evident că natalitatea a fost influenţată şi de faptul că au fost mai puţine căsătorii. Familiile care nu mai ajung în faţa altarului, sau care amână momentul pentru când îşi vor organiza şi petrecerea de nuntă, amână şi conceperea unui copil. Anul trecut s-au înregistrat cu aproape 50 de mii mai puţine căsătorii faţă de 2019.

Statisticile oficiale arată, însă, o creștere la capitolul decese. După ce anul trecut am avut aproape 300 de mii de morţi, anul acesta, numai în primele două luni sunt creşteri peste creşteri. Practic, ne-a murit populaţia unui oraş mare, într-un singur an. 

Și, deocamdată, nicio politică publică nu vine să combată aceste cifre.

Mihaela Iliescu

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *