Dezbatere publică pe tema Geoparcului “Oltenia de sub Munte”

643 0

Primăria comunei Costești organizează duminica aceasta o dezbatere publică având ca temă proiectul înființării „Geoparcului Oltenia de sub Munte”. Întâlnirea va avea loc la  Căminul Cultural Costești, de la orele 12.00. Au fost invitaţi să participe: politicieni, reprezentanţi ai administraţiei publice, factori economici implicate.

Potrivit deputatului PNL Laurenţiu Cazan, zona “Oltenia de sub Munte” aspiră la statutul de geoparc internaţional UNESCO şi sunt premise favorabile ca acest lucru să se concretizeze. “Am rămas plăcut surprins de toate noutăţile pe care acest proiect le va aduce judeţului nostru. Sunt oportunităţi unice oferite de această minunată poziţionare geografică a judeţului Vâlcea şi care pot fi atinse prin intermediul geoparcului. Printre acestea se numără activităţi precum explorarea naturii, vizitarea de obiective culturale, cunoașterea meşteşugurilor tradiţionale din zonă şi practicarea sporturilor: drumeţii, ciclism sau căţăratul montan. La proiect are un aport important și mediul academic. Statutul de Geoparc UNESCO va reprezenta şi cercetare în domeniul ştiinţelor naturii şi al geo-conservării, o arie care nu a fost atât de dezvoltată în regiune. Astfel, vom putea deveni un important punct turistic, cultural şi de cercetare la nivel mondial”

C.R.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *