Scăpăm sau nu de ploi și frig?

536 0

Vremea ne-a dat peste cap la propriu. Pe noi, sănătatea noastră, buna dispoziție și planurile legate de plimbări, grădinărit și alte activități în aer liber.
Vom scăpa sau nu de ploi în intervalul următor?
Meteorologii încearcă să ne răspundă.

Temperaturile medii estimate de meteorologi în următoarele 4 săptămâni se vor încadra, în mare parte, în media ultimilor ani, cu câteva oscilații, potrivit estimărilor publicate de meteorologi. În ceea ce privește precipitațiile, vor fi zone în care va ploua mai mult de obicei, dar și zone în care cantitățile de apă vor fi mai mici.

Pentru săptămâna 24-31 mai, temperaturile medii vor fi în general peste cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice și local în cele centrale și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.Va ploua mai puțin decât de obicei, mai ales în jumătatea sudică a țării, dar și local excedentar în nordul extrem, iar în rest regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 31 mai-7 iunie, meteorologii estimează că temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile nordice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în nord-est și centru, dar și ușor deficitare în sud-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Pentru săptămâna 7-14 iunie, se estimează că emperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate, local, în sud-vestul țării.

Va ploua mai puțin în regiunile sud-vestice, iar în rest cantitatea de precipitații va fi în general apropiată de mediile perioadei.

În săptămâna 14-21 iunie, temperaturile medii vor fi în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. La fel, cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval.

Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

K.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *