Ziua Imnului Naţional 2021 – manifestări oficiale şi paradă festivă pe 29 iulie

527 0

Evenimentele cu cea mai mare încărcătură solemnă din cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 173 de ani de la prima intonare a cântecului ”Deşteaptă-te, române!” vor avea loc în ziua de 29 iulie, când la Arenele ”Traian”, începând cu ora 10.00, se va desfăşura şedinţa festivă a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. Alături de consilierii locali şi de reprezentanţi ai celor mai importante instituţii publice, la reuniunea Legislativul local vor lua parte delegaţi din oraşul înfrăţit Dura – Palestina, precum şi ambasadorul Republicii Belarus – E.S. Andrei Grinkevich, ambasadorul Palestinei – E.S. Fuad Kokaly şi ambasadorul Republicii Islamice Pakistan – E.S. Zafar Iqbal. Actorii Teatrului Municipal ”Ariel” vor fi prezenţi, ca de fiecare dată, cu o reconstituire artistică a evenimentelor de acum 173 de ani, iar intonarea Imnului Naţional se va face cu aportul Fanfarei Judeţene ”Constantin Brâncoveanu”. În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi premiaţi cu sume de 3.000 de lei, respectiv de 4.000 de lei elevii care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat din această vară.

După încheierea şedinţei festive de la Arenele ”Traian”, participanţii vor fi transportaţi cu autobuzele ETA la sediul Primăriei municipiului de unde, în jurul orei 11.30, pe acorduri de fanfară, se va porni în tradiţionala paradă festivă până în Parcul Zăvoi. Nu vor lipsi momentele de la Biserica Toţi Sfinţii de pe Calea lui Traian, unde se va asista la slujba de sfinţire a tricolorului, sau de la Casa Memorială Anton Pann, unde însuşi ”finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” (cum îl numea poetul Mihai Eminescu) va saluta mulţimea prezentă în procesiune.

În jurul orei 12.00, în Parcul Zăvoi, la fântâna Imnului Naţional va debuta ceremonialul militar – religios dedicat acestei mari sărbători, ce va fi urmat de alocuţiunile oficialităţilor prezente la tribună. La final, membrii Corului ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, împreună cu toţi cei prezenţi, vor intona, ca în urmă cu 173 de ani, cântecul ”Deşteaptă-te, române!”.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *