Elevii de nota 10

475 0

Luni dimineața, 26 iulie 2021, la Prefectura Vâlcea din inițiativa PNL Vâlcea, reprezentat prin Președintele său Cristian Buican, doamna senator Claudia Mihaela Banu și domnul deputat Laurențiu Cazan, cu concursul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea reprezentat de doamna Inspector, Mihaela Andreianu, și sub patronajul domnului prefect, Sebastian Fârtat, a avut loc, în premieră, o festivitate dedicată recompensării rezultatelor deosebite obținute la Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat de copiii din județul nostru.

Rezultatele obținute la cele două examene de elevii din județ sunt superioare mediei naționale; promovabilitatea la Evaluarea Națională a fost în județ de 78,8% față de media națională de 76,8%, iar la Bacalaureat, în județ promovabilitatea a fost de 77,1%, iar media națională de 69,8%. Pentru aceste rezultate, autoritățile organizatoare ale festivității îi felicită pe profesorii vâlceni și pe elevii acestora. Dăruirea dascălilor și eforturile copiilor arată că programul prezidențial pe care PNL îl susține, România educată, are o solidă bază de pornire.

În acest context, tinerii care au obținut nota maximă trebuie să se bucure de o recunoaștere specială. Este motivul pentru care a fost organizată festivitatea în cadrul căreia au fost felicitați și recompensați de organizatori Alexia-Ioana Păunete de la Școala Gimnazială „Take Ionescu” ; Gabriela-Teodora Popescu de la Școala Gimnazială „Take Ionescu” (ambele  nota 10 la Evaluarea Națională); Ioana-Andrada Diaconu de la Colegiul Național „Matei Basarab”; Maria Salome Zăbavă de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”; Mihai Adrian Oprea  de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” (toți trei nota 10 la Bacalaureat). De asemenea, fiecare dintre cei premiați va primi o bursă lunară de 500 de lei pe întregul parcurs al anului școlar/universitar 2021-2022 din partea parlamentarilor PNL Vâlcea, a prefectului de Vâlcea și a inspectorului școlar Vâlcea.

Ne dorim ca în viitor calitatea învățământului vâlcean să se optimizeze și îi asigurăm pe profesori și elevi de preocuparea noastră constantă pentru a le sprijini eforturile. Vrem ca evenimentul de astăzi să deschidă o tradiție a răsplătirii celor mai bune rezultate în educație.

 

În numele organizatorilor,

Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *