Handbalistele Rapidului vor să câștige un trofeu înaintea fotbaliștilor: „Să vină Cupa în Giulești!”

502 0

Handbalistele de la Rapid s-au îndrăgostit de atmosfera pe care suporterii au făcut-o la meciul de prezentare al echipei și vor să îi răsplătească pe măsură! Fetele vor să aducă primul trofeu la echipă după… 17 ani și să le ”ia fața” fotbaliștilor cărora ele le fac galerie pe stadion la partiele din Liga 1.

Primul meci oficial din acest sezon pe care echipa alb-vișinie îl va disputa, va fi pe 25 august, în sferturile Cupei României FAN Courier, unde Rapid o va întâlni pe câștigătoarea dintre Minaur Baia Mare și Slatina.

 „Noi sperăm să ajungem în Final Four! Personal, îmi doresc să câștigăm campionatul, cupa și să ajungem să jucăm cu Rapid în Europa” – Sorina Tîrcă, jucătoare CS  Rapid București.

Eliza Buceschi, sportiva venită la echipa din Giulești anul trecut, așteaptă cu nerăbdare partida din sferturile Cupei României, unde ar putea să-și întâlnească fosta echipă, care, până de curând a fost pregătită chiar de tatăl său.

 „S-a schimbat aproape totul acolo. Va fi un meci ca oricare altul pe care îmi doresc să îl câștigăm. Cel mai important este să ne facem noi jocul și atunci avem șanse să ne calificăm în Final Four” – Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid.

Încântate de atmosfera creată de fani

Sorina Tîrcă, tânara de 22 de ani pe care s-au bătut toți ”granzii” Ligii Florilor,  a dezvăluit că unul dintre motivele pentru care a ales Rapidul a fost atmosfera creată de suporteri.

„ Am venit la Rapid pentru seriozitatea oamenilor de aici și pentru galeria frumoasă pe care o au. La meciul de prezentare, când am văzut atâția suporteri, am avut emoții mari. Nu am mai trăit așa momente frumoase” – Sorina Tîrcă, handbalistă CS  Rapid București. 

Înainte să îi vadă pe suporterii Rapidului făcându-le lor galerie, Eliza Buceschi a trăit pe viu atmosfera superbă creată de aceștia la meciul de fotbal Rapid- FCSB.

„A fost o atmosferă minunată! Vreau să mai repet această experiență. Când am văzut cum cântau fanii la meciul nostru de prezentare, mi-au trebuit vreo 5 minute să îmi revin. A fost incredibil. Te împing de la spate” – Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid. 

Eliza a învățat și imnul Rapidului pe care îl aude peste tot!

„Îl ascultăm în autocar, în vestiar, înainte să intrăm în teren. Este o adevărată nebunie aici și toată lumea este infectată cu acest virus” – Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid.

Cupa României FAN Courier începe mâine

Noul sezon de handbal feminin debutează cu o competiție amânată a sezonului trecut: Cupa României FAN Courier, ediția 2020-2021.

Decalată din cauza programului încărcat din Liga Florilor, un program diferit de celelalte campionate, pentru că a fost un sezon competițional cu turnee de sală (totul în contextul pandemiei de Coronavirus), Cupa României FAN Courier ediția 2020-2021, se va desfășura în această săptămână.

Sunt înscrise 15 echipe, 14 dintre cele care vor evolua în campionatul următor în Liga Florilor, iar cea de-a 15-a este Universitatea Cluj-Napoca. Meciurile din optimile de finală se dispută pe 24 august, după următorul program:

CSM Deva – CSU Știința București

CSM București – Gloria Bistrița Năsăud

Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila

SCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova

Dacia Mioveni – SCM Gloria Buzău

HC Zalău – U. Cluj Napoca

Minaur Baia Mare – SCM Slatina.

Rapid este calificată direct în sferturile de finală ale competiției, care vor avea loc pe 25 august.

Final Four -ul Cupei României Fan Courier se va desfășura pe 28 și 29 august, la Brăila.

FOTO: FACEBOOK/HANDBAL RAPID BUCUREȘTI/Sabin Malisevschi

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *