El e fotbalistul din naționala de baschet a României!

810 0

Ar fi putut face carieră în fotbal și să joace împotriva marilor echipe spaniole, dar a ales baschetul și acum va da piept cu “extratereștrii” din naționala iberică! Tudor Gheorghe are 22 de ani și abia așteaptă să joace în meciul România-Spania, de la Cluj!

Tudor Gheorghe este unul dinte cei mai tineri jucători din naționala de baschet a României, dar prima sa dragoste a fost fotbalul. Legitimat la BCM U FC Argeș Pitești, sportivul își demonstrează cu plăcere calitățile de fotbalist.

“Pasiunea pentru fotbal o am de când mă știu, de când îmi petreceam verile la bunici și jucam de dimineață până seara. Părinții mei nu m-au trimis însă la fotbal. În timpul liber mereu joc fotbal, mă simt la fel de bine ca pe terenul de baschet. Mi s-a spus că am picioare de fotbalist. Îmi place Barcelona și îmi place Leo Messi, cred că este cel mai bun jucător al acestei generații. Idolul meu, când eram mic, a fost Ronaldinho, el m-a făcut să mă îndrăgostesc de fotbal” – Tudor Gheorghe, component al echipei naționale de baschet a României.

Întâlnirea cu legendele Spaniei

Tudor Gheorghe abia așteaptă să joace împotriva vedetelor din naționala Spaniei. România va întâlni campioana mondială en-titre la 20 februarie, la Cluj, în primul meci din grupa de calificare la EuroBasket 2021.

“Am ajuns la primul antrenament de baschet și de atunci m-am îndrăgostit de acest sport. Când începi să joci baschet, mereu visezi să ajungi la naționala mare iar să întâlnești campioana mondială nu se întâmplă foarte des, va fi o adevărată onoare. Ricky Rubio, frații Gasol, Rudy Fernandez, toată echipa Spaniei e plină de vedete. N-am scăpat de extratereștrii din Spania și mă bucur că voi juca împotriva unor asemenea jucători” – Tudor Gheorghe, component al echipei naționale de baschet a României.

 “Vreau să demonstrăm de ce suntem în stare!”

În vârstă de 22 de ani, Tudor Gheorghe va bifa în meciul cu Spania cea de-a 11-a partidă la echipa națională. Încrezător în forțele proprii, Tudor Gheorghe speră ca reprezentativa României să își continue seria de șapte victorii consecutive. Din grupa de calificare la EuroBasket 2021 mai fac parte selecționatele Poloniei și Israelului. Primele două clasate vor obține biletele pentru turneul final ce va avea loc în Germania, Georgia, Italia și Cehia.

“Meciul cu Spania îl vom aborda ca pe oricare alt meci. Este un adversar valoros, dar vom încerca să dăm totul pe teren și să nu dezamăgim așteptările. Pentru mine nu este nicio presiune, mai mult o motivație să demonstrăm, în fața unui adversar de calibru, de ce suntem în stare. Vom intra pe teren să câștigăm” – Tudor Gheorghe, component al echipei naționale de baschet a României.

Biletele au fost puse în vânzare

Spania revine, după doi ani, în BT Arena din Cluj. În septembrie 2017, ibericii învingeau naționala României într-o partidă contând pentru Grupa C a turneului final FIBA Eurobasket. Biletele pentru meciul România-Spania au fost puse în vânzare în rețeaua bilete.ro, cu următoarele prețuri: inelul 1- 25 lei, inelul 2- 15 lei, peluze-10 lei.

“Sper să vină cât mai multă lume la sală să ne încurajeze, să ne ajute să obținem un rezultat cât mai bun. Avem nevoie de orice ajutor. Următorul meu vis este să ne calificăm la EuroBasket 2021, este cel mai ușor de îndeplinit momentan” – Tudor Gheorghe, component al echipei naționale de baschet a României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *