Stâncile cele mai semețe din România, invazie de amatori de selfie-uri și bulz și expoziție de urși, în cadrul lor natural
Acum 47 de ani, la data 20 septembrie 1974, a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, ca o cale de comunicare între Muntenia şi Ardeal, șosea denumită și “drumul dintre nori”.
Construit între 1970 şi 1974, cu prețul vieții a zeci, poate sute de muncitori, Transfăgărășanul a fost caracterizat în 2009 de către Jeremy Clarkson, unul dintre realizatorii celebrei emisiuni Top Gear, drept “cel mai spectaculos drum din lume”.
Acest drum uluitor traversează cei mai înalți munți ai României, oferind priveliști care îți taie respirația.
Transfăgărășanul cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară, 2.045 m.
Vara, mai ales în lunile de vârf, iulie și august, zeci de mii de turiști iau cu asalt șoseaua spectaculoasă, unii din ei fiind adevărați iubitori de munte, ceilalți, doar căutând senzații tari, la înălțime, cadre foto și mâncăruri apetisante preparate chiar la baza semețelor stânci. Din păcate, aceștia determină formarea de coloane interminabile care țin mașinile în loc și câte 3-4 ore și crează iritare maximă.
Expoziție de urși vii, de-a lungul șoselei
Atât în partea sibiană, cât și în cea argeșeană, turiștii pot admira, în toată splendoarea lor, colecția de urși carpatini, în mediul lor natural. Prezența animalelor este, însă, de natură a întrista, mai degrabă, deși, pe mulți îi amuză și îi incită să coboare din mașini și să le dea hrană. Urșii stau, de obicei, în parcări, unde lumea oprește la picnic și lasă resturi alimentare. Ursoaice cu puiuți, ursaci de câteva luni, mărișori, sau urși viguroși. Într-un singur periplu de 3 zile, un vâlcean a numărat 16 urși diferiți, în diferite puncte. Cu toții cerșesc hrană, ori studiază curioși oamenii. Mai jos de baraj, un urs de dimensiuni considerabile pare a face bășcălie de humanoizii care vizitează Valea lui Stan. Toată ziua stă și mânâncă ce găsește sau ce primește și uneori, joacă tontoroiul pe mașinile acestora, lucru ce pare a-i amuza, de fapt, urșii, ca și câinii, sunt jucăuși.
Campingul de sub cetatea Poenari a fost închis, motivul fiind evident. Oricum, mizeria și manelele erau la ele acasă, grație turiștilor campați.
Șoseaua favorizează accesul la trasee montane de top
Grație șoselei se poate ajunge lesne la unele din cele mai frumoase, spectaculoase și chiar periculoase trasee din România. Lacul Capra, Fereastra Zmeilor, Vânătoarea lui Buteanu, Piscul Negru, Lăițel, Lespezi, Lacul Călțun, Vf. Negoiu, Saua Cleopatrei, Strunga Doamnei, Strunga Dracului, Custura Sărății. Și altele, dacă ești rezistent, temerar și ai voința de a parcurge pe jos zeci de kilometric, pe sau printer creste. Probabil că cel puțin o treime din montaniarzii care vin aici înarmați cu rucsacuri, saci de dormit, corturi, bête de trekking, bghete de munte, colțari, pioleți și alte elemente necesare ascensiunilor, sunt strîini, o parte bună din ei fiind germani. Făgărașul reprezintă pentru ei o tentative formidabilă, atât prin frumusețe, cât și prin spectaculozitate și gradul de periculozitate.
Maratonul montan, ciclismul sau raliurile auto sunt la ordinea zilei.
Nu-i așa că abia așteptați să vizitați România de la Argeș cu minunile sale Transfăgărășan, Lacul și Barajul Vidraru, vârfurile semețe Moldoveanu și Negoiu și atâtea alte frumuseți? Dar, sfat: respectați și protejați natura, nu vă înghesuiți în weekend și în zilele de sărbătoare, nu vă aventurați nepregătiți sau neechipați pe traseele cu riscuri.
Cine știe câtă durere se află în spatele Transfăgărășanului?
Transfăgăraşanul a fost construit în perioada martie 1970 – septembrie 1974 de tinerii îmbrăcaţi obligatoriu în haina militară la 18 ani, de constructorii civili şi militari, de ţărani şi intelectuali, de toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost obligaţi să ajungă acolo. Până la construcţia acestuia, Munţii Făgăraşi, în acea zonă, nu puteau fi trecuţi, nici măcar folosind calul. Drumul construit ajunge în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2042 m şi trece peste 830 podeţe, 27 viaducte. Pentru construcţia lui, a fost necesar să fie dislocate trei milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar muncitorii, care după aproape 40 de ani mai sunt în viaţă, vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. Foarte mulţi au fost suprinşi de stâncile ce se prăvăleau necontrolat, iar o parte dintre ei s-au prăbuşit în prăpăstii. „Problemele constructorilor au apărut de la primele târnăcoape date în stâncă. Izvoare de apă ţâşneau ca fântânile arteziene, muntele era îmbibat cu apă ca un burete, făcând practic imposibilă continuarea lucrării. Exploziile sau puşcarea, cum se spunea, erau momentele cele mai critice pentru constructori. Lanţuri umane erau constituite pentru a lua la târnăcop şi degaja stâncile, dar şi pentru a planta explozibilul ce urma a fi detonat apoi la scurt timp. Cele mai grele perioade de lucru au fost în timpul zăpezilor, când soldaţii erau degeraţi de frig, dar de cele mai multe ori erau surprinşi de avalanşe” îşi aminteşte fiica locotenent-colonelului Tăuşan Ioan, detaşat în acea perioadă pe Transfăgărăşan.
Bieții morți, ascunși din scriptele oficiale
Ideea construirii acestui drum i-a aparţinut dictatorului Nicolae Ceauşescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi, folosit îndeosebi de militari. Ca urmare a invaziei Cehoslovaciei de către trupele sovietice, în 1968, România era o ţintă în vizorul armatei roşii. Până la construcţia acestuia, Munţii Făgăraş nu puteau fi trecuţi, în acea zonă, nici măcar folosind calul.
La construirea lui au fost folosiţi tinerii înrolaţi cu forța, obligatoriu în armată la 18 ani, constructorii civili şi militarii, ţăranii şi intelectualii, mulţi dintre cei din urmă ce proveneau din închisorile comuniste. Victime, adică.
Potrivit povestirilor locului, consemnate de Descoperă.ro, minerii care se ocupau cu montarea explozibilului se ţineau unii de alţii, câte 20 – 30, pentru a nu fi luaţi de vijelie şi aruncaţi în prăpastie.
O altă povestire se referă la un călugăr pe nume Nectarie. După construirea Transfăgărăşanului acesta a urcat cu maşina, un Trabant, până la Capra, unde a fost suprins de o avalanşă. A lăsat maşina sub copertina de la Capra iar el s-a aruncat pe zapada, fiind dus de “val”. Se spune că aşa a scăpat cu viaţă, în timp ce maşina a fost găsită după 6 luni când s-a topit zăpada.
Cert este că o parte dintre cei care au construit “drumul dintre nori” au murit în prăpăstiile adânci ale Munţilor Făgăraş. Oficial au fost raportaţi zeci de morţi, neoficial au fost de ordinul sutelor.
Morţi mulţi s-au înregistrat şi la construcţia barajului de la Vidaru, prin faţa căruia Transfăgărăşanul trece. Barajul Vidraru a fost construit cu 10 ani mai devreme, ca urmare a unei mari viituri din anul 1960. Un sat întreg a fost scufundat atunci sub apele gigantului lac Vidraru pentru a face loc barajului. Unii dintre locuitorii satului Cumpăna au ales să moară înecaţi în loc să fie strămutaţi. Oamenii spun că multe dintre rămăşiţele caselor, inclusiv crucea de pe turla bisericii, se pot vedea atunci când apele Vidrarului scad. Printre casele înghiţite de apă a fost şi o vilă impunătoare ce a aparţinut familiei Brătianu.
Kandy Reisenauer
